Profesorul universitar de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Mircea Miclea, spune că cele patru metacompetențe pe care le-a identificat pe baza unor studii ar putea fi evaluate în școală, iar elevii formați pe baza lor. În cadrul interviului acordat Cluj 24 în data de 23 iunie, Mircea Miclea a explicat din nou ce înseamnă cele 4 metacompetențe și a dat și câteva exemple, cum ar putea fi introduse la clasă: „Trebuie să predai la geografie altceva: de exemplu, cum anume să te orientezi atunci când nu ai GPS și aplicații. Ar trebui să-ți dea o serie de cunoștințe geografice care să te ajute să fie autonom”, a spus Miclea.
„Adesea în viață au succes oameni care nu au avut neapărat mult succes la școală. Știți de ce? Pentru că pot să identifice problemele pe care alții nu le pot identifica, care s-au obișnuit doar să rezolve probleme date ei”, a explicat Mircea Miclea.
Metacompetențele pot fi formate și evaluate la școală pentru că „funcția socială a școlii este de a te ajuta să te adaptezi la viitor”, a mai spus profesorul de științe cognitive aplicate.
Mircea Miclea a explicat că metacompentența „produce altă competență atunci când ai nevoie de ea, fără să știi acum dacă ai nevoie de ea sau nu”. El a subliniat că metacompetențele sunt necesare în condițiile în care nu știm ce ne prezice viitorul.
„Nu știi cum arată viitorul, dar poți să pregătești niște competențe care într-un viitor necunoscut vor produce la rândul lor competențele necesare pentru acel viitor. Asta înseamnă o metacompetență. (…) Vă dau un exemplu de metacompetență. Autodisciplină, de exemplu. Eu îmi stabilesc scopuri sau reguli și eu trăiesc în primul rând în funcție de scopurile mele și de regulile mele”.
Miclea a dat și câteva exemple, cum ar trebui să se adapteze predarea la clasă pentru a forma aceste metacompetențe: „Trebuie să predai la geografie altceva: cum anume să te orientezi? De exemplu, cum anume să te orientezi atunci când nu ai google maps și așa mai departe. Și GPS. Ar trebui să-ți dea o serie de cunoștințe geografice care să te ajute să fie autonom. Adică să nu depinzi de instrumentul pe care-l ai, pentru că orice instrument are limitele lui. (…) Tu te duci pe ceea ce îți oferă acest instrument, fetișizezi instrumentul și atunci vezi din realitate numai ceea ce îți oferă instrumentul respectiv și pierzi dimensiuni esențiale ale realității. (…) Dacă nu ajungem să avem cunoștințe și la purtător, atunci vom utiliza doar aplicațiile și doar prin intermediul lor ne vom uita la realitate”.
Redăm răspunsurile profesorului Mircea Miclea legat de metocompetențe
Florin Danciu: Că tot vorbim de educație, mereu m-au „obsedat” afirmațiile dumneavoastră legate de metacompetențe. Și aș vrea să clarificați, ce sunt metacompetențele?
Mircea Miclea: E bine să formezi numai competențe când știi cum arată viitorul. Școala e o instituție socială care își justifică rolul social prin faptul că te pregătește pentru viitor. Nu învăț tot felul de lucruri la școală numai ca să iau note mari. Învăț niște lucruri la școală, ca să pot construi o lume, un viitor pentru mine, cariera mea, de exemplu, sau pentru oameni în jurul meu, un viitor mai bun decât cel pe care l-am avut în timpul pe care l-am avut eu înainte, în trecutul meu. Prin urmare, asta e funcția socială a școlii: de a te ajuta să te adaptezi la viitor.
Câtă vreme știi cum arată viitorul aproximativ, îl poți prezice, trăiești într-o lume stabilă atunci școala poate să te pregătească cu foarte multe șanse de succes pentru viitor. De exemplu, societățile tradiționale, în care lucrurile se mișcau încet, inclusiv până prin anii 70-80 lucrurile se mișcau încet, școala avea timp să te pregătească pentru un viitor care era predictibil în mare măsură. Se cam știa cum va fi peste 5 ani, 10 ani, 15 ani. Nu era procesul de globalizare atât de evoluat, nu era volatilitatea pe care o avem în ultimii 5 ani. A fost o pandemie, două războaie, al treilea care a început acum, inteligența artificială, crize economice. Prin urmare atunci când trăiești într-o lume stabilă, școala poate să prezică ce se întâmplă în viitor și să-ți creeze în școală competențele necesare pentru a fi adaptat la acel viitor sau pentru a-l produce. Dar dacă viitorul e instabil? Habar n-ai ce se va întâmpla? atunci se pune problema… nu cumva ar trebui să începem să ne gândim la niște metacompetențe? Nu doar la competente. Adică nu știi cum arată viitorul, dar poți să pregătești niște competențe care într-un viitor necunoscut vor produce la rândul lor competențele necesare pentru acel viitor. Asta înseamnă o metacompetență. O competență care poate produce altă competență atunci când ai nevoie de ea, fără să știi acum dacă ai nevoie de ea sau nu. Vă dau un exemplu de metacompetență. Autodisciplină, de exemplu. Autodisciplina înseamnă că ce? Că eu îmi stabilesc scopuri sau reguli și eu trăiesc în primul rând în funcție de scopurile mele și de regulile mele. Deci de exemplu, eu îmi stabilesc scopul: învăț astăzi după-masă 3 ore și regula, de exemplu, învăț de la 12 la 14, pauză, de la 14 la 14:30, de la 14 :30 la 16 învăț din nou. Am scop și reguli și trăiesc după ele.
Să analizăm un pic mai în profuzime. Prin urmare, am scopuri și reguli. Ok. Și având aceste scopuri și reguli care sunt susținute de familie, care sunt susținute de școală, atunci eu dobândesc această abilitate de autodisciplină, capacitatea de a-mi da eu reguli singur, nu-mi cere școala, nu îmi cere familia. Eu îmi dau scopuri. Eu îmi dau reguli și mă țin de ele. Asta este autodisciplină. Ei, asta este o metacompetență. De ce? Pentru că indiferent cum va apărea viitorul acela peste 10 ani, 15 ani, dacă eu am această competență de a fi autodisciplinat, adică de a-mi stabili scopuri, reguli și de a trăi după scopuri și reguli și nu după stări. Adică astăzi sunt plictisit, nu fac nimic, mâine sunt de entuziasmat, fac poimâine sunt obosit, răspoimâine sunt trist și în funcție de stările mele îmi trăiesc viața.
Nu în funcție de stări, îmi trăiesc viața în funcție de scopurile mele și de reguli. Dacă am această abilitate de autodisciplină, atunci peste 10 ani, într-un viitor pe care nu-l pot prezice, această competență mă va ajuta pe mine să produc competența de care am nevoie atunci. Cine știe ce competență o să am nevoie? Atunci poate competența de a interacționa cu un robot care are inteligența artificială, sau cu extratereștri sau cu nu știu cine. Nu știm cum va arăta viitor, dar putem să pregătim competențe pe baza cărora atunci, on the spot, atunci în momentul ăla, creierul meu va capitaliza pe aceste competențe. Asta ține și de individ, ține și de sistemul de educație. De exemplu, dacă eu trăiesc într-o școală în care se spune toată lumea trebuie să vină la opt și încep orele de la opt și pauza este la 8:50 și ține până la 9 și la 9 intră celălalt profesor. Am regulament școlar și nimeni nu-l respectă, nici eu n-o respect, că vin la 8:15 și domnul profesor vine la 8:20 și iese la fără un sfert, că vrea să tragă o țigară, atunci sistemul de învățământ nu mă ajută pe mine să-mi dezvolt autodisciplina, pentru că-mi oferă un exemplu de non-disciplină. Un exemplu de idiosincrazie. Un exemplu de lume în care, domnule, niște reguli, dar nu contează, regulile contează. Deci are și școala o contribuție esențială.
Avem obiceiul asta tâmpit de a fuma chiștoacele aruncate de alții, știți, ia unul o țigară, o fumează până la chiștoc. Noi luăm chiștocul respectiv și-l fumăm cu entuziasm, spunând că uite și ăia alți au fumat. Ia să ne uităm în filmele pe care le vedem despre cei care sunt bogați, unde își dau copiii? La școli unde au reguli, unde copiii trebuie să vină uniformă, chiar dacă ei sunt foarte bogați, unde ai uniformă, unde trebuie să stai la internat, unde ai anumite reguli, unde trebuie să înveți anumite discipline, unde dacă copilul tău a călcat pe bec, ești chemat automat la școală și copilul e sancționat. Nu contează câte sute de milioane ai tu în cont, nu contează. De ce? Și-au dat seama că dacă copiii lor internalizează aceste reguli, atunci și când vor termina școala și vor avea la dispoziție sutele de milioane vor trăi după reguli, nu după hachițe subiective, nu după stări. Am chef să fac cutare, fac cutare, nu mai am chef, nu mai fac. Nu, după reguli. De aia îi dau acolo. Ar trebui să învățăm și nu să fumăm din nou chiștocul ăsta de ideologie.
«Doamne, trebuie să-i lași pe copil fără reguli, că altfel îi distrugi creativitatea. Trebuie să nu intervii, să lași să facă ceea ce el dorește, că altfel creativitatea lui este afectată etc». Și după aia ne trezim că avem copii care sunt incapabili să se adapteze la viața de adult, care din nou e plină de reguli. Eu dacă lucrez la benzinărie, eu trebuie să respect reguli. Chiar dacă pun benzină în mașină, eu trebuie să mă îmbrac într-o numită uniformă. Trebuie să ajung la o anumită oră, trebuie stau până anumită oră, trebuie să fac ceea ce scris în fișa postului. Reguli. Prin urmare, ce trebuie să facă școala? Să modeleze lumea care mă așteaptă pe mine? Am o lume care mă așteaptă, de exemplu, lumea aia, printre altele, are reguli. Ce trebuie să facă școală și familia?
Să presare, să picure câte un pic, câte un pic din ceea ce este lumea respectivă. Să îmi picure reguli, să îmi picure disciplină. De ce? Pentru că vrea să mă fac adaptat la acea lume. De aia, nu de dragul de a fi sever, ci de a mă face adaptat la o lume. Ca să revin așadar la întrebarea dumneavoastră: ce înseamnă metacompetențele? Înseamnă că școala, în afară de niște competențe care sunt necesare acum imediat, trebuie să se gândească la niște competențe care în sine nu acum sunt necesare, dar pe baza cărora tu poți produce competențele de care ai nevoie într-un viitor pe care nu-l poți prezice, incert, nu știi ce va fi. Și atunci capitalizezi pe aceste metacompetențe care am stabilit eu că sunt patru: autodisciplina, gândirea de tip antreprenorial, adică nu să te gândești, domnule, unde să mă angajezi, ci cum să creezi un loc de muncă, cum să folosiți cunoștințele pe care le am pentru a produce ceva? Autonomia, adică capacitatea de a gândi cu mintea proprie, nu doar de a fi o anexă la Chat GPT sau la orice alt instrument, de a gândi autonom, de a analiza lucrurile, de a înțelege înainte de a eticheta, și capacitatea de a gândi ca un designer, adică de a ne gândi mereu că noi trebuie să definim problemele și noi trebuie să găsim soluții contextuale. Acele probleme. Deci, ca să fiu pe scurt, în școală, …
Florin Danciu: N-ar putea asta fi introduse în școală și evaluate, eventual?
Mircea Miclea: Ar trebui da, degeaba am spus lucruri astea de mai multe ori. Degeaba spun, m-am săturat, spun așa ca să poate, cine știe cândva o să intre în capul cuiva.
Dar să revin la ceea ce voiam să vă spun înainte, deci prin urmare, în școala, apropo de gândirea de tip design, de exemplu cum e școala organizată? Păi școala e organizată așa: Eu ca profesor sau ca manual îți dau niște probleme și tu ca elev, dacă rezolvi probleme acelea repede și bine, primești o notă mare și după aia dai bacalaureat și iei notă mare. Atenție, măsori inteligența mea în raport cu capacitatea mea de a rezolva probleme formulate deja formulate deja. Cineva a formulat problemele respective.
Bine, și eu răspund la ele bine și rapid și primesc premiu și am notă mare. Bun, acum ia să vedem cum e viața domnul Danciu? Apare cumva viața în stradă și tu te uiți de la balcon cu o tablă pe care o scrie iată problema pe care o ai de rezolvat: se dă, se cere, rezolvă, apare? Nu. Viața își vede de viața ei. Viața nu ridică niciun fel de probleme decât dacă tu conștientizezi problema. Tu trebuie să formulezi problema și după aceea tu trebuie să găsești o soluție la problema pe care tu ai formulat-o, pentru că altfel nimeni nu ți-o formulează. Nu-i ca la școală: ai o relație, de exemplu. Tu trebuie să identifici: oare am o problemă în relația aceasta? Care e problema pe care o am în relație? Și cum aș putea rezolva relația aceasta cu copilul meu, cu soția mea?
Deci trebuie noi să definim problemele. Nu e ca la școală, vedeți. De aceea adesea în viață au succes oameni care nu neapărat avut mult succes la școală. Știți de ce? Pentru că pot să identifice problemele pe care alții nu le pot identifica, care s-au obișnuit doar să rezolve probleme date ei. În antreprenoriat, de exemplu, în viața de zi cu zi, întâi de toate trebuie să identifici că ai o problemă sau că ai oportunitate și apoi s-o rezolvi. Sau să angajezi pe alții care să ți-o rezolve.
Cluj 24: Dacă îi poți plăti …
Mircea Miclea: Da, bineînțeles, vedeți. E un altfel de joc. E un joc în care identificare a problemelor, definirea lor și găsirea unei soluții contextuale e esențial. E altfel decât la școală. Ei, vedeți și genul ăsta de lucruri trebuie cultivate la școală și evaluate în școală.
Cluj 24: Dacă s-ar introduce într-o anumită formulă s-ar putea evalua aceste metacompetențe?
Mircea Miclea: Cu siguranță se pot evalua. Cu siguranță se pot și evalua, se pot și forma. Păi, dacă, de exemplu, să luăm gândirea antreprenorială. Este si o materie: educație antreprenorială. Dacă tu ca profesor aduci din când în când câte un antreprenor care îmi povestește un caz concret, domnule, cum am reușit să-mi fac fabrica aia care face termopane și așa mai departe, cum m-am gândit, cum am făcut și apoi mă duc din când în când în vizită, acolo în săptămâna Altfel și așa mai departe, și apoi mă pui pe mine să gândesc antreprenorial. Adică, de exemplu, mă pui să gândesc în două feluri.
De exemplu, spui: astea sunt cunoștințele pe care le ai. Ia să te gândești, ce faci cu ele? La ce-ți folosesc? Și atunci încep să mă antrenezi în a gândi așa. Am niște cunoștințe, ce fac cu ele? Deci pornesc de la cunoștințe ca să exploatezi cunoștințe. Ce mă înveți? Exploatarea cunoștințelor. Asta mă înveți la școală, în materia ta, la istorie, la chimie, la biologie, nu contează la ce. Mă înveți cum să exploatez cunoaștere, când cunoașterea este ca și orice altă resursă. E important s-o ai, dar important cum o exploatezi? Ce faci cu ce ai? Țara asta are mult aur, nu-l exploatează, e săracă, degeaba ai dacă nu știi ce să faci cu ce ai. La fel e cu cunoașterea. Prin urmare, ce faci? Mă înveți să exploatezi cunoașterea făcându-mă de fiecare dată după ce îmi predai ceva, spui: «ia să vedem la ce-ți folosește ție chestia asta». Poți să mă antrenezi și altfel să gândesc antreprenorial. Mă întrebi ce scop ai, ce scopuri ai tu în viață?
Ce vrei să faci mâine în weekend? Ce vrei să faci în vacanță? Ce vrei să faci? Și îi spun vreau să mă duc la munte și atunci tu îmi spui asta e scopul tău. Bun. Hai să vedem ce cunoștințe ce ar trebui să ai? Fie din materiile noastre, fie, dacă nu, căutăm împreună pe net să căutăm, ca să-ți realizezi scopul? Adică mă înveți să mă gândesc așa. Oare care sunt cunoștințele de care eu am nevoie pentru a-mi atinge scopul? Și în felul ăsta mă înveți să prețuiesc cunoașterea.
Cluj 24: Ar trebui schimbată predarea înseamnă. Mai poți preda geografia când se uită unde e insula Fiji într-o secundă? Nu pot să i-o explic eu la geografie. ..
Mircea Miclea: Trebuie să predai la geografie altceva: cum anume să te orientezi? De exemplu, cum anume să te orientezi atunci când nu ai google maps și așa mai departe. Și GPS. Ar trebui să-ți dea o serie de cunoștințe geografice care să te ajute să fie autonom. Adică să nu depinzi de instrumentul pe care-l ai, pentru că orice instrument are limitele lui. Uitați, google maps, de exemplu, este un instrument extrem de util, dar e un instrument care are un cod. Eu produc cu colaboratorii mei diverse softuri, aplicații în mentale, și așa mai departe, noi avem niște asumții când creem un instrument, avem niște asumții care ne ajută la ceva și nu ne ajută la altceva. Da, un Google maps te ajută, de exemplu, să-ți găsești repede drumul de la A la B.
Bun, dar nu te ajută să-ți dai seama ce e în stânga, ce e în dreapta, în stânga e un monument istoric, în dreapta e un parc faimos, acolo e statuia cutare. Deci nu te ajută. Și atunci tu pierzi oportunități, pentru că tu te duci pe ceea ce îți oferă acest instrument, fetișizezi instrumentul și atunci vezi din realitate numai ceea ce îți oferă instrumentul respectiv și pierzi dimensiuni esențiale ale realității. Mark Twain avea vorbă mai de mult înainte de a apărea aplicațiile digitale. Spunea cine are în mână un ciocan, vede peste tot cuie. Bun acum, același lucru e cu aplicațiile. Dacă nu ajungem să avem cunoștințe și la purtător, atunci vom utiliza doar aplicațiile și doar prin intermediul lor ne vom uita la realitate.
Cluj 24: Aproape că suntem în situația paradoxală în care tehnologia ne restrânge.
Mircea Miclea: Asta și face. Orice tehnologie te abilitează pe anumite dimensiuni, de exemplu, Google maps te ajută să mergi mai repede la A la B, fără să te mai tot gândești atât, dar te debilitează pe alte dimensiuni. Orice tehnologie te abilitează pe ceva și te debilitează. De aceea trebuie să analizezi tehnologia și de aceea nu trebuie să fetișizezi instrumentul. Și de aceea îți trebuie cunoaștere la purtător. E începutul autonomiei. Noi trebuie să avem cunoaștere în cap ca să știm, de exemplu, cum să întrebăm un sistem de inteligență. Această se numește prime engineering. Dacă eu nu am cunoștințe în cap, eu nu știu cum să exploatez eficient acel instrument, pentru că nu știu cum să pun întrebările”.
Informații de context
Încă din 2021, profesorul universitar de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Mircea Miclea a identificat pe baza unor studii patru metacompetențe.
După părerea mea sunt patru care sunt esențiale pe baza studiilor:
„Metacompetența nr. 1: Autonomie
Trebuie să creăm oameni tot mai autonomi, asta înseamnă că eu cu mintea mea pot să înțeleg singur lumea și pot să fac acțiuni eficiente în lumea respectivă. Mai concret ar însemna, spre exemplu, la finalul liceului am asigurat pachetul de cunoștințe necesar și suficient ca elevul să înțeleagă știința care are loc în momentul de față, spre exemplu să înțeleagă că ARN-ul nu este un cip care i se bagă în creier când face un vaccin, să înțeleagă viața economică și socială și să înțeleagă tehnologia. Și mai concret, eu aș merge pe ideea ca liceele teoretice să aibă un modul opțional tehnologic în care cei de la teoretic care vor să învețe o meserie, să le dăm această posibilitate. Ideea merge și invers, cei de la liceele tehnologice și profesionale să aibă un modul teoretic. În final vei avea un absolvent de învățământ teoretic care poate să știe o meserie dacă vrea, și un absolvent de învățământ profesional care are suficientă bază teoretică ca să poată să meargă mai departe. Deci să avem module tehnologice pentru cei de la teoretic și modul teoretice pentru cei de la tehnologic pentru a crește autonomia lor în perspectivă, pentru a-i ajuta să gândească cu mintea lor și să vină cu soluții adecvate, să aibă capacitatea de a face față vieții pe care vor avea.
Metacompetența nr. 2: Disciplina
În afară de autonomie, disciplina este foarte importantă. Sunt studii foarte clare care arată relația dintre autodisciplină, capacitatea ta de a-ți impune scopuri și a le urma în ciuda tentațiilor care sunt în jurul tău. Corelația dintre autodisciplină și reușita în viață este de 0,67, iar relația între IQ și reușită este de 0,32, adică de la nivelul inteligenței medii în sus contează mult mai mult autodisciplina decât inteligența în reușita profesională, de aceea acest lucru trebuie dezvoltat foarte riguros.
Metacompetența nr. 3: Capacitatea de a identifica oportunități
A treia metacompetență se referă la antreprenoriat, care se referă la capacitatea de a identifica oportunități, spre exemplu să poți identifica oportunitățile pentru care poți utiliza cunoașterea de la o anumită disciplină pe care o studiezi.
Metacompetența nr. 4: Gîndirea de designer
A patra competență este o gândire de designer: din bucățile de cunoaștere pe care le dobândește de la disciplina x, de la disciplina y, le combină ca să rezulte ceva care este util, ceva care poate fi folosit ușor. Acesta este un om care gândește ca un designer.