Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat modelul de cerere de înscriere pentru obținerea gradației de merit 2025. Este vorba despre un model pentru personalul didactic și pentru personalul auxiliar. Amintim că profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar care vor să ia gradația de merit, pentru o perioadă de 5 ani, vor depune dosarele la secretariatele școlilor, în perioada 5-9 mai, conform calendarului oficial.
După 2 ani în care personalul didactic auxiliar din Capitală nu a primit locuri pentru gradația de merit, în 2025 sunt 67 de locuri pentru personalul didactic auxiliar, potrivit unui document al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Cerere de înscriere pentru personalul didactic
Cerere de înscriere pentru personalul auxiliar
Spre deosebire de anul trecut, sunt acceptate doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.
„Se acceptă doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, conform Hotărârii Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu modificările și completările ulterioare, respectiv de parteneri sociali ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Documentele emise de alte instituții, organizații non guvernamentale, sau organisme instituționale, pot fi depuse și acceptate ca documente justificative numai în condițiile în care sunt vizate prin semnătură/certificate de directorul unității de învățământ sau de un reprezentant al inspectoratului școlar (ex: inspector școlar care coordonează disciplina/ domeniul, inspector școlar general adjunct, inspector școlar general)”, conform metodologiei.
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat la prezentarea raportului săptămânal că documentele pentru obținerea gradației de merit 2025 „nu poți să le pui pur și simplu la dosar”. „Trebuie să fie confirmate de conducerea școlii”, a precizat acesta. Răspunsul a venit după ce ministrul a fost întrebat ce părere are despre diplomele și certificatele false.
Documentele pe care le au de pregătit profesorii pentru dosar sunt următoarele:
Art. 9 – „(1) Dosarul, în vederea participării la concursul pentru acordarea gradației de merit, se întocmește de către fiecare candidat și cuprinde următoarele documente, numerotate pe fiecare pagină şi consemnate în opis:
a) opisul dosarului, în două exemplare, dintre care unul se restituie candidatului, cu semnătura sa şi a conducerii unităţii/instituţiei de învăţământ, în care sunt consemnate documentele existente, cu precizarea paginilor aferente;
b) cererea-tip, elaborată de inspectoratul şcolar, în care candidatul îşi precizează opţiunea;
c) adeverinţă/adeverinţe cu calificativele din anii şcolari evaluaţi;
d) adeverinţă de vechime în învățământ;
e) fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează, cu punctajul completat la rubrica (auto)evaluare;
f) raportul de activitate pentru perioada evaluată, ce trebuie să respecte ordinea criteriilor/subcriteriilor din fişa de (auto)evaluare şi să conţină trimiteri explicite la documentele justificative din dosar;
g) declaraţia pe propria răspundere prin care candidatul confirmă că documentele depuse la dosar îi aparţin şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, conform modelulului prevăzut în anexa nr. 4 la prezenta metodologie;
h) documentele justificative, grupate pe criteriile şi subcriteriile din fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit, elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează.”
Despre gradația de merit
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani:
Articolul 217 – (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.
(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD (Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică – n.red), prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.
În anul școlar 2022-2023, în sistemul de învățământ preuniversitar erau 212.332 de cadre didactice, potrivit Ministerului Educației. Pe aceste date, 16% înseamnă că aproape 34.000 de profesori încasează an de an acest spor de 25% din salariul de bază.