Mesaj Ro-Alert de caniculă în ziua protestului profesorilor din fața Parlamentului. Sunt anunțate 41 de grade în Capitală / Profesorii sunt nemulțumiți de creșterea normei didactice și de reducerea cuantumului plăților pentru plata cu ora, prevăzute în proiectul legii Bolojan

Un mesaj RO-Alert de avertizare meteo de caniculă a fost trimis luni dimineață, pentru perioada 7-8 iulie, în Capitală. Precizăm că luni, 7 iulie, are loc protestul profesorilor față de proiectul legii Bolojan. Acesta va fi organizat între orele 11:00 și 13:00, în fața Parlamentului, după cum au anunțat liderii sindicali.

„Avertizare meteo, cod roșu de caniculă/val de căldură, perioada preconizată 7 iulie, ora 10 – 8 iulie, ora 10. Evitați deplasările, expunerea la soare și efortul fizic intens desfășurat în exterior. Apelați serviciul de urgență 112 numai în caz de necesitate”, se arată în mesaj.

În Municipiul Bucureşti se vor înregistra temperaturi maxime de până la 41 de grade Celsius, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, după cum a scris G4Media.ro.

Sindicatele profesorilor au trimis recomandări pentru cei care participă la protest:

George Purcaru, vicepreședinte FSLI, a spus despre creșterea normei didactice că „profesorii vor munci mai mult. Aceste pachete de măsuri sunt un atentat la dreptul la muncă pentru cadrele didactice”

Protestul are loc chiar în ziua în care Guvernul își asumă răspunderea în Parlament pe proiectul de lege Bolojan privind măsurile fiscale, proiect care conține măsuri cu impact direct în Educație:

Ce au transmis recent liderii de sindicat

Simion Hăncescu, lider FSLI, a avertizat că măsurile pregătite de Guvern „vor da peste cap întregul sistem de învățământ” și a cerut profesorilor nemulțumiți să vină la protestul de luni.

La rândul său, Marius Nistor a declarat că măsurile, împreună cu alte prevederi fiscale, pot conduce la situații de disponibilizări, iar George Purcaru de la FSLI a subliniat că cel puțin 12.000 de profesori vor „beneficia” de încă 4 ore de muncă pe săptămână, criticând măsura ca fiind un atentat la dreptul la muncă al cadrelor didactice.

Totodată, sindicaliștii au acuzat guvernul că nu a prezentat un calcul real asupra impactului măsurilor asupra personalului din educație, iar premierul și ministrul Educației nu ar spune adevărul când afirmă că ar fi vorba de o dublă plată.

Despre norma didactică

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit unui proiect de lege care ar urma să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Această măsură s-ar aplica din toamnă și până la începutul anului școlar 2029-2030.

Același proiect prevede că profesorii care predau elevilor de gimnaziu și de liceu vor avea norma didactică de predare de 20 de ore, adică vor fi 2 ore în plus. De asemenea, norma didactică va crește cu 4 ore pentru profesorii cu gradul didactic I şi care desfăşoară activitate de mentorat, ajungând la 18 ore.

Tot din toamnă, norma didactică crește cu două ore și pentru profesorii din învățământul special. Aceștia vor avea 18 ore pe săptămână de predare-învățare-evaluare, nu 16 ca în prezent.

Din anul școlar 2025-2026, profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori vor avea norma didactică de predare 26 de ore pe săptămână, după cum se arată în proiect. În prezent, norma pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori este de 24 de ore pe săptămână.

Miercuri, 2 iulie, premierul Ilie Bolojan a anunțat că propune creșterea normei didactice pentru profesorii din învățământului preuniversitar cu 2 ore pe săptămână.

„Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce aveam azi în învățământul preuniversitar și universitar. Asta înseamnă că, din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la scoală sau în școală, în loc de 18 ore va preda 20 (n. red în mediul preuniversitar), în loc de 16 va preda 18 (în mediul universitar)”, a spus premierul Ilie Bolojan în conferința de presă de miercuri în care a anunțat pachetul de măsuri fiscale.

Joi, 26 iunie, ministrul Daniel David a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că norma didactică va crește:

„Cele două probleme majore sunt: 1 – norma: în programul de guvernare este ideea că în zona preuniversitară trebuie să creștem norma; 2 – bursele atât în zona preuniversitară, cât și în zona universitară. Care vor fi deciziile finale? Nu știm încă. Adevărul este că încă discutăm. Astăzi discutăm, mâine discutăm, dar, cu siguranță, aceste două schimbări se vor face. Nu vă pot spune încă cum, în ce formă exact, dar vă pot spune principiile după care eu lucrez în aceste discuții, inclusiv cu colegii mei din guvern, cu ministrul de finanțe, cu premierul.”

Pe 23 iunie, Daniel David a anunțat, printr-un mesaj transmis cu ocazia preluării unui nou mandat de ministru al Educației și Cercetării, că va propunere ca norma didactică să poată să fie crescută cu maximum 2 ore:

De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, potrivit proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare. Proiectul urmărește să modifice și să completeze Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Referitor la plata cu ora, Daniel David a anunțat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că valoarea pe care o dăm pentru o oră se va schimba.

Citește și:
Director de liceu, despre creșterea normei didactice de predare pentru profesori: Există o incompetenţă crasă la nivelul ministerului pe ceea ce se întâmplă în teritoriu. La mine la şcoală pierd cinci norme
Profesorii vor protesta, luni, de la ora 11, în fața Parlamentului. Proiectul legii Bolojan prevede, printre altele, creșterea normei didactice și reducerea cuantumului plăților pentru plata cu ora 
Apel al sindicatelor din Educație la protestul de luni, 7 iulie, din fața Parlamentului, față de proiectul legii Bolojan. Autorizația a fost solicitată pentru 2.000 de persoane
Simion Hăncescu, liderul FSLI, către profesori: Le cer celor nemulțumiți să se alăture protestului nostru de luni, 7 iulie, în fața Parlamentului la ora 11:00
Exit mobile version