În toamnă nu vor fi profesori la plata cu ora, avertizează Simion Hăncescu – FSLI: Este un lucru extrem de grav. Le-a venit guvernanților ideea că nu se calculează corect plata cu ora și diminuează cuantumul drastic. Vor rămâne sute de mii de copii fără profesori

Foto: Ilona Andrei / G4Media

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, ce efecte are diminuarea cuantumului la plata cu ora pentru profesori: „În toamnă nu vor fi la plata cu ora profesori. Vor rămâne zeci de mii de copii, sute de mii de copii fără profesori”.

Peste 2.000 de profesori au protestat în fața Parlamentului: Nu jucați educația la păcănele! Educația este pilonul societății, nu-l dărâmați! / Proiectul legii Bolojan crește norma didactică și reduce tariful pentru plata cu ora

De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, potrivit proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare. Proiectul urmărește să modifice și să completeze Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Referitor la plata cu ora, Daniel David a anunțat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că valoarea pe care o dăm pentru o oră se va schimba.

Liderul sindical a spus că în acest moment sunt foarte multe educatoare și învățători care sunt la cumul, deoarece „nu găsim oameni”: „Datoria pe care și-o face un om la plata cu ora este aceeași pe care o face la norma de bază și nu mai împărțim la 72, împărțim la 160.”

Simion Hăncescu:Mai este un lucru extrem de grav. Le-a venit lor ideea că nu se calculează corect plata cu ora și diminuează cuantumul drastic. L-am întrebat pe premier, n-am primit un răspuns.

În momentul de față avem foarte multe educatoare și învățători care sunt la cumul, pentru că nu găsim oameni.

Acea învățătoare, care ia 5.000 lei pentru norma de bază, cum credeți că va accepta să ia 2.500 pentru ceea ce face (la plata cu ora – n.red), pentru că nu face altceva decât ceea ce face și pentru pentru norma de bază. Nu va face ora cu 40% mai scurtă sau va preda 40% din materie. Trebuie să-și facă treaba. Datoria pe care și-o face un om la plata cu ora este aceeași pe care o face la norma de bază și nu mai împărțim la 72, împărțim la 160. Deci, va avea un șoc. Eu mă mir că nu și-au dat seama, în toamnă nu vor fi la plata cu ora profesori. Vor rămâne zeci de mii de copii, sute de mii de copii fără profesori.

Ramona Florea, Edupedu.ro: V-au prezentat și efectele asupra sistemului?

Simion Hăncescu: „Nimeni n-a calculat efectul asupra sistemului. Au fost niște calcule financiare și asta i-am spus premierului: pentru 0,2% din PIB economie este absolut aberant să-ți bagi joc de un sistem de o asemenea dimensiune.”

Cum se face în prezent plata cu ora

În prezent, normele metodologice din 30 august 2018 reglementează salarizarea prin plata cu ora pentru profesori. Potrivit documentului, pentru calculul tarifului la plata cu ora aferent posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător. La salariul de bază se aplică, după caz, și sporurile.

Articolul 9 – (1) Calculul pentru plata cu ora se raportează la norma didactică de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă prevăzută la art. 262 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pentru calculul tarifului la plata cu ora aferent posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător. La salariul de bază se aplică, după caz, următoarele sporuri: indemnizație pentru învățământ special, indemnizație pentru zone izolate, spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, spor pentru predare simultană.

(3) Tarifele orare din învățământul preuniversitar se calculează prin raportarea salariului de bază calculat conform alin. (2) la numărul de ore aferent normei didactice de predare, astfel:

a) 1/72 pentru norma didactică de 18 ore pe săptămână;

b) 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână în învățământul special;

c) 1/96 pentru norma didactică de 24 de ore pe săptămână, învățători, antrenori din palatele și cluburile copiilor, profesori de instruire practică și maiștri-instructori;

d) 1/80 pentru norma didactică de 20 de ore pe săptămână, învățător-educator, institutor-educator, profesor-educator, maistru-instructor și profesor de instruire practică în învățământul special;

e) 1/80 pentru profesori pentru învățământul primar, învățători, institutori învățământ primar;

f) 1/100 pentru profesori pentru învățământul preșcolar, educatoare, institutori învățământ preșcolar.

(4) Pentru activitatea de dirigenție efectuată de personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată, cu normă întreagă sau cu timp parțial, cu cel puțin jumătate de normă de bază, în una sau mai multe școli, majorarea corespunzătoare se calculează la nivelul prevăzut pentru norma întreagă, la unitatea unde efectuează activitatea de dirigenție.

(5) Personalul didactic de predare care prestează activitate de dirigenție și care își desfășoară activitatea didactică în baza mai multor contracte individuale de muncă poate desfășura activitate de dirigenție doar în executarea unui singur contract individual de muncă.”

Potrivit grilei de salarizare, un profesor cu studii de lungă durată (grad didactic II, vechime între 20 și 25 de ani) are salariul de bază de 5854. Dacă ne raportăm la formula de mai sus, tariful orar se calculează astfel: 1/72 raportat la salariul de încadrare. Salariul de bază, fiind 5854, se împarte la 72 și se obține suma de 81.30 lei. Salariul net, în mână, este doar 58% din salariul brut, adică 47,154 net. La această sumă se adaugă și sporurile.

Citește și:
De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, potrivit unui proiect de lege / Daniel David: Normal este să-ți raportezi salariul la numărul de ore pentru care ești plătit, adică la 40 ore, nu la 18 ore
Exit mobile version