La ce-i duce mintea… Răspunsurile elevilor de 15 ani la ultimele evaluări PISA, pe care experții le consideră cele mai bune exemple de gândire creativă în scriitură literară, design, capacitatea de rezolvare a problemelor

Sursa: captura Item public OCDE PISA 2022 gandire creativa / ise.ro

Gândirea creativă a fost una dintre temele de evaluare în testările internaționale PISA 2022 ale competențelor elevilor în vârstă de 15 ani din întreaga lume. Acea evaluare a inclus itemi care să reflecte creativitatea vizuală și în scris a adolescenților, capacitatea lor de a găsi soluții practice la probleme de mediu și situații din viața de zi cu zi. Acum, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), ce coordonează PISA, a publicat ceea ce experții săi consideră a fi cele mai bune exemple de gândire creativă din răspunsurile date de elevi în acea evaluare.

„Creativitatea este esența progresului și inovației umane”, amintește ultimul raport OCDE pe tema PISA 2022, referitor la evaluarea gândirii creative, publicat în momentul în care organizația a început deja testările pentru noua rundă a evaluărilor sale internaționale, PISA 2025. Specialiștii organizației amintesc că, „împotriva convingerilor larg răspândite, oricine are potențialul să gândească în mod creativ”, iar „gândirea creativă poate și ar trebui să fie dezvoltată în cadrul sistemului de educație”.

Acum, ultimul raport include exemple de răspunsuri oferite de elevi din întreaga lume, inclusiv din elevi incluși în categoria celor care fac parte din medii dezavantajate, exemple pe care le consideră a reflecta optim ceea ce înseamnă gândire creativă. În acest sens, specialiștii OCDE au colaborat cu cercetători din 14 țări, care au evaluat adecvarea, originalitatea, valoarea și, după caz, flexibilitatea în idei, așa cum au fost exprimate în răspunsuri.

Edupedu.ro prezintă aceste răspunsuri, care sunt analizate detaliat în raportul complet al OCDE.

Ce poveste ar putea spune o carte

Unul dintre itemi cerea elevilor să prezinte, în câteva propoziții, ideea centrală a unei cărți pentru care aveau la dispoziție doar coperta, de culoare portocalie și cu un singur element înscris: numărul 2983.

Sursa: captura Item public OCDE PISA 2022 gandire creativa / ise.ro

Printre ideile propuse de elevii de 15 ani în cadrul testării PISA 2022, la acest subiect:

Ce remarcă evaluatorii OCDE în legătură cu răspunsurile creative înregistrate la acest item:

Răspunsurile apreciate de experții OCDE – detaliat:

Titluri pentru o imagine abstractă

Unul din itemii folosiți în cadrul PISA 2022 prezenta o imagine abstractă, prezentând un peisaj combinat cu o carte deschisă. Elevilor li se cerea să ofere titluri diferite pentru această imagine (vezi imagine deschidere).

Printre propunerile de titlu formulate de elevii de 15 ani participanți la PISA 2022, la acest subiect, apreciate de experții OCDE:

Elemente de gândire creativă apreciate de evaluatori:

Cea mai comună abordare a fost atenția la elemente clare incluse în imagine, cărora le-au fost adăugate caracteristici unice

Capacitatea de abstractizare a fost, din nou, notată în mod aparte, mai ales prin asocierea imaginii cu teme mai largi precum imaginația, ficțiunea, cunoașterea

Folosirea jocului de cuvinte (în limba maternă) și a umorului – este dat drept exemplu modul cum a fost folosită omonimia ce desemnează, în unele limbi, paginile/frunzele

Capacitatea de sintetizare și de redare a ideilor succinte sub diverse forme – descrieri scurte, întrebare, îndemn.

Răspunsurile apreciate de experții OCDE – detaliat:

Sursa: OCDE PISA 2022 – Creative minds in action
Poster pentru un târg științific

Un alt item le solicita elevilor să creeze un poster original pentru un târg de științe, având ca temă viața în cosmos, pentru care elevii aveau la dispoziție un instrument digital de alăturare a imaginilor și de schimbare a culorilor, contururilor și liniilor.

Sursa: captura Item public OCDE PISA 2022 gandire creativa / ise.ro

Printre imaginile apreciate:

Răspunsurile apreciate de experții OCDE – detaliat:

Capacitatea de soluționare a problemelor: „Salvați albinele”

Un item folosit tot în cadrul PISA 2022 cerea elevilor să propună idei originale pentru a promova rolul important pe care îl joacă albinele în ecosistem.

Printre ideile propuse:

Răspunsurile apreciate de experții OCDE – detaliat:

Rezolvarea problemelor: risipa alimentară

Un alt item le cerea elevilor să găsească soluții pentru a reduce volumul de alimente proaspete pe care supermarketurile le aruncă zi de zi.

Printre propunerile formulate:

Răspunsurile apreciate de experții OCDE – detaliat:

Asocieri între cunoștințele științifice și gândirea creativă

Un exercițiu din cadrul PISA 2022 le cerea elevilor să ofere idei diferite pentru a explica de ce scade populația de broaște pe o secțiune a unui râu, după ce acesta traversează un oraș. Elevilor li se cerea să se gândească la posibile cauze, altele decât poluarea.

Printre răspunsurile creative remarcate:

Răspunsurile apreciate de experții OCDE – detaliat:

Soluționarea problemelor – design și inginerie

O altă probă le cerea elevilor să propună idei pentru construirea unui zid care să separe două zone dintr-o expoziție de animale, care să permită veverițelor să treacă dintr-o cameră în alta, dar care să împiedice șobolanii să facă același lucru. Itemul specifica faptul că șobolanii și veverițele au dimensiuni similare, dar veverițele sunt mai grele, mai rapide și mai agile.

Printre cele mai creative răspunsuri, potrivit experților OCDE:

Răspunsurile apreciate de experții OCDE – detaliat:

Citește și:
Liviu și robotul Robert – subiectul care i-a încurcat pe 4 din 10 elevi români de 15 ani la testarea PISA 2022 de gândire creativă / Descarcă cei 9 itemi publicați de OCDE
Exit mobile version