ONG-urile din educație timpurie, sănătate și mediu pot primi finanțări de până la 250.000 lei, prin Fundația OMV Petrom / Aplicațiile se trimit online, până pe 24 iulie

Foto: © Pichsakul Promrungsee | Dreamstime.com

Fundația OMV Petrom anunță că a lansat fondul de finanțare „Azi. Împreună.”, cu un buget total de 1.500.000 lei, dedicat organizațiilor nonprofit din România care activează în educație timpurie, sănătate timpurie și conservarea biodiversității, potrivit site-ului dedicat. ONG-urile pot aplica online, între 19 iunie și 24 iulie 2025, pentru granturi cuprinse între 40.000 și 250.000 lei, în funcție de durata proiectelor.

Organizațiile pot aplica în perioada 19 iunie – 24 iulie, iar proiectele câștigătoare vor fi anunțate nu mai târziu de 30 octombrie. Fundația OMV Petrom va evalua proiectele în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și alături de un juriu extern, potrivit informațiilor oficiale.

Fondul presupune trei niveluri de finanțare, cu valori între 40.000 lei – 250.000 lei. Organizațiile pot accesa ghidul de aplicare și alte documente necesare pe pagina dedicată de pe site-ul Fundației OMV Petrom, iar cererile de finanțare pot fi trimise până pe 24 iulie.

Pentru prima ediție a fondului de finanțare, bugetul total este de 1.500.000 lei și include 3 niveluri de finanțare, anunță fundația:

Condiții de eligibiliate pentru organizații și proiecte

Pot aplica pentru finanțare organizații neguvernamentale și non-profit, cu naționalitate română și care au dobândit personalitate juridică cu minimum 2 ani înaintea depunerii propunerii de proiect, conform hotărârii de înființare. 

În plus, sunt eligibile acele ONG-uri care au cel puțin un proiect derulat în domeniul/domeniile pentru care solicită finanțare, cu rezultate concrete și demonstrabile, care arată transparență în raportarea rezultatelor programatice, care au avut bugete de maxim 5 milioane lei în anul financiar anterior (2024, conform bilanțului depus la ANAF), și care nu implementează deja, la momentul lansării fondului, proiecte cu finanțare mai mare de 50.000 Lei de la Fundația OMV Petrom.

Sunt eligibile acele proiecte care corespund priorităților de investiție ale Fundației OMV Petrom, care prezintă elemente de noutate și sunt de sine stătătoare (prin intermediul acestui fond nefiind posibilă finanțarea unor ediții separate ale unui proiect deja lansat și nici continuarea unor proiecte similare implementate anterior de alte organizații), și pentru care fundația este propusă ca unic finanțator al proiectului.

O organizație poate depune câte un proiect pentru fiecare dintre cele trei direcții/niveluri de finanțare din cadrul Fondului.

Calendarul de înscriere

Data lansării fondului de finanțare este 19 iunie 2025. Data limită pentru trimiterea formularelor de aplicare și a anexelor este de 24 iulie 2025, ora 17:00.

19 iunie – 24 iulieÎnscrierea proiectelor
3 iulieWebinar pentru organizațiile interesate să aplice
25 iulie – 1 octombrieEvaluarea și selecția proiectelor
2 – 24 octombriePre-contractare și semnarea contractelor de sponsorizare
27 – 30 octombrieAnunțarea proiectelor câștigătoare

Fundația OMV Petrom a lansat, pe 19 iunie, fondul de finanțare „Azi. Împreună.” deschis organizațiilor nonprofit din România care implementează programe în sprijinul educației timpurii, sănătății timpurii sau conservării biodiversității. Scopul este susținerea proiectelor implementate în comunități dezavantajate, de organizații mici și medii, arată organizatorii.

Foto: © Pichsakul Promrungsee | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version