Ghid Admitere liceu 2025, publicat de ISJ Iași. Ce profesii pot urma elevii care aleg filiera vocațională: de la educatori și învățători, la militari sau desenatori tehnic

Foto: © Dimitar Gorgev | Dreamstime.com

Elevii de clasa a VIII-a din județul Iași au la dispoziție, încă din ianuarie 2025, o broșură de admitere realizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), care conține sfaturi practice pentru alegerea carierei, informații despre înscrierea la liceu, structura anului școlar și rețeaua liceelor din județ, în funcție de profil.

Potrivit broșurii, pentru filiera vocațională, la profilul arte vizuale și arte plastice elevii pot urma două specializări: arte plastice și decorative și arhitectură, arte ambientale si design:

Competenţele pe care elevii le dobândesc privesc: folosirea instrumentarului specific; utilizarea mijloacelor specifice comunicării vizuale artistice; argumentarea proiectelor şi susţinerea lor cu limbaj de specialitate.

Pe parcursul studiilor liceale elevii îşi formează competenţe privind: folosirea instrumentelor şi a tehnicilor de reprezentare şi machetare specifice; utilizarea mijloacelor comunicării vizuale artistice sau după caz, a limbajului grafic convenţional etc..

Pentru filiera vocațională, la profilul muzică, coregrafie și arta actorului elevii pot urma două specializări: muzică și arta actorului:

Instrumentiştii descifrează şi reproduc partituri destinate formaţiilor instrumentale; interpretează, cu ajutorul unui instrument muzical diferite partituri; respectă disciplina impusă de formaţia muzicală din care fac parte.

Corepetitorii descifrează partituri de acompaniament cu dificultate medie; acompaniază interpreţi vocali sau instrumentali.

În timpul studiilor liceale, elevii dobândesc competenţe privind: repartizarea rolurilor; pregătirea regiei tehnice (decorurile, recuzita); organizarea repetiţiilor; organizarea spectacolelor de teatru pentru trupa instruită (informare, publicitate, mobilizarea grupurilor); îndeplinirea atribuţiei de sufleur.

Pentru filiera vocațională, la profilul pedagogic elevii pot urma o singură specializare: învățător-educator:

Pe parcursul anilor de studiu, elevii îşi formează competenţe de: comunicare interpersonală, planificare a activităţilor instructiv-educative, elaborarea şi confecţionarea materialelor didactice, organizarea şi coordonarea activităţilor didactice şi a altor situaţii de învăţare în cadrul activităţilor şcolare şi extraşcolare.

Pentru filiera vocațională, la profilul sportiv elevii pot urma o singură specializare: instructor sportiv:

Pot opta pentru această specializare elevii care au condiţie fizică foarte bună, iar admiterea la profilul sportiv se face pe baza unor probe de aptitudini sportive, corespunzătoare fiecărei specializări menţionate anterior. Aceste probe se organizează înainte de începerea înscrierii computerizate.

Pentru filiera vocațională, la profilul militar elevii pot urma o singură specializare: matematică-informatică

După testările naţionale (în localităţile de provenienţă), liceele militare organizează propriile testări la limba şi literatura română şi matematică, iar intrarea în competiţia finală este condiţionată de obţinerea notei minime pentru fiecare dintre aceste discipline. Colegii militare sunt în localităţile: Alba Iulia, Breaza – judeţul Prahova şi Câmpulung Moldovenesc.

Pentru filiera vocațională, la profilul teologic elevii pot urma trei specializări:
teologie ortodoxă, teologie romano-catolică, tehnician pentru tehnici artistice

În cadrul acestei specializări, elevii studiază pe lângă disciplinele de cultură generală, discipline teologice, limbile clasice (greaca și latina), limbile moderne (engleza și franceza) și muzica bisericească.

Planul de învățământ a fost structurat în funcție de exigențele pregătirii tinerilor, îmbinând disciplinele teologice cu cele pedagogice și sociale. Pregătirea elevilor se realizează printr-o diversitate de discipline sociale.

După finalizarea studiilor liceale, absolvenții acestei specializări își pot continua studiile, specializându-se în mediul universitar în pictură bisericească, restaurare, arhitectură sau în orice alte specializări din zona artelor vizuale.

Redăm calendarul Admiterii la liceu 2025:

14 – 21 iulie 2025: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a 

Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! 

Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea  computerizată a candidatului! 

Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

NOTĂ: 1) Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026, completează opțiunile în perioada 16 – 18 iulie 2025. 

14 – 21 iulie 2025: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

14 – 21 iulie 2025: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

21 iulie 2025: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată 

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

22 iulie 2025: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională

Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

23 iulie 2025: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026

Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București

24 – 29 iulie 2025: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

29 iulie 2025: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

30 iulie – 1 august 2025: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

Foto: © Dimitar Gorgev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Admitere la liceu 2025. Ce domenii pot urma elevii care aleg profilul tehnologic, filiera tehnică și de servicii: de la tehnicieni în aviație la coafor stilist – Broșura ISJ Iași
Ghid Admitere liceu 2025, publicat de ISJ Iași: domeniile pe care le-ar putea urma cei care fac liceul la profilul uman – de la jurnalist sau critic literar la psiholog sau muzeograf
Admitere la liceu 2025. Ce domenii pot urma elevii care aleg profilul real, filiera teoretică: de la economiști sau cercetători, la medici sau agronomiști – Broșura ISJ Iași
Exit mobile version