Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a transmis Ministerului Educației o serie de propuneri privind planurile-cadru aflate în dezbatere publică. Printre acestea se numără menținerea a trei ore de limba și literatura română în trunchiul comun la toate profilurile liceale.
Reprezentanții Facultății de Litere subliniază în scrisoarea obținută de Edupedu.ro cu setul complet de propuneri către ministerul condus de Daniel David că studierea limbii latine contribuie la „formarea și dezvoltarea intelectuală a tinerilor”, ajutându-i să cunoască fundamentele civilizației europene și să își înțeleagă identitatea națională.
De asemenea, aceștia propun ca limba latină să fie inclusă în curriculumul de specialitate fix pentru profilul umanist (Filologie și Științe sociale) și pentru profilul teologic, precum și ca limbile clasice, inclusiv greaca veche, să fie disponibile ca opțiuni pentru elevii de la alte profiluri.
Totodată, facultatea solicită Ministerului Educației să păstreze trei ore de limba română în trunchiul comun, indiferent de profilul liceal, argumentând că reducerea numărului de ore ar avea un impact negativ asupra elevilor, diminuându-le șansele de reușită atât la examenul de Bacalaureat, cât și în parcursul academic ulterior.
O altă propunere vizează creșterea numărului de ore alocate celei de-a doua limbi moderne studiate în liceu, în vederea îmbunătățirii competențelor lingvistice ale elevilor și a creșterii șanselor acestora pe piața muncii, de la o oră pe săptămână cât prevede planul-cadru propus, la două câte sunt în prezent.
Redăm integral scrisoarea trimisă de Facultatea de Litere a UAIC:
„Stimate Domnule Ministru Daniel David,
Dat fiind faptul că planurile-cadru pentru liceu se află în dezbatere publică și având în vedere angajamentul nostru pentru pregătirea solidă a tinerilor în domeniul științelor umaniste, în special al limbilor și literaturilor străine (clasice și moderne), vă transmitem următoarele propuneri din partea Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași:
1. menținerea a trei ore de limba și literatura română în trunchiul comun din planurile-cadru, indiferent de profil;
2. introducerea a două ore de limba modernă 2 (L2) în trunchiul comun din planurile-cadru ale învățământului liceal;
3. introducerea în CS fix a două ore de limba latină, la clasele IX-XII, profil umanist (Filologie și Științe Sociale); a unei ore de limbă latină la clasele IX-XII, profil teologic (Teologie Ortodoxă și Teologie Greco-Catolică); introducerea în CDEOȘ a unei ore de limba latină la profil real; a limbii grecești vechi, la profil umanist (două ore la Filologie; o oră la Științe Sociale); introducerea în CS fix a limbii grecești vechi la clasele IX-XII, profil teologic (două ore la Teologie Ortodoxă; o oră la Teologie Greco-Catolică);
4. introducerea probei opționale de limba latină la Bacalaureat pentru absolvenții claselor de Filologie și Științe sociale.
Printre motivele care ne determină să transmitem aceste propuneri se numără:
- cunoașterea temeinică a două limbi străine oferă tinerilor un avantaj considerabil atât în procesul de angajare, cât și în evoluția lor educațională și profesională;
- studiul limbii și literaturii române contribuie la dezvoltarea abilităților de lectură, scriere și comunicare și stimulează capacitatea tinerilor de a interpreta critic texte, de a formula idei coerente și argumente pertinente. În plus, reducerea numărului de ore alocate unei discipline de examen național de bacalaureat ar avea un impact negativ asupra tinerilor, diminuându-le șansele de integrare profesională și de continuare a parcursului academic;
- studierea limbilor clasice (îndeosebi a limbii latine) contribuie la formarea și dezvoltarea intelectuală a tinerilor, ajutându-i să cunoască fundamentele civilizației europene și, mai ales, să își înțeleagă și să își asume identitatea națională”.