Majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi, spune profesorul de limba germană Sorin Giurumescu: Să încerci să-i obligi să stea efectiv în școală ar însemna să-i demotivezi tocmai pe aceia care își fac treaba bine, ar fi o nouă birocratizare

Sorin Giurumescu / Foto: captură Youtube

Majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi, atrage atenția profesorul de limba germană Sorin Giurumescu. El avertizează că o eventuală obligativitate a prezenței fizice continue în școală ar duce la demotivarea cadrelor didactice performante. Reacția vine după declarația recentă a ministrului Daniel David cum că profesorii ar trebui să stea opt ore pe zi la școală inclusiv orele de predare.

„Să încerci să-i obligi pe cale administrativ-birocratică să fie prezenți efectiv în școală 8 ore ar însemna să-i demotivezi tocmai pe aceia care își fac treaba bine”, consideră Giurumescu, profesor la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Ploiești, care a ocupat funcția de inspector pentru limba germană în ministerul Educației.

Acesta, care este și președinte al Asociației Profesorilor de Limba Germană din România (ALPGR), arată că multe activități esențiale, de la consultările cu părinții până la pregătirea pentru olimpiade, se desfășoară adesea în afara intervalului 8-16 și nu pot fi încadrate într-un program rigid. „Am face «excursii» cu elevii de luni până vineri, numai între 8 și 16?… Sau am avea «gărzi», ca medicii?”, întreabă el retoric.

Giurumescu susține că programul profesorilor nu poate fi comparat cu munca de birou, unde există mai multă flexibilitate. „Nu pot pleca în concediu decât atunci când e «suprasezon», nu extrasezon!”, notează acesta. În opinia sa, activitatea didactică presupune o muncă intensă, dar flexibilă, iar introducerea unor constrângeri formale ar echivala cu o birocratizare inutilă: „Și s-ar potrivi ceea ce a spus cândva Moisil: «Aveți nevoie de capul meu sau de fundul meu 8 ore pe scaun»?”.

Redăm mesajul integral al profesorului Sorin Giurumescu:

Am lucrat în Ministerul Educației mulți ani și în mulți din acești ani nu mi-am luat ore. De ce? Pentru că la 8 ore pe zi faci lucrurile în ordinea preferată (când nu sunt urgențe) și îți iei concediu când vrei, poți, de exemplu, să pleci în mai sau în septembrie în «țările calde». În școală, am nu am chef, acum am oră la clasa a X-a, nu la clasa I, nu pot să schimb ordinea. Nu pot pleca în concediu decât atunci când e «suprasezon», nu extrasezon! Când ai experiență, după mulți ani, faci lucrurile mai ușor, dar pentru asta ai muncit la tinerețe enorm și e «pe merit» să-ți fie mai ușor să pregătești orele altfel decât la 30 de ani.

Dacă ar fi să lucrăm în regim de «muncă de birou», atunci am avea dreptul la un program «normal», nu, la fel ca ceilalți? Dar tocmai atunci sunt ocupați și părinții. Deci când am avea timp pentru consultații cu părinții? Am avea ședințe cu părinții între 8 și 16? Am ține olimpiadele de luni până vineri între 8 și 16? Am face «excursii» cu elevii de luni până vineri, numai între 8 și 16?… Sau am avea «gărzi», ca medicii? Numai că medicii se pot înlocui unii pe alții, noi trebuie să stabilim o colaborare constantă pe termen lung cu părinții «noștri» și nu putem fi înlocuiți de orice coleg «de gardă», ca la urgențe la spital.

Și în mediul universitar, profesorii au normă didactică de puține ore, pentru că trebuie să facă cercetare. În preuniversitar, «cercetarea» are caracter practic, vezi în permanență ce funcționează mai bine sau mai puțin bine, nu ești un robot care recită o poezie în fața elevilor. În fapt, cu toate activitățile conexe, unele absolut de neevitat, cum ar fi serviciul pe școală, majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi. Să încerci să-i obligi pe cale administrativ-birocratică să fie prezenți efectiv în școală 8 ore ar însemna să-i demotivezi tocmai pe aceia care își fac treaba bine, ar fi o nouă birocratizare. Și s-ar potrivi ceea ce a spus cândva Moisil: «Aveți nevoie de capul meu sau de fundul meu 8 ore pe scaun»?!”.

Informații de context. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a subliniat, în cadrul podcastului Friendly Fire, necesitatea ca profesorii să stea opt ore în instituțiile de învățământ în care lucrează: „Statutul profesorului, inclusiv prin salariu, trebuie schimbat, dar asta vine cu responsabilități noi. Asta înseamnă că vreau să stea mai mult în școală. Dacă ești plătit pentru 8 ore, stai 8 ore în școală, nu doar orele în care trebuie să predai. Dacă stai în școală, poți să creezi medii educaționale și interacțiunea cu copiii este alta. Aș vrea să se pregătească, sigur, unde sunt spații, în școală sau în bibliotecă, nu acasă”.

Profesoara de informatică Iuliana Șerban i-a răspuns ministrului Educației pe tema normei didactice: „Aș sta 8 ore în școală dacă îmi puneți la dispoziție birou, pauză de masă și dacă la finalul celor 8 ore mi se respectă dreptul la viață privat”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la declarația lui Daniel David ca profesorii să stea 8 ore în școală, că „școlile trebuie să ofere condiții, iar veniturile să fie decente. Or, dacă nu se îndeplinesc aceste condiții, nu prea avem ce să discutăm”. Declarațiile au fost făcute pentru dcnews.ro.

Citește și:
Războiul ministrului Educației cu profesorii și tăcerea în fața politicului
Ministrul Daniel David: Vreau ca zilnic mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor măcar timp de 8 ore pentru care suntem plătiți zilnic. Mi-ar plăcea, ca regulă generală, ca asta să se întâmple și în școală
Aș sta 8 ore în școală dacă îmi puneți la dispoziție birou, pauză de masă și dacă la finalul celor 8 ore nu mai bâzâie cele peste 20 de grupuri profesionale de whatsapp pentru chestiuni legate de serviciu. Sunt simultan profesor, secretară, jurist, paznic, bonă, psiholog, consilier parental, mediator – mesajul profesoarei de informatică Iuliana Șerban pentru ministrul Educației, Daniel David
Liderul sindical Marius Nistor, despre posibilitatea ca profesorii să stea 8 ore în școală: Școlile trebuie să ofere condiții, iar veniturile să fie decente. Dacă nu se îndeplinesc aceste condiții, nu prea avem ce să discutăm / Ceea ce se conturează în momentul de față va conduce la o diminuare a veniturilor profesorilor
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre norma didactică: Salariile profesorilor trebuie să crească, dar asta vine cu responsabilități. Dacă ești plătit pentru opt ore, stai opt ore în școală
Exit mobile version