Ministrul Educației, reacție la propaganda legionară făcută de profesorul de religie din Buzău: Profesorul nu poate face orice, nu poate viola reguli și legi

Daniel David / Foto: Edupedu.ro

Profesorul trebuie să urmeze o programă, nu poate face orice şi cu siguranţă nu poate să violeze reguli şi legi care spun că nu faci prozelitism politic în școli, spune ministru Educației și Cercetări, Daniel David, despre cazul dezvăluit vineri de Recorder, de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău. Este vorba de profesorul de religie Aurelian Damian care face propagandă legionară la ore și de susținere a candidatului pro-rus la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu.

„Profesorul trebuie să urmeze o programă, nu poate face orice şi cu siguranță nu poate să violeze reguli şi legi care spun că nu faci prozelitism politic şi mai ales nu promovezi, dincolo de politică şi acele abordări politice din trecut sau din prezent care sunt interzise prin lege”, spune Daniel David, citat de TVR Info.

„Adică, da, libertatea trebuie să existe, dar se manifestă într-un cadru responsabil, definit de etică, în lege şi de programa școlară”, a continuat ministrul Educației și Cercetării. „De aceea există Comisie de etică, de aceea există directori, de aceea există inspectori, pentru a lua măsuri când apar astfel de derapaje”, a mai spus el pentru sursa citată.

Conducerea Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău urmează să demareze o anchetă disciplinară pentru profesorul de religie Aurelian Damian, care la începutul lunii decembrie le-a vorbit elevilor la oră despre legionarism și despre discursul lui Călin Georgescu (n. red. la vremea respectivă, candidat la alegerile prezidențiale), potrivit Recorder.

Inspectoarea generală școlară din Buzău, Daniela Palcău, a declarat pentru Edupedu.ro că directorul colegiului a informat-o telefonic că va face o comisie disciplinară la nivelul școlii, după informațiile apărute în spațiul public. „Dacă se impune chiar întrerupere a activității la catedră a profesorului, asta se va întâmpla”, a mai spus Palcău.

Citește și:
VIDEO Propagandă legionară și pro-Călin Georgescu la ora de religie. Un profesor-preot de la Colegiul Național B.P Hasdeu din Buzău va fi cercetat disciplinar, după ce Recorder.ro a relatat cazul lui, anunță șefa ISJ Buzău / „Dacă se impune chiar întrerupere a activității la catedră a profesorului, asta se va întâmpla”
Exit mobile version