Ministrul Educației a anunțat că propune o standardizare a structurii anului școlar, structură care să nu mai fie modificată anual de fiecare ministru prin ordin, așa cum se întâmplă în prezent. Elevii de liceu ar urma să aibă 36 de săptămâni de cursuri până la clasa a XI-a, la toate filierele, și 34 de săptămâni de cursuri la clasa a XII-a (la fel ca în prezent), la toate filierele, de acum înainte, potrivit propunerii lansate de Daniel David.
- Până acum, numărul de săptămâni de cursuri a variat de la un an la altul, fiind stabilit anual prin ordin de ministru.
Formula standardizată a structurii anului școlar prezentată astăzi, 30 ianuarie 2025, în conferință de presă prevede și menținerea organizării anului școlar pe 5 intervale de cursuri, adică menținerea modulelor introduse de Sorin Cîmpeanu prin ordinul de ministru din martie 2022 pentru anul școlar 2022-2023. Acela a fost momentul în care cele două semestre au fost înlocuite de 5 module, cu tot atâtea vacanțe.
Noul-plan cadru anunțat în dezbatere de Daniel David prevede și menținerea, în structura anului școlar, a programelor naționale care durează câte o săptămână Școala Altfel și Săptămâna Verde. Școala Altfel a fost introdusă în 2011 de fostul ministru Daniel Funeriu, iar Săptămâna Verde a intrat în școală în anul școlar 2022-2023, prin decizie a fostului ministru Sorin Cîmpeanu, la decizia președintelui Klaus Iohannis.
