Reacție categorică a Facultății de Istorie a Universității din București care cere Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să revizuiască proiectul de plan-cadru de liceu lansat pe 31 ianuarie în consultare publică, reformă care ar urma să se aplice pentru elevii care intră în clasa a IX-a în 2026. Profesorii critică eliminarea disciplinei Istorie din trunchiul comun la clasele XI-XII și argumentează că actuala oră de Istorie este oricum insuficientă pentru a combate valul anti-rațiune și pseudoștiințific și pentru a forma tineri care să înțeleagă critic mecanismele istorice și trecutul pentru a contribui în prezent la o societate democratică.
„Considerăm că aceste modificări vor avea un impact negativ asupra formării civice a tinerilor, asupra dezvoltării gândirii critice și consolidării unei societăți democratice responsabile. De asemenea, vor adânci unele dintre cele mai grave fenomene care deja afectează societatea: abandonarea gândirii raționale, vulnerabilitatea în fața pseudo-științei, succesul teoriilor xenofobe și conspiraționiste”, subliniază profesorii de la Istorie într-un comunicat oficial, redat integral mai jos în articol.
Iar ei avertizează că „eliminarea istoriei din trunchiul comun al claselor a XI-a și a XII-a este o eroare gravă, care va priva o mare parte dintre elevi de o înțelegere aprofundată a istoriei naționale și universale”. O singură oră pe săptămână, în clasele a IX-a și a X-a, așa cum prevede propunerea prezentată, este deja insuficientă pentru a asigura o pregătire adecvată în acest domeniu complex. Întreaga experiență și expertiză pe le avem în domeniu ne arată că tinerii vor fi, în fapt, supuși riscului de a deveni analfabeți funcțional din perspectiva gândirii istorice, rămânând cu o perspectivă superficială și disfuncțională asupra trecutului”.
„Facultatea de Istorie solicită Ministerului Educației și Cercetării o reevaluare urgentă a deciziei privind reducerea orelor de istorie, insistând asupra necesității unui curriculum echilibrat” este apelul reprezentanților Facultății de Istorie a Universității din București. „Prin planul-cadru propus, educația națională îi abandonează pe tineri, expunându-i fără instrumente de analiză și evaluare în fața discursurilor identitare ireale, xenofobe, rasiste, bazate pe falsuri și irațional”, mai atrag aceștia atenția.
- Context. Edupedu.ro a scris despre ce prevede proiectul de planuri-cadru pentru specializarea filologie: fără Limba latină, Literatură universală și ora de Științe ale naturii. Crește la cinci numărul de ore de Română în fiecare clasă, Istoria are mai puțin în clasa a X-a. Pe larg – aici. La matematică-informatică, elevii ar urma să aibă Istorie câte o oră pe săptămână, în clasele IX-X.
- Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat sâmbătă seara la criticile recente privind reducerea importanței Istoriei Naționale în noile planuri-cadru pentru liceu. Într-o postare pe blogul său personal, acesta a respins „conspirațiile și dezinformările” și a făcut apel la un dialog responsabil în cadrul consultărilor publice, subliniind că noile propuneri întăresc, nu slăbesc, studiul istoriei.
- Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR), a semnalat într-o analiză publicată pe Edupedu.ro că în noile proiecte de planuri-cadru, disciplina Istorie ar înregistra un „recul absolut semnificativ”: elevii non-umaniști de la clasele XI-XII nu ar mai avea acces la această materie ca obligatorie, fiind în categoria CDEOȘ, adică la alegerea elevului, dacă școala oferă acest opțional.
Redăm integral comunicatul Facultății de Istorie a Universității din București:
„Universitatea din București
Facultatea de Istorie
02.02.2025
Comunicat
Facultatea de Istorie a Universității din București avertizează asupra consecințelor grave ale reducerii orelor de istorie în noul curriculum școlar
Facultatea de Istorie a Universității din București își exprimă dezacordul profund față de propunerile de modificare a planurilor cadru, în special în ceea ce privește reducerea drastică a orelor alocate disciplinei Istorie. Considerăm că aceste modificări vor avea un impact negativ asupra formării civice a tinerilor, asupra dezvoltării gândirii critice și consolidării unei societăți democratice responsabile. De asemenea, vor adânci unele dintre cele mai grave fenomene care deja afectează societatea: abandonarea gândirii raționale, vulnerabilitatea în fața pseudo-științei, succesul teoriilor xenofobe și conspiraționiste.
Este responsabilitatea noastră să atragem atenția asupra următoarelor probleme majore:
- Eliminarea istoriei din trunchiul comun al claselor a XI-a și a XII-a este o eroare gravă, care va priva o mare parte dintre elevi de o înțelegere aprofundată a istoriei naționale și universale. O singură oră pe săptămână, în clasele a IX-a și a X-a, așa cum prevede propunerea prezentată, este deja insuficientă pentru a asigura o pregătire adecvată în acest domeniu complex. Întreaga experiență și expertiză pe le avem în domeniu ne arată că tinerii vor fi, în fapt, supuși riscului de a deveni analfabeți funcțional din perspectiva gândirii istorice, rămânând cu o perspectivă superficială și disfuncțională asupra trecutului. Orele de istorie din învățământul liceal au rolul de a consolida informațiile și competențele dobândite anterior, de a corela trecutul cu prezentul și viitorul, de a oferi fiecărei persoane instrumente de gândire care să-i permită să interpreteze rațional realitatea socială înconjurătoare. Este imposibil ca parcurgerea istoriei românilor și a istoriei universale să fie eficientă în numai doi ani de învățământ liceal, cu o singură oră de istorie pe săptămână, așa cum se prefigurează în proiectul planului-cadru prezentat de Ministerul Educației și Cercetării.
- Eliminarea istoriei ca materie obligatorie la Bacalaureat pentru profilul umanist, specializarea Filologie, este o decizie absolut surprinzătoare și care va avea multiple consecințe negative. Gândirea și cunoașterea istorică fac parte din nucleul solid al educației umaniste europene de secole, este fundamentul concepției noastre despre lume, societate și cultură. Subminând importanța sa în formarea unui cetățean responsabil și informat, capabil să înțeleagă complexitatea societății contemporane, contribuim la destrămarea unui model cultural care ne face români, europeni, oameni moderni!
- Reducerea drastică a timpului dedicat educației istorice va avea un impact negativ direct asupra dezvoltării competențelor civice. Limitarea serioasă a cunoștințelor și a educației istorice propusă în actualul proiect, fragilizează pe tinerii cetățeni ai acestei țări, diminuându-le capacitatea de a distinge între adevăr și fals, constrângându-le capacitatea de a participa în mod critic și informat la viața democratică. Într-o lume unde bombardamentul informațional este dublat de proliferarea falsurilor de tot felul, inclusiv a celor care privesc trecutul, studiul istoriei este esențial pentru dezvoltarea discernământului critic, a capacității de analiză a informațiilor și a înțelegerii perspectivelor socio-culturale multiple.
- Planul-cadru propus de către Ministerul Educației afectează și mecanismele formării identitare. Istoria ne învață despre trecutul comunității din care facem parte și este o componentă esențială în formarea identității naționale. Acest rol este extrem de important, deoarece fiecare individ și grup uman are nevoie de „ancore identitare” care să-l ajute să se orienteze într-o lume din ce în ce mai complexă; pe de altă parte, excesele în definirea identitară au alimentat de-a lungul timpului deseori derapaje, fenomene de xenofobie și chiar conflicte politice și/sau militare. Prin planul-cadru propus, educația națională îi abandonează pe tineri, expunându-i fără instrumente de analiză și evaluare în fața discursurilor identitare ireale, xenofobe, rasiste, bazate pe falsuri și irațional.
- Semnalăm faptul că în absența unei abordări mai cuprinzătoare, introducerea unor cursuri tematice precum „Istoria evreilor. Holocaustul” și „Istoria comunismului din România” deși foarte necesare, pot fi grav deservite prin neinserarea lor într-o abordare mai amplă și sistematică a istoriei generale din care aceste tragice fenomene fac parte. Pentru a obține efectele pozitive dorite, pentru a deveni în mod real și eficient instrumente care întăresc cunoașterea și atitudinile critice și mature intelectual, aceste cursuri trebuie să fie studiate ca parte a unui parcurs curricular mai amplu, care să ofere elevilor o perspectivă coerentă asupra trecutului. Riscul major al plasării lor într-un context educațional necorespunzător este promovarea unor efecte contrarii celor dorite.
Analizând proiectul planurilor-cadru prezentate de Ministerul Educației considerăm că acestea nu răspund necesităților și schimbărilor cu care ne confruntăm, puse în evidență de fenomenele sociale și culturale actuale. Din cele enumerate mai sus putem înțelege ce rol nou și indispensabil joacă, în societatea de astăzi, cunoașterea istorică: aceasta participă la educarea oamenilor pentru a distinge între realitatea faptelor și ficțiune, între adevăr și fals, între valorile și modelele politice și civice constructive, participative și umaniste și ideologiile sau regimurile politice violente, liberticide și genocidare.
Facultatea de Istorie solicită Ministerului Educației și Cercetării o reevaluare urgentă a deciziei privind reducerea orelor de istorie, insistând asupra necesității unui curriculum echilibrat care să acorde importanța cuvenită acestei discipline fundamentale pentru formarea viitorilor cetățeni. Considerăm esențială asigurarea unor oportunități egale de acces la o educație istorică solidă, pentru a contribui la dezvoltarea unei societăți democratice, responsabile și informate”.
FOTO DOCUMENT Comunicatul integral al Facultății de Istorie a Universității din București (FI-UB):
Informații de context. Proiectele de planuri-cadru de liceu 2025
Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat sâmbătă seara la criticile recente privind reducerea importanței Istoriei Naționale în noile planuri-cadru pentru liceu. Într-o postare pe blogul său personal, acesta a respins „conspirațiile și dezinformările” și a făcut apel la un dialog responsabil în cadrul consultărilor publice, subliniind că noile propuneri întăresc, nu slăbesc, studiul istoriei.
„Să mă suspectezi că aș dezavantaja istoria națională în noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu, când pentru mine patriotismul și românismul sunt unele din valorile centrale, arată multe despre această suspiciune…și nimic bun!”, scrie ministrul.
Declarația lui Daniel David vine în urma unui punct de vedere exprimat de Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România, care a semnalat într-o analiză publicată pe Edupedu.ro că în noile proiecte de planuri-cadru, disciplina Istorie ar înregistra un „recul absolut semnificativ” la clasele a XI-a și a XII-a, întrucât elevii non-umaniști nu ar mai avea acces la această materie ca obligatorie în ultimii ani de liceu, fiind în categoria CDEOȘ, adică la alegerea elevului, dacă școala oferă acest opțional.
Ministrul a respins categoric această interpretare, argumentând că noua structură a planului-cadru pune accent pe Istoria națională chiar din primii ani de liceu, tocmai pentru a ajunge la toți elevii, indiferent de filiera urmată.
Foto: © Radub85 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.