Îngrijorări cu privire la educație. Planul vag de reformă al lui Daniel David și presiunea timpului

Foto: Edupedu.ro

Are ministrul Daniel David curajul și resursele de a schimba pe baze științifice educația din România? Reformarea reală a educației e o necesitate dincolo de orice dubiu, dacă vrem să ne proiectăm într-un viitor democratic și la următoarele alegeri. Iar îngrijorarea că răspunsul ar putea fi negativ domină prima săptămână după cele mai tensionate alegeri prezidențiale din istoria țării. Chemat să ridice nivelul educațional al României care tocmai a scos capul din norii negri ai extremismului, ministrul independent Daniel David a lansat un raport de diagnoză care a avut nevoie de 2 conferințe și de discuții de 4 ore doar cu presa pentru a putea lansa spre public câteva idei concrete de ajutări a politicilor publice existente. 

Un raport în care nu regăsim referirile explicite promise la modelele europene de urmat, cu soluții mai degrabă sugerate și la probleme pe sărite. Amintim că diagnoza aceasta a fost invocată de ministrul Daniel David în majoritatea interviurilor, declarațiilor și discursurilor sale publice din ianuarie până în prezent, la orice întrebare concretă despre cele mai acute probleme din învățământ.

La finalul a 10 ani de dezbatere a României educate – care a lăsat jumătate din țară fără nicio apărare în fața extremismului – și după 4 luni de promisiuni că vom avea un raport cu toate răspunsurile la întrebările lăsate în aer, ministrul David a venit cu un document cu schimbări importante, dar cu multe puncte sensibile asupra cărora decizia clară lipsește (pot funcționa eficient școlile în continuare cu aceeași schemă de HR ca acum 50 de ani, fără asistenți de profesori și consilieri prezenți în fiecare școală? este sustenabilă menținerea aceluiași program școlar, dacă avem în vedere combaterea dependenței digitale și a manipulărilor online? rămân Evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a doar la disciplinele de acum? ministrul care se declară împotriva specializării prea-timpurii menține posibile examenele de admitere la clasa a V-a? continuăm școala și următorii 5 ani fără nicio acțiune de gestionare integrată a problemelor educație-nutriție-sport-remedial-educație media? modifică legislația pentru a debloca analiza plagiatelor? cum readuce profesorii la activitatea lor principală de educare a copiilor prin eliminarea birocrației? dacă reformează evaluările, atunci pornind de la ce exemple și cu ce rezultate scontate?). 

Rezultatul celor 4 luni de lucru la diagnoză contrastează cu concretețea declarațiilor sale de până acum și cu orizontul pe care el însuși l-a creat. Deși discursul este extrem de important, esențiale rămân deciziile. Faptele. 

Punctând lecția publică pe care ministrul Daniel David a livrat-o în dezbaterile pe curriculumul liceal despre modul în care se conduce, în vremuri de criză, o discuție fundamentată pe logică și ocolind patima, nu pot să nu remarc lipsa pasului doi: ce faceți concret, domnule ministru? Care este planul și cu ce rezultate estimate?

Ce am aflat din explicațiile ministrului Daniel David pe marginea raportului promis: 

În țara a cărei problemă principală relevată de toate testările internaționale și naționale este echitatea, tocmai măsurile consistente care să combată acest fenomen lipsesc din documentarea avansată de ministru. În afara campusurilor rurale, a școlilor de comună existente deja și a unui învățământ hibrid, inechitatea nu pare să fie abordată de alte măsuri substanțiale. Va fi, însă, hrănită de programul neschimbat și fără integrare al școlilor de astăzi, precum și de examenul dublu de admitere la liceu. 

Mesajul cel mai îngrijorător este livrat chiar de modalitatea în care ministrul susține introducerea acestei admiteri duble la liceu. Pe lângă Evaluarea Națională cu testare din mai multe discipline, Daniel David s-a declarat de acord cu examenul suplimentar introdus de președintele Klaus Iohannis în Legile educației în vigoare. Paradoxal, acest examen suplimentar a fost abandonat exact acum 25 de ani de același Minister al Educației, care argumenta astfel: 

De notat că acest examen suplimentar de admitere la liceu nu există în niciuna din cele 3 țări menționate de ministru ca potențiale modele pentru schimbarea Evaluării Naționale, care este folosită în prezent în România pentru admiterea la liceu.

Marile întrebări pe care examenul suplimentar de admitere la liceu le ridică, în privința echității și eticii:

Lipsa soluțiilor explicite la toate problemele ridicate timp de 4 luni, ezitarea de a spune concret care sunt propunerile sale, precum și circumstanțierea permanentă a ideilor avansate trădează frica ministrului. O frică ce poate fi însă letală societal, în perspectiva următoarelor alegeri. 

Realitatea pe care pare să o treacă cu vederea ministrul Daniel David este că se află într-unul din cele mai bune momente pentru schimbarea profundă a educației: societatea este obosită după 10 ani de dezbateri pe Legile Iohannis, este speriată de avântul extremismului și epuizată după cele mai tensionate alegeri din istoria țării. Și îi recunoaște autoritatea științifică. 

Și dacă din partea societății am văzut că are deschiderea pe care și-o poate dori un ministru reformist, conjunctura istorică face ca și noul președinte, Nicușor Dan, să fi anunțat deja că l-ar păstra ministru în noul guvern.  

De ce ezită, atunci, ministrul Educației să anunțe concret și cu încredere politicile publice pe care le are în vedere pentru educarea atât de necesară a României? De ce nu folosește presiunea pusă în direcția corectă de societate în impunerea rapidă a măsurilor de curățare a educației?

Ce vedem în prima săptămână după alegeri? Pariul vag al lui Daniel Davidaccept funcția de ministru în noul guvern dacă executivul îmi acceptă planul! Planul de reformare nu este însă finalizat și îi lipsesc predicate cheie pentru că nu are aprobarea Guvernului.

În urmă cu doar 4 zile, România a reușit să depășească pericolul extremismului, cu un vot de 53% în favoarea unui președinte proeuropean. Victoria educației obținută la un scor atât de strâns în fața enormităților lansate de campania partidului extremist AUR vine cu o obligație majoră pe umerii dvs: să arătați urgent curaj pentru schimbare în slujba exclusivă a copiilor și profesorilor. De asta depinde supraviețuirea democratică a României și peste 5 ani.

Exit mobile version