GRAFIC Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. După contestații, 83,2% dintre elevi au medii peste 5 – cea mai mare pondere din 2010 încoace

Foto: Edupedu.ro

Puțin peste 83% dintre elevii care au susținut anul acesta Evaluarea Națională (EN VIII 2025) au obținut medii peste 5, conform rezultatelor după contestații, transmite într-un comunicat Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Este cel mai mare procent din ultimii 16 ani.

Diferența față de anul trecut, când a fost înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii 5 ani, este acum de 8,7 puncte procentuale.

„Rata de participare a fost de 95,6%: 152.235 de absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți dintr-un total de 159.229 absolvenți înscriși. Dintre aceștia, 25.618 candidaţi (16,8%) au obţinut medii sub 5 (cinci). Trei elevi au fost eliminați (toți la proba de Limbă şi literatură română), lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu)”, transmite MEC.

Precedentul record a fost stabilit în anul 2010, când 85,9% dintre elevi obțineau medii peste 5 la Evaluarea Națională.

Apoi, peste 80% rată de promovare a mai fost în 2011 (81,8%) și 2022 (82,4% după contestații).

AnulProcentul mediilor peste 5 după contestații
200889,9
200988,9
201085,9
201181,8
201266,1
201375,9
201471,1
201579,4
201675,1
201777,0
201873,6
201973,2
202076,2
202176,8
202282,4
202376,4
202474,5
202583,2
Sursa: Ministerul Educației și Cercetării (MEC), HotNews.ro
Comunicatul Ministerului Educației și Cercetării:

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate în sesiunea curentă (23 – 27 iunie) a Evaluării Naționale/EN VIII 2025, au fost publicate astăzi, 10 iulie, conform calendarului, pe site-ul dedicat.

Au fost depuse solicitări pentru vizualizarea lucrărilor astfel:

Numărul contestațiilor depuse (19.101 contestații / 6,08% din numărul total de lucrări) a scăzut comparativ cu anul 2024 (27.640 de contestații / 8,76% din numărul de lucrări).

Pe discipline, s-a consemnat următoarea distribuție:

Pentru 11.648 de lucrări (14.720 de lucrări în anul 2024), reevaluarea în urma depunerii contestațiilor a generat schimbarea notei prin creștere, în timp ce pentru 5.454 de lucrări, notele au fost modificate prin scădere (9.646 de lucrări în anul 2024).

La proba de limba și literatura română, în cazul a 78,75% dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și nota obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 569 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată.

Diferențele între evaluarea inițială și evaluarea în urma contestațiilor sunt evidențiate în graficul de mai jos.

La matematică, în cazul a 98,84% dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și cea obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 1.410 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată.

La proba de limba și literatura maternă, în cazul a 69.30% dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și cea obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 20 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată.

Prin urmare, în urma reevaluării lucrărilor contestateponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) se situează la 83,2%în creștere cu 0,1% (122 de elevi) față de rezultatele inițiale. În anul 2024, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 74,5%.

A crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10: de la 75 la 85 (74 în anul 2024).

Rata de participare a fost de 95,6%: 152.235 de absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți dintr-un total de 159.229 absolvenți înscriși. Dintre aceștia, 25.618 candidaţi (16,8%) au obţinut medii sub 5 (cinci). Trei elevi au fost eliminați (toți la proba de Limbă şi literatură română), lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

La proba de Limba și literatura română, 131.999 de elevi (86,5%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 489 de elevi au obținut nota 10 (+15 în raport cu prima afișare).

La Matematică116.251 de elevi (76,3%) au fost notați cu 5 sau peste 5 (cinci). Dintre aceștia, 976 au obținut note de 10 (+57 în raport cu prima afișare).

La Limba și literatura maternă, 8,365 de elevi (92,3%) au avut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 131 de candidați au obținut note de 10 (+1 în raport cu prima afișare).

Pentru alte detalii, vă rugăm să consultați raportul EN VIII 2025, disponibil  AICI.

Alte informații utile

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de testare a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obținute în acest cadru formal, constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal.

În acest sens, vineri, 11 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, va fi publicată ierarhia la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a.

În prima etapă a admiterii în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 14 – 21 iulie. Tot în aceste intervale sunt prevăzute și completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ, respectiv depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.

Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026 va avea loc în data de 23 iulie. Ulterior, între 24 și 29 iulie, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care candidații au fost repartizați. Soluționarea situațiilor speciale post-repartizare, la nivelul comisiilor județene de admitere/comisia municipiului București, este programată în zilele de 30 iulie și 1 august.

A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2025 – 2026 se desfășoară în intervalul 1 – 19 august”.

DOCUMENT DESCARCĂ Dosarul de presă EN VIII 2025 Rezultate finale:
Citește și:
10 medii de 10 în plus la Evaluarea Națională 2025, după contestații. În total, 85 de elevi au obținut medii maxime / Comparativ cu anul trecut, sunt mai multe medii de 10
Exit mobile version