Noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu permit pentru prima dată o descentralizare curriculară, anunță ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. În mesajul publicat cu ocazia punerii în dezbatere a documentelor, oficialul a anunțat o schimbare majoră în structura acestora: numărul de ore alocat disciplinelor nu va mai fi decis doar de minister, ci va implica mai mult școlile și elevii. Obiectivul este creșterea flexibilității și încurajarea performanței, mai spune ministrul.
„O schimbare importantă este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus și școala (curriculum de specialitate flexibil) și elevul (CDEOȘ)! Prin această descentralizare încurajăm performanța, pentru a se păstra sau chiar a se crește numărul actual de ore la anumite discipline”, a explicat ministrul.
Concret, școlile vor putea aloca mai multe ore disciplinelor pentru specializarea elevilor, iar aceștia, cel puțin teoretic și conform declarațiilor actuale, își vor putea adapta studiile în funcție de interesele și aptitudinile lor.
Propunerile vor fi discutate în cadrul dezbaterilor naționale, organizate în București (11 februarie), Cluj-Napoca (14 februarie), Iași (25 februarie) și Timișoara (4 martie), urmate de o consultare online pe 6 martie.
Ministerul Educației își propune ca, în urma acestor consultări, să adopte o variantă finală a planurilor-cadru în luna mai 2025, iar primele generații de elevi să studieze conform noii structuri începând din anul școlar 2026-2027.
Mesajul integral al ministrului poate fi citit aici.
Planurile-cadru cuprind disciplinele obligatorii și opționale din fiecare clasă și numărul minim și maxim de ore aferente acestora.
Planurile-cadru din liceu, valabile în prezent, sunt cele aprobate în 2004 și 2009, în funcție de disciplină. Acestea grupează disciplinele de studiu pe şapte arii curriculare: Limbă şi comunicare, Matematică şi Ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică, sport şi sănătate, Tehnologii, Orientare şi consiliere.
Noile structuri curriculare vor pune accent pe dezvoltarea competențelor-cheie, printre care:
- Alfabetizare avansată (literație)
- Multilingvism
- Știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM)
- Competențe digitale
- Competențe sociale și personale
- Competențe civice
- Competențe antreprenoriale
- Sensibilizare și expresie culturală
Ministrul David precizează că a lucrat pe planurile-cadru lăsate de fosta ministră Ligia Deca și că împreună cu echipa sa actuală a făcut următoarele ajustări:
- „Accentul, sub riscul sancțiunilor etice dacă nu se respectă, pe formarea de competențe corect definite și înțelese (în dezvoltarea competențelor-cheie), fără ingerințe ideologice, politice sau extremist-religioase;
- Regândirea curriculumului la dispoziția școlii (CDEOȘ, ca nouă denumire prevăzută de lege) prin promovarea abordărilor științifice pentru a reduce influențele pseudoștiințifice și a proteja elevii de interferențe ideologice, politice sau extremist-religioase;
- O distribuție mai clară a temelor impuse prin lege în disciplinele din trunchiul comun (cu dezvoltări în CDEOȘ și, după caz, cu abordări integrate la nivelul tuturor disciplinelor). Aici detaliile vor fi stabilite riguros, prin unități de învățare explicit asumate, în momentul elaborării programelor. Tot aici problematizăm menținerea unor teme/discipline, decizia urmând a se lua în baza concluziilor rezultate din consultarea publică și dezbaterile naționale;
- Adaptarea mai directă la etapa de dezvoltare psihologică a elevului și la nevoile acestuia (ex. prin includerea în CDEOȘ a unor elemente de autocunoaștere și autoreglare personală și de dezvoltare a unui stil de viață sănătos);
- Deschiderea școlii spre societate, prin specialiști care pot acoperi unele unități de învățare specifice, în colaborare și sub coordonarea cadrelor didactice din cadrul școlii”.