O învățătoare, prezentă la protestul profesorilor din fața Parlamentului, a explicat pentru Edupedu.ro ce ar însemna introducerea a două ore de activități remediale pentru toți profesorii pentru învățământului primar. Amintim că proiectul legii Bolojan prevede ca toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar să aibă incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială.
Peste 2.000 de profesori protestează în fața Parlamentului: Nu jucați educația la păcănele! Educația este pilonul societății, nu-l dărâmați! / Proiectul legii Bolojan crește norma didactică si reduce plata cu ora
„Sunt învățător. Nouă ne bagă 2 ore pe remedial. Ok, unde bagă acelea 2 ore pe remedial? Știți care este programul unui elev? La casa a IV-a avem 3 zile cu 6 ore. Dacă eu mai am încă 2 pe remedial, înseamnă că toată săptămâna se duce pe 6 ore”, a spus cadrul didactic pentru învățământul primar.
Despre norma didactică
Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit unui proiect de lege care ar urma să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Această măsură s-ar aplica din toamnă și până la începutul anului școlar 2029-2030.
Același proiect prevede că profesorii care predau elevilor de gimnaziu și de liceu vor avea norma didactică de predare de 20 de ore, adică vor fi 2 ore în plus. De asemenea, norma didactică va crește cu 4 ore pentru profesorii cu gradul didactic I şi care desfăşoară activitate de mentorat, ajungând la 18 ore.
Tot din toamnă, norma didactică crește cu două ore și pentru profesorii din învățământul special. Aceștia vor avea 18 ore pe săptămână de predare-învățare-evaluare, nu 16 ca în prezent.
Din anul școlar 2025-2026, profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori vor avea norma didactică de predare 26 de ore pe săptămână, după cum se arată în proiect. În prezent, norma pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori este de 24 de ore pe săptămână.
Miercuri, 2 iulie, premierul Ilie Bolojan a anunțat că propune creșterea normei didactice pentru profesorii din învățământului preuniversitar cu 2 ore pe săptămână.
„Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce aveam azi în învățământul preuniversitar și universitar. Asta înseamnă că, din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la scoală sau în școală, în loc de 18 ore va preda 20 (n. red în mediul preuniversitar), în loc de 16 va preda 18 (în mediul universitar)”, a spus premierul Ilie Bolojan în conferința de presă de miercuri în care a anunțat pachetul de măsuri fiscale.
Joi, 26 iunie, ministrul Daniel David a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că norma didactică va crește:
„Cele două probleme majore sunt: 1 – norma: în programul de guvernare este ideea că în zona preuniversitară trebuie să creștem norma; 2 – bursele atât în zona preuniversitară, cât și în zona universitară. Care vor fi deciziile finale? Nu știm încă. Adevărul este că încă discutăm. Astăzi discutăm, mâine discutăm, dar, cu siguranță, aceste două schimbări se vor face. Nu vă pot spune încă cum, în ce formă exact, dar vă pot spune principiile după care eu lucrez în aceste discuții, inclusiv cu colegii mei din guvern, cu ministrul de finanțe, cu premierul.”
Pe 23 iunie, Daniel David a anunțat, printr-un mesaj transmis cu ocazia preluării unui nou mandat de ministru al Educației și Cercetării, că va propunere ca norma didactică să poată să fie crescută cu maximum 2 ore:
- „Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (ex.: cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social. (…)”
De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, potrivit proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare. Proiectul urmărește să modifice și să completeze Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Referitor la plata cu ora, Daniel David a anunțat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că valoarea pe care o dăm pentru o oră se va schimba.