Directorii și inspectorii școlari trebuie să predea minimum 10 ore pe săptămână și nu mai au dreptul la plata cu ora, în anul școlar 2025-2026 –  legea Bolojan asumată de guvern

Foto: © motortion | Dreamstime.com

Directorii de scoli și licee și inspectorii școlari generali/generali adjuncți trebuie să predea minimum 10 ore pe săptămână și nu pot desfășura activități didactice de predare remunerate prin plata cu ora sau cumul, în anul școlar 2025-2026, potrivit legii Bolojan asumată de guvern.

Deși în proiectul legii degrevarea de normă pentru directorii de școli era cu până la 30% din norma didactică de predare, ceea ce ar fi însemnat 14 ore de predare, a fost depus un amendament, care a fost susținut și de ministrul Educației, Daniel David și s-a ajuns la forma asumată care prevede degrevarea de normă cu până la 50% din norma de predare.

Prevederile se vor aplica doar în anul școlar 2025-2026, după norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii Bolojan privind măsurile fiscal-bugetare, asumată de guvern pe 7 iulie.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a făcut astăzi, 8 iulie, un apel la organizațiile de elevi, studenți, profesori și cele sindicale să se implice în elaborarea metodologiilor prin care vor fi puse în aplicare schimbările impuse de legea Bolojan.

Noile prevederi privind obligațiile de predare pentru directori de școli, inspectori școlari generali/generali adjuncți, directori ai CJRAE, CCD

Directorii din școli și licee și inspectorii școlari generali/generali adjuncți: 

Personalul didactic de conducere al unităților de educație extrașcolară, casele corpului didactic, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și centrele de excelență:

Persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ 

Degrevarea de normă pentru directori și inspectori școlari, în prezent, conform legii învățământulului preuniversitar

Directorii de școli, inspectorii școlari generali/generali adjuncți, directorii Caselor Corpului Didactic, centrelor județene de resurse și asistență educațională / Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și centrelor de excelență beneficiază în prezent de degrevări de normă conform art. 208 alin. (11) din Legea nr. 198/2023.

Degrevare de normă pentru personal de conducere – art. 208 alin. (11) din Legea nr. 198/2023 / Sursa: just.ro

Însă, prin legea Bolojan privind măsurile fiscal-bugetare, se face o derogare de la acest articol, pentru anul școlar 2025-2026.

Prevederile privind degrevarea de normă a personalului de conducere din învățământul preuniversitar din legea Bolojan
Degrevare de normă pentru personalul de conducere din învățământul preuniversitar – Legea Bolojan

Art. LIX –  Prin derogare de la prevederile art. 208 alin. (11) din  Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2025-2026, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar de stat, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control poate fi degrevat de norma didactică de predare, după cum urmează: 

a)  personalul didactic de conducere al unităților de educație extrașcolară, casele corpului didactic, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și centrele de excelență, cu până la 30% din norma didactică de predare-învățare-evaluare, în conformitate cu prevederile normelor metodologice aprobate prin hotărâre a guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării  în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. 

b) personalul didactic de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu până la 50% din norma didactică de predare-învățare-evaluare, în conformitate cu prevederile normelor metodologice aprobate prin hotărâre a guvernului prevăzută la lit. a)  

c) parțial, pentru persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ. Numărul persoanelor desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, degrevate de norma didactică, precum și  atribuţiile acestora se stabilesc în hotărârea de guvern prevăzută la lit a).

(2) Personalul didactic degrevat așa cum este prevăzut la alin (1) nu poate desfășura activități didactice de predare remunerate prin plata cu ora sau cumul.

(3) Prin excepție de la prevederile alin (2), se poate aproba efectuarea de activități în regim de plata cu ora, în unități de învățământ preuniversitar din zone izolate, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean.

Foto: © motortion | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și
Daniel David anunță reforma burselor pentru elevi, concursuri pentru directori și reorganizarea inspectoratelor din 2026: Dacă tot e un Guvern de sacrificiu, atunci să merite!
Dacă aș fi director, în momentul de față, mi-aș da demisia în secunda doi, spune Simion Hăncescu, FSLI: Când ai 14 ore de predare și o școala cu 2.000 de elevi, de ce te ocupi? De directorat sau de predare?
Legea Bolojan, forma completă pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament. Ce prevede legea fiscal-bugetară pentru școli, universități și cercetare
SURSE 10 ore de predare, în loc de 14, pentru directori – amendament PSD la legea Bolojan
Petiție online a directorilor de școli împotriva schimbărilor din proiectul legii Bolojan: 14 ore de predare se traduc în „3,5 zile pe săptămână” de activități didactice, ce rămâne pentru management e „ireal” 
Directorul Dan Ion Ionici: Dacă va trebui să predau 14 ore, îmi voi bate joc de două școli. Îmi dau demisia dacă măsurile din educație sunt adoptate
Exit mobile version