Este firesc ca un document cu atâta impact în școală și, implicit, în societate să stârnească atât de multă patimă. Este, până la urmă, firesc să stârnească și polemici; dezbaterea e sănătoasă.
Dar ar fi fost și mai firesc ca discuțiile să plece de la argumente care așează în centrul lor elevul și care ne îndreaptă spre viziunea asupra a cum ne dorim noi – oameni ai școlii, elevi, părinți, societate civilă, mediul de afaceri – să îi educăm și să îi formăm pe viitorii adulți, oameni ai cetății implicați și activi. Ar fi fost mai firesc ca dezbaterile să pornească de la cum facem noi ca școala să le cultive deschiderea spre învățare, curiozitatea, spiritul critic și să îi sprijine pe ei să devină indivizi împliniți, buni profesioniști, autonomi. Oameni cu valori solide și care știu să facă diferența între adevăr și minciună, bine și rău.
Din păcate, prea puțin am auzit asta în ultimele zile. Prea puțin s-a discutat despre portretul sau profilul absolventului. Cel care descrie competențele și atributele pe care absolventul de liceu, în cazul nostru, ar trebui să le aibă la finalul liceului și care fundamentează metodologic demersul elaborării planului cadru. De altfel, e o premieră fundamentarea planului cadru pentru liceu pe un astfel de profil al absolventului și asta arată rigurozitatea muncii echipelor de lucru. Și nu, documentul nu e emanația vreunei minți luminate din Minister, este munca a câtorva zeci de oameni, specialiști în curriculum, profesori, reprezentanți ai mediului academic, reprezentanți ai societății civile și ai mediului de afaceri.
Mi-aș fi dorit să citesc, în acest context, mai mult despre elevi și despre ce facem noi pentru ei. Despre ce și cum schimbăm pentru ca școala să creeze anticorpi pentru analfabetism funcțional, slaba pregătire, credința oarbă în non-valori, neadevăr și pseudo-știință, misognism, rasism, xenofobie sau extremism. Ne înconjoară, însă, de câteva zile, mult zgomot despre ce „se taie” sau „dispare” și despre cât de dramatică e schimbarea pentru câte o disciplină – care, nu-i așa, e cea mai importantă – sau despre ce vor face profesorii cu normele lor. Este ironic, nu? Dezbatem despre școală, dar punem la colț elevul doar pentru că ne-am obișuit ca el să conteze prea puțin. Am uitat că școala tocmai pe el îl servește iar profesorii îi sunt companioni și mijlocitori ai cunoașterii în fascinantul drum al formării unor oameni.
Într-o notă mai aparte, aș numi dezbaterea care s-a conturat până acum „o gâlceavă a disciplinelor”. Îmi pot imagina cum, ascultând zgomotul acesta și distingând tonalitățile vocilor, cineva acolo sus își suflecă grav mânecile și, scurt și contabilicește, ia o oră de colo, o mută dincolo, mai taie două de ici, le așează colo – în funcție de stridența vocilor – și, uite-așa, e gata Planul.
De fapt, dezbaterea asta îmi spune multe despre neîncredere și despre nevoia de a construi încredere în educație. Neîncredere în Minister – o pot înțelege, până la un punct. Neîncredere în propriile cancelarii – „dacă ora mea nu va intra în CS (curriculum de specialitate) și voi rămâne fără ore”?. Și neîncredere în proprii elevi – „dacă vor alege calea ușoară și, deci, discipline neimportante?”. Și îmi spune că încă nu reușim să privim planul cadru în paradigma pe care el ne-o propune pentru că îl analizăm și îl criticăm cu aceeași ochelari cu care ne uităm la ceea ce suntem noi obișuiți să facem în clasă zi de zi.
Eu cred însă că e timpul ca, după atâtea zeci de ani de amorțeală paralizantă și, de multe ori, de forme fără fond, școala să înceapă să se transforme. E timpul pentru mai multă autonomie și responsabilitate pentru profesori, pentru directori și pentru școli. Oare cum ai putea să nu-ți dorești tu, ca profesoară sau profesor, să te bucuri cu adevărat de libertate și încredere pentru a croi universul cunoașterii pentru elevii tăi, cel mai aproape de năzuințele lor? Cum ai putea să spui că nu vrei asta, după zeci de ani în care, pe bună dreptate, ai spus că guvernanța sistemului e centralistă și toate direcțiile primite de la Minister și de la inspectorat te încorsetează?
Cum ai putea tu, directoare sau director de liceu, să nu visezi că ai puterea de a decide, împreună cu cei din școala ta, care este etosul instituției tale și de a-l construi? De a spune „noi așa vrem să fim”.
Cum ai putea tu, profesor sau director, să nu îți dorești să formezi tineri capabili să gândească, reflexivi, critici, dornici să își imagineze viitorul și să decidă? Și cum ai crede că poți avea o instituție de educație sănătoasă dacă nu cultivi respectul pentru copil/ elev?
Cred că toate acestea de mai sus sunt câștiguri reale ale propunerii de plan cadru, suficiente argumente pentru care ar trebui să ne raportăm la aceasta în mod critic – constructiv. Un document care nu este perfect, dar prezintă o viziune ce aduce inovație; mi-aș fi dorit ca Religia, Istoria comunismului și Istoria holocaustului să nu condiționeze, prin lege, existența lor distinctă și să fie incluse, în mod natural și echilibrat, în noua propunere.
Presupune noul plan cadru un efort în plus din partea oamenilor școlii? Sigur că da, noua paradigmă scoate din zona de confort și provoacă la reflecție, mult dialog- în cancelarii, cu elevii, părinții, comunitatea – și responsabilizare. Dar cum am putea cere noi elevilor să iasă zilnic din zona de confort – procesul de învățare presupune asta în mod constant- iar noi să rămânem bine mersi în același status quo?
Și mai presupune ceva: consecvență și statornicie din partea Ministerului Educației în elaborarea de programe care să păstreze același spirit inovator și sprijin, mult sprijin dedicat profesorilor și directorilor de licee în a nu rata și acest atât de necesar exercițiu de construcție identitară, autonomie și responsabilitate în educație.
„Să se revizuiască, primim, dar să nu se schimbe nimic”, ar putea spune un personaj celebru. Nu cred că suntem în situația de a ne permite luxul, gândindu-ne la viitorul societății ăsteia, de a nu încerca să schimbăm ceea ce, am văzut cu toții, nu ne face deloc bine.
_____
Despre autor:
Mirabela Amarandei-Duminică este în prezent consilier onorific al Ministrului Educației și Cercetării pe problematica incluziunii. Cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, este director al Direcției de Orientare Strategică, Evaluare, Monitorizare și Politici Publice în cadrul Universității din București, unde până la începutul lunii aprilie 2023 a fost și purtător de cuvânt. A fost consilier și purtător de cuvânt al miniștrilor Educației Adrian Curaj și Mircea Dumitru.