Înscrieri deschise: lansarea ediției 2025 a concursului de robotică NextLab.Tech, cel mai mare din România. Elevii care studiază robotica au șanse mai mari să câștige mai mulți bani în viață, potrivit cercetărilor internaționale (P)

În cadrul Conferinței naționale pentru profesori NextEd Teach, desfășurate în prezența Ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, a rectorului Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor și a Marilenei Stroescu, inspector școlar general la Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a fost lansată ediția 2025 a concursului național de robotică NextLab.tech. Concursul își propune să atragă cât mai mulți elevi către robotică, un domeniu dovedit științific că sporește șansele de succes profesional și financiar pe termen lung.

Concursul NextLab.tech își deschide oficial perioada de înscriere până pe data de 15 mai 2025, participarea fiind gratuită. În cadrul ediției din acest an, organizatorii oferă 300 de kit-uri gratuite de robotică, menite să faciliteze participarea elevilor indiferent de resursele financiare ale familiilor.

Foto: Deschiderea oficială, conferința NextEd Teach, 28 martie 2025
NOU Componentă de inteligență financiară

O noutate absolută pentru ediția 2025 este introducerea unei componente dedicate inteligenței financiare, menită să ofere participanților competențe practice și cunoștințe valoroase pentru gestionarea eficientă a resurselor financiare în viitor.

Pentru promovarea concursului și atragerea unui număr cât mai mare de participanți, vor fi organizate sesiuni speciale de prezentare în școlile partenere și în centrele ZBOR dezvoltate de Banca Comercială Română (BCR).

Foto: Facebook.com/ ZBOR Hub Cluj-Napoca

Profesorul universitar Răzvan Bologa, inițiatorul concursului național de robotică NextLab.Tech, a oferit o perspectivă concretă asupra impactului tehnologiei la Conferința naíonal[ pentru profesori NextEd Teach: Learn | Create | Display: „Studiile longitudinale arată că elevii care învață robotică câștigă cu 25% mai mult la maturitate. Tehnologia nu este un moft, este un drum sigur către viitor.”

Calendarul orientativ al concursului pentru ediția 2025:

Detalii suplimentare sunt disponibile pe pagina oficială a concursului: https://nextlab.tech/concurs/.

Concursul este organizat de Asociația “Clubul Informaticii Economice – CyberKnowledgeClub” (CKC) fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică si Informatică Economică, ASE București în parteneriat cu Colegiul Național “Sf. Sava” din București. Banca Comercială Română este sponsor principal la nivel național al acestui program alături de care contribuie și compania SAP România. Sprijinul logistic este oferit de start-up-ul Nextlab.tech. Nextlab.tech este cel mai mare concurs de robotica din România, și este înregistrat în calendarul Ministerului Educației și Cercetării.

Citește și:
VIDEO Proiectul unei locuințe inteligente, câștigător al premiului II la robotică creativă, explicat de elevul Cristian Oprea: A fost construit de mine, de la zero, cu pasiune. Robotica unește oameni
Finala concursului Nextlab.tech 2024. Profesorul Alin Zamfiroiu, președintele comisiei de organizare: La prima ediție, eram doar 15 persoane, astăzi avem peste 40.000 de copii înscriși. Este o creștere extraordinară. Viitorul este în mâinile voastre
INTERVIU Profesoara Dana Corciu de la Liceul „Carol I” din Plopeni: Robotica este o parte a vieții elevilor, care poate reduce rata abandonului școlar și poate crește interesul lor pentru specializările tehnice
Exit mobile version