Mediile elevilor scutiți la Sport pentru o perioadă determinată vor putea fi încheiate cu cel puțin două note, obținute oricând în timpul anului – proiect de modificare a ROFUIP

Foto: © Muzzyco | Dreamstime.com

Mediile elevilor care sunt scutiți de efort fizic la orele de Educație fizică și sport, pe o perioadă determinată, vor putea fi încheiate dacă aceștia au obținut cel puțin două note oricând în timpul anului, potrivit unui proiect de ordin de modificare a Regulamentului de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP), pus în dezbatere publică joi, 12 iunie. În prezent, elevii trebuie să obțină cel puțin două note înainte de perioada de scutire.

Concret, elevii pot obține cel puțin două note/calificative atât înainte, cât și după perioada de scutire. Ei pot fi primi o notă înainte și o notă după perioada de scutire sau pot primi ambele note înainte sau după această perioadă.

Proiectul de modificare a ROFUIP le permite. Documentul propune modificarea articolului 112, alineatul 4 astfel:

„Beneficiarilor primari scutiți de efort fizic la orele de educație fizică și sport, pe o perioadă determinată în timpul anului școlar, li se încheie media la această disciplină, pentru anul școlar respectiv, numai dacă au obținut cel puțin 2 calificative/note. În caz contrar, acestor elevi nu li se încheie media la această disciplină și, respectiv, media anuală se calculează fără media de la această disciplină”.

Această decizie a fost luată pentru ca încheierea mediilor elevilor care sunt nevoiți să întrerupă practicarea Educației fizice pentru o perioadă determinată de timp să nu fie afectată de perioada în care aceștia au obținut notele/calificativele, a explicat Ministerul Educației și Cercetării într-o postare pe Facebook.

Actualul ROFUIP nu permite încheierea mediei la această disciplină pentru elevii care nu au obținut minimum două note/calificative înainte de perioada în care sunt scutiți.

„Beneficiarilor primari scutiți de efort fizic la orele de educație fizică și sport, pe o perioadă determinată în timpul anului școlar, li se încheie media la această disciplină, pentru anul școlar respectiv, numai dacă au obținut anterior perioadei de scutire, cel puțin două note/calificative. În caz contrar, acestor elevi nu li se încheie media la această disciplină și, respectiv, media anuală se calculează fără media de la această disciplină”, arată articolul vizat.

De reținut, forma finală a documentului poate fi modificată, ceea ce înseamnă că ordinul nu va fi neapărat adoptat în forma propusă.

Acesta se va afla în dezbatere publică timp de 10 zile calendaristice începând de astăzi, 12 iunie, timp în care doritorii pot trimite propuneri referitoare la acest proiect la adresa de email luminita.stoian@edu.gov.ro.

DOCUMENT Proiectul de ordin de modificare a ROFUIP
Informații de context

ROFUIP prevede obligativitatea elevilor scutiți de efort fizic să fie prezenți la ora de Sport și să aibă încălțăminte adecvată. Potrivit articolului 112, alineatul 1, „Elevii scutiți de efort fizic au obligația de a fi prezenți la orele de educație fizică și sport. Acestor elevi nu li se acordă calificative/note și nu li se încheie media la această disciplină în anul în care sunt scutiți medical.

Conform alineatului 3 al aceluiași articol, „Elevii scutiți medical nu sunt obligați să vină în echipament sportiv la orele de educație fizică și sport, dar trebuie să aibă încălțăminte adecvată pentru sălile de sport. Absențele la aceste ore se consemnează în catalog”.

Acești elevi pot avea sarcini organizatorice, de exemplu, arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente tehnice, ținerea scorului, pentru integrarea lor în colectiv, conform ROFUIP.

Art. 112 — (4) „Pentru integrarea în colectiv a elevilor scutiți medical, în timpul orei de educație fizică și sport, cadrul didactic le poate atribui sarcini organizatorice care vor avea în vedere recomandările medicale, de exemplu: arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente tehnice, ținerea scorului etc”.

În regulament se mai arată că „pentru elevii scutiți medical, profesorul de educație fizică și sport consemnează în catalog, la rubrica respectivă, „scutit medical în anul școlar”, specificând totodată documentul medical, numărul și data eliberării acestuia. Documentul medical va fi atașat la dosarul personal al elevului, aflat la secretariat.”

Foto: © Muzzyco | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version