Guvernul face tot posibilul să blocheze activitatea în sistemul de învățământ, acuză sindicatele FSE, care susțin că Executivul a modificat „pe sub masă” un act normativ prin care concediază profesorii care au primit decizii de pensionare / Solicită MEC o reacție până miercuri

Foto: Gov.ro

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”, organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar solicită ministrului Educației, în regim de urgență, clarificarea situației angajaților din școli care primesc atât pensie, cât și salariu, deoarece ordonanța de urgență nr. 9 din 6 martie 2025, care a fost transmisă școlilor, a generat confuzie, conform unei adrese către MEC, obținută de Edupedu.ro.

Guvernul face tot posibilul să blocheze activitatea în sistemul de învățământ. După ce ne-au ținut în grevă peste 3 săptămâni, după ce au amânat majorările salariale prin tergiversarea aprobării noului proiect al Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, acum membrii Executivului vor să închidă peste noapte contractele de muncă pentru toți cei care au primit deciziile de pensionare, indiferent dacă sunt indispensabili pentru unitățile de învățământ. Și au făcut totul pe sub masă, fără consultarea partenerilor sociali, cu un articol ascuns într-o ordonanță de urgență privind gazele naturale.

Cel puțin asta reiese din măsurile anunțate de inspectorate care vin să interpreteze dispozițiile art. IV din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 9/2025. Nu mai contează că suntem în mijlocul anului școlar, nu mai contează nimic, contează doar să scăpăm de pensionarii care-și completau veniturile și așa mici după o viață dedicată școlii românești”, scriu sindicatele pe Facebook. „Am cerut astăzi Ministerului Educației și Cercetării să dispună, în regim de urgență, măsurile necesare pentru ca în unitățile de învățământ preuniversitar să nu aplice acest articol din OUG 9/2025. Sperăm ca cel târziu mâine să avem un răspuns. În funcție de acesta, vom stabili următorii pași”, continuă sindicatele.

„Vă solicităm să dispuneți, în regim de urgență, măsurile necesare pentru ca în unitățile de învățământ preuniversitar să nu se procedeze la încetarea de drept [în temeiul art. IV din O.U.G. nr. 9/2025, respectiv al art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017] a contractelor individuale de muncă ale salariaților care cumulează pensia cu salariul”, potrivit adresei.

Sindicatele atrag atenția că această interpretare este greșită și legislația prevede că profesorii pensionari pot lucra până la finalul anului școlar și că nu trebuie concediați imediat:

De asemenea, sindicatele cer modificarea urgentă a legii, astfel încât personalul din școli să fie clar exceptat de la regulile care limitează cumulul pensiei cu salariul.

În egală măsură, vă rugăm să întreprindeți demersuri la nivelul Executivului pentru abrogarea art. IV din O.U.G. nr. 9/2025 sau, cel puțin, pentru modificarea textului – în sensul clarificării că se aplică doar personalului plătit din fonduri publice cărora li s-au aplicat prevederile Codului administrativ și al exceptării personalului din învățământ de la aplicarea art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017.”

Adresa către MEC a sindicatelor din Educație:

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, au luat act de dispozițiile art. IV din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 9/2025 pentru reglementarea unor măsuri referitoare la unele proiecte de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1261/2024 privind aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a proiectelor de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203/07.03.2025), potrivit cărora:

Art. IV. La articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:

«(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplineşte condiţiile de pensionare şi pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condiţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plăţii pensiei.»

Trecând peste faptul că articolul respectiv nu are nicio legătură cu obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 9/2025, iar în preambulul acesteia nu există niciun considerent care să motiveze inserarea dispozițiilor cuprinse în art. IV și să justifice urgența completării Legii-cadru nr. 153/2017, textul ordonanței de urgență a fost deja transmis de inspectoratele școlare unităților de învățământ.

În absența unor precizări suplimentare, transmiterea în teritoriu a conținutului art. IV din ordonanța de urgență mai sus menționată a fost interpretată la nivelul unităților de învățământ în sensul că trebuie procedat, de urgență, la încetarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului încadrat în regim de cumul al pensiei cu salariul, deoarece singurii angajați care au deja decizie de pensie emisă și care încasează și salariul sunt cei încadrați în regim de cumul al pensiei cu salariul.

Vă rugăm să observați că, în cazul personalului didactic auxiliar și administrativ din învățământ s-a procedat, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. c), la încetarea de drept a contractului individual de muncă pe care îl executau anterior pensionării. În cazul personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control – pentru care se aplică prevederile speciale ale art. 229 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – acestuia îi încetează, de regulă, contractul individual de muncă la încheierea anului școlar. De aceea, pentru salariații din învățământ – indiferent de categoria profesională din care fac parte – încadrați în cumul pensie cu salariu, de fapt, nici nu se pune problema aplicării art. IV din O.U.G. nr. 9/2025.

În aceste condiții, vă solicităm să dispuneți, în regim de urgență, măsurile necesare pentru ca în unitățile de învățământ preuniversitar să nu se procedeze la încetarea de drept [în temeiul art. IV din O.U.G. nr. 9/2025, respectiv al art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017] a contractelor individuale de muncă ale salariaților care cumulează pensia cu salariul.

În egală măsură, vă rugăm să întreprindeți demersuri la nivelul Executivului pentru abrogarea art. IV din O.U.G. nr. 9/2025 sau, cel puțin, pentru modificarea textului – în sensul clarificării că se aplică doar personalului plătit din fonduri publice cărora li s-au aplicat prevederile Codului administrativ și al exceptării personalului din învățământ de la aplicarea art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017.”

Foto: © Gualtiero Boffi | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version