Măsura prin care 25% din timpul alocat unei discipline este rezervat activităților de consolidare, remediale și pentru aplicarea practică a cunoștințelor în viața de zi cu zi va fi extinsă pentru toate ciclurile de învățământ, a afirmat ministrul Educației, Daniel David, la prezentarea raportului săptămânal. Măsura este prevăzută din 2023 doar pentru liceu.
Elevii au „prea multe ore, prea multe discipline, conținuturi prea încărcate”, a spus ministrul, idee pe care a exprimat-o și în trecut, în legătură cu reformele pentru liceu.
El a afirmat că 25% din timpul alocat unei discipline nu ar trebui să fie dedicat predării și evaluării, ci unor activități care vin în sprijinul învățării și a precizat că va prelua această prevedere printr-un ordin și o va extinde către celelalte cicluri de învățământ: „Foarte important este ce facem în acel procent de 25%”, a subliniat el.
Redăm declarațiile ministrului pe această temă:
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Încărcarea elevilor cu ore, cu discipline cu conținuturi. Știu, este lucru pe care l-am discutat când am problematizat și am pus în dezbatere planurile-cadru pentru învățământ liceal. Spuneam atunci: prea multe ore, prea multe discipline, conținuturi prea încărcate.
Ați văzut că și prin legea din 2023 deja a apărut această idee prinsă în lege, că 25% din timpul alocat unei discipline ar trebui să nu se refere la activități de predare și evaluare. Am spus că prin ordin de ministru am să preiau acest lucru și să-l impunem nu doar pentru învățământul liceal, putem să-l impunem într-o formă sau alta și pentru celelalte cicluri. Foarte important este ce facem în acel procent de 25%, iar lucrurile pe care le-am discutat în diverse contexte publice au fost legate de activități de consolidare, activități remediale și e foarte important, ce ne lipsește de foarte multe ori, generalizarea lucrurilor învățate la viața de zi cu zi. În acest fel cred că putem să avem programe mai aerisite, un conținut relevant care să intre mai bine în mintea și în comportamentul copiilor.
Informații de context
Sugestiile metodologice includ, de asemenea, exemple de activităţi de învăţare/evaluare, precum şi referinţa la un suport de curs complet şi alte resurse utile. De obicei, aceste sugestii sunt transmise de Minister atunci când apar discipline noi, în general, discipline opționale în cadrul curriculumului la decizia școlii.
Raportul PISA 2022 dedicat „strategiilor de învățare”: Folosirea matematicii în viața reală, evaluarea informațiilor online și atitudinea proactivă la clasă sunt probleme acute pentru elevii români, care semnalează și o lipsă de sprijin din partea profesorilor în formarea competențelor pentru viitor.
Ministrul Educației a spus, pe 9 ianuarie, că învățarea remedială nu ar trebui făcută de profesorul de la clasă, ci de „profesori care au competențe pe învățare remedială, care folosesc alte metode de predare și care știu să facă diagnosticul și să corecteze deficitul”.
Reamintim că aproape 80% dintre cei peste 62.000 de elevi de clasa a IX-a din licee participante la proiectul Romanian Secondary Education (ROSE), testați la limba română, sunt cu materia de clasa a VIII-a în categoria de „funcționalitate limitată și risc”, potrivit raportului de la final de proiect. Autorii acestuia susțin că asta înseamnă că stăpânesc minimal sau deloc noțiuni de bază la limba română și au dificultăți mari în a înțelege componente ale materiei de clasa a IX-a. Într-un raport similar, după ce au fost testați la matematică, 91% din elevii de clasa a IX-a sunt în categoriile de risc crescut.
Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.