Ministerul Educației și Cercetării (MEC) solicită tuturor inspectoratelor școlare și directorilor de unități de învățământ să examineze regulamentele interne referitoare la prevenirea și sancționarea activităților care afectează desfășurarea orelor de curs, potrivit unui comunicat transmis joi.
Demersul are ca scop „protejarea contextului educațional și a intereselor educaționale ale elevului, implicit ale statutului cadrului didactic”, se arată în comunicat.
Directorii de școli și inspectorii școlari vor avea în vedere „inclusiv evaluarea modalității de implementare a acestora (n. red. a regulamentelor interne, cu privire la utilizarea telefoanelor la școală).
În ceea ce privește utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor, Ministerul Educației amintește că există reglementări clare care interzic folosirea acestora, cu excepția cazurilor în care sunt utilizate în scop educațional și cu acordul profesorului.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a subliniat că toate părțile implicate – elevi, profesori, părinți – trebuie să respecte și să aplice aceste reglementări.
Daniel David, citat în comunicat: „Toți actorii sistemului de educație – elevi, profesori, părinți – trebuie să cunoască aceste reglementări și să le implementeze riguros și curajos, inclusiv pe linia sancțiunilor existente. În cazul specific al telefoanelor mobile, așa cum am mai declarat, nu susțin interzicerea totală a acestora în școală, însă în spiritul practicilor psihopedagogice și al reglementărilor legale existente, trebuie să asigurăm un control riguros în privința utilizării acestora în sălile de curs, pentru a ajuta când este cazul și mai ales pentru a evita interferența perturbatoare cu actul educațional”.
Telefoanele sunt interzise la ore și pot fi folosite doar dacă profesorul solicită
Ministerul nu a precizat un termen până la care școlile trebuie să finalizeze această analiză a regulamentelor. Regulamentele de organizare internă (ROI) ale școlilor, amintim, sunt bazate pe Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), document aprobat de ministerul Educației și valabil pentru orice școală din țară. Cel mai recent ROFUIP a intrat în vigoare pentru anul școlar curent, 2024-2025.
Potrivit ROFUIP 2024-2025, elevul are printre obligații: „(…) i) de a nu utiliza telefoanele mobile sau orice alte echipamente de comunicații electronice în timpul orelor de curs, cu excepția echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească, și cu excepția situațiilor în care acest lucru este solicitat de către cadrul didactic”.
Articolul 182 din același ROFUIP:
- „(…) (6) Utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice de către elevi se realizează conform prevederilor legale stipulate în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; utilizarea acestora în timpul orelor de curs se poate face numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.
- (7) Nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea telefoanelor/a altor echipamente de comunicații electronice poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau beneficiarilor primari majori conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ”.
Prevederi despre utilizarea telefoanelor mobile în școli sunt și în Statutul Elevului 2024
Articolul 15: „Elevilor le este interzis:
g) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul examenelor, olimpiadelor și concursurilor școlare. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt autorizați să le folosească;
h) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.
Pe tot parcursul programului școlar, telefoanele mobile ale elevilor sunt depuse într-un spațiu sigur, special amenajat în fiecare sală de clasă, la care are acces profesorul diriginte sau directorul unității de învățământ, iar în lipsa acestora cadrul didactic desemnat să efectueze serviciul pe școală.
Nerespectarea acestor prevederi poate duce la preluarea echipamentului de către personalul didactic/didactic auxiliar al unității de învățământ în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau către elevi, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească”.
Prevedere din Legea învățământului preuniversitar despre utilizarea telefonului mobil în școală:
Art. 106 (4) Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.
Printre țările care au interzis telefoanele mobile în școli se numără Grecia, Anglia și Ungaria:
- În Grecia, utilizarea telefoanelor mobile la cursuri este interzisă din septembrie, a anunțat ministrul Educației. Elevii pot fi suspendați dacă încalcă regula și pot fi exmatriculați dacă înregistrează în clasă
- Telefoanele mobile, interzise în școlile din Anglia pentru elevi, inclusiv în pauze, a anunțat Guvernul britanic. Ministrul Educației: Școlile sunt locuri în care copiii trebuie să învețe, iar telefoanele sunt o distragere nedorită
- Ungaria a interzis telefoanele mobile în școli, de la 1 septembrie 2024. Elevii trebuie să le predea profesorilor la intrare și le recuperează la finalul cursurilor
- Elevii din Brazilia nu vor mai putea folosi telefoanele la școală – legea merge la promulgare, scria Edupedu.ro pe 20 decembrie 2024. Ministrul Educației: Experienţele din lumea întreagă au arătat că produc deficit de atenție
