Facultățile de Matematică și Informatică de la opt universități din țară, din Consorțiul Universitaria, solicită ministrului Daniel David să introducă prin legile învățământului obligativitatea ca viitorii profesori de matematică de liceu să urmeze și licență, și masterat de specialitate. Cererea vine într-un memoriu mai amplu, prin care mai cer și ca profesorii să poată urma masteratul didactic cu finanțare de la buget.
„Considerăm că este utilă și oportună menținerea unor condiții suplimentare privind pregătirea de specialitate, necesare pentru a preda la liceu, unde nivelul de complexitate și abstractizare a materiei, cel puțin la disciplina matematică, este semnificativ mai ridicat. Considerăm că, cel puțin pentru cadrele didactice cu drept de predare la ciclul liceal nu trebuie redusă durata actuală a studiilor de licență + master (de 3+2 ani)”, scriu reprezentanții facultăților de matematică (și informatică) de la universități din București, Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova, Galați, Constanța și Timișoara.
„Prin urmare, solicităm completarea art. 176, litera (e) din Legea 198/2023 prin introducerea obligativității urmării unui program de studii de licență de specialitate și a unui master profesional/de cercetare de specialitate, pentru ca un cadru didactic să aibă dreptul de a preda la ciclul liceal”, continuă ei în memoriu, care poate fi descărcat mai jos din articol.
Decanii sau șefii de departamente mai solicită în memoriul către ministrul Educației și Cercetării și „crearea posibilității de a urma simultan, cu finanțare de la bugetul de stat, a unui program de master profesional sau de cercetare de specialitate și a masteratului didactic în specialitatea respectivă, sau a modulului 2 de formare psiho-pedagogică. Propunem astfel modificarea art. 35, alin. (7) din Legea învățământului superior 199/2023 astfel:
- O persoană poate beneficia de finanțare de la bugetul de stat pentru un singur program de studii universitare de scurtă durată, pentru un singur program de studii universitare de licență, pentru un singur program de studii universitare de master și pentru un singur program de studii doctorale. Prin excepție, studenții sau absolvenții unui program de studii universitare de master care beneficiază sau au beneficiat de finanțare de la bugetul de stat pot urma un program de studii universitare de masterat didactic cu finanțare de la bugetul de stat.
Subliniem că această prevedere completează și este în spiritul art. 107, alin (1) din Legea învățământului superior 199/2023, care prevede posibilitatea de a urma în paralel masteratul didactic cu studii postuniversitare pentru a obține altă specializare”.
Altă cerere din documentul prezentat miercuri de Edupedu.ro este și de completare a listei programelor de licență cu dublă specializare prevăzute în Ordinul nr. 6.634/2024, astfel încât să fie incluse și combinațiile care implică disciplina matematică. Deși au fost transmise propuneri în acest sens de către universități și reprezentanții ARACIS, acestea nu au fost integrate în anexa ordinului. Se propune adăugarea unor specializări precum Matematică-Informatică, Matematică-Fizică, Matematică-Biologie sau Matematică-Finanțe și bănci, argumentând că acestea sunt esențiale pentru formarea viitorilor profesori și specialiști din domeniile interdisciplinare.
Iar reprezentanții facultăților de matematică solicită și o revizuire a structurii planurilor de învățământ pentru programele de licență didactică cu dublă specializare și pentru masteratele didactice, astfel încât pregătirea de specialitate să fie reflectată în numărul de ore și credite alocate.
Ei propun, conform aceluiași document, ca disciplinele fundamentale, de specialitate și complementare aferente fiecărei specializări să reprezinte cel puțin 96 de credite (aproximativ 40% din total) în cazul licenței didactice și cel puțin 60% în cazul masteratelor didactice (36 de credite pentru programele de două semestre și 54 de credite pentru cele de trei semestre). De asemenea, solicită ca aceste programe să fie gestionate de facultățile care coordonează domeniul științific principal și să beneficieze de aceeași finanțare ca și programele de specialitate.
DOCUMENT Memoriul celor opt Facultăți de Matematică (și Informatică) către ministrul Educației și Cercetării (MEC), Daniel David (sursa):
Memoriul adresat ministrului Educației este semnat de reprezentanții a opt facultăți de matematică și informatică din România, membre ale Consorțiului Universitaria. Printre semnatari se numără Răzvan Lițcanu, decanul Facultății de Matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, alături de Dumitrel Ghiba, directorul Departamentului de Matematică, și Marius Apetrii, prodecan al aceleiași facultăți. De la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca au semnat Marcel Șerban, decanul Facultății de Matematică și Informatică, și Andrei Mărcuș, directorul Departamentului de Matematică. Din partea Universității din București, semnatari sunt Cătălin Gherghe, decanul Facultății de Matematică și Informatică, și Ionel Popescu, directorul Departamentului de Matematică.
Universitatea din Craiova este reprezentată prin Ionel Rovența, director al Departamentului de Matematică, iar de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a semnat Monica Aprodu, membră a Consiliului Departamentului de Matematică și Informatică. De la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, documentul este susținut de Florin Sofonea, decanul Facultății de Științe, și Mugur Acu, directorul Departamentului de Matematică și Informatică. Universitatea „Ovidius” din Constanța este reprezentată prin Maria-Gabriela Badea, prodecan al Facultății de Matematică și Informatică, și George Cîrlig, prodecan al aceleiași facultăți. De la Universitatea de Vest din Timișoara, printre semnatari se numără Bogdan Sasu, director al Departamentului de Matematică.
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.