Nici nu mai țin minte de cât de (oricum foarte) mulți ani, diversele guverne care se tot perindă declară cu emfază cum educația e pentru ele o prioritate. Și, fiind ea atât de prioritară, a ajuns aproape să-și dea duhul pe fundul prăpastiei. Iar hăul e mult mai adânc decât par a fi conștienți decidenții, care continuă să întindă coarda până dincolo de pragul de rupere. Sau pur și simplu e o formă cinică de a sprijini privatizarea educației.
Învățământul este esențial în orice stat, pentru că pune bazele nivelului de competență în toate celelalte domenii de activitate. Pentru a avea profesioniști buni, în orice domeniu, ai nevoie de un sistem de educație performant. La toate nivelurile, pentru că efectele se propagă. Orice om cu minime cunoștințe în economie îți poate spune că rezultatele sunt pe măsura investiției. Iar în învățământ cea mai valoroasă resursă este cea umană. Avem nevoie ca de aer de oameni buni, nu doar bine pregătiți științific, ci și motivați și capabili de o interacțiune corectă cu copiii. Pentru a-i forma și a-i aduce e nevoie în primul rând să înțelegi ce se întâmplă, să îți pese și să ai o viziune și o strategie pe termen mediu și lung. Ceea ce, cu regret o spun, până acum nu am văzut. Niciodată. Totul, cel puțin în această zonă, e exclusiv din registrul ”să protejăm niște interese, să nu supărăm votanții majoritari, să rezolvăm cât mai facil niște probleme punctuale, conexe, pe termen scurt”. Atât. Iar în acest moment sistemul de educație este în comă, la limita supraviețuirii, susținut de cam 10% dintre membrii lui, care nu doar că au obosit să se lupte cu morile de vânt, dar s-au și îmbolnăvit de silă. Iar decidenții, în loc să caute să administreze un tratament corect care să-i rezolve problemele, mai deconectează niște aparate vitale ca să facă economie de curent.
Care vor fi așadar consecințele măsurilor anunțate? Nu va mai lua nimeni (dar absolut nimeni) ore suplimentare în condițiile prăbușirii costului la plata cu ora. Creșterea normei didactice va duce la oboseală și demotivare, într-o profesie în care oricum ai deficit de personal și condiții de burnout. Din afară poate părea simplu, dar atunci când te implici și vrei să îți faci treaba bine, puține activități se compară la nivel de uzură psihică și consum de energie cu gestionarea grupurilor de copii. Creșterea numărului de elevi dintr-o clasă este de asemenea catastrofală. Cele două combinate prăbușesc calitatea actului educațional și atractivitatea profesiei, mai ales în condițiile în care salariile nu vin în compensare (sunt departe de nivelul celor similare din UE). Domnul ministru spune că dorește ca reducerea de normă la care aveam dreptul pentru vechime să o luăm din activitățile nedidactice, cele birocratice adică. Cum facem asta? Normăm și noi timpul acela cumva? Dacă sunt diriginte, las dosarul de burse în brațele colegului, care nu-mi cunoaște clasa? Și dacă refuză? După ce logică creșterea normei didactice poate duce la micșorarea timpului alocat activităților conexe? Dacă am mai multe ore pot avea mai puține teste de corectat sau lecții de pregătit? Sincer, ne-am cam săturat ca pe baza argumentului că ar trebui să muncim 40 de ore pe săptămână să se înghesuie acolo orice, oricât, nemăsurat, nenumărat. Da, eu aș dori să se normeze clar toate activitățile: x ore de corectat teste (în funcție de numărul de clase din norma didactică, eventual și de numărul de elevi și de unități de învățare), y ore de cursuri, z ore pregătire lecții și teste, t ore participare în comisii de examene, concursuri, locale, q ore consiliere elevi și părinți etc. Și ORICE oră în plus să fie plătită suplimentar. Conform standardului din Codul muncii, dacă este în weekend.
Da, este criză, putem înțelege asta. Dar de ce ea trebuie dusă în spate mai ales de educație și sănătate? În condițiile în care marile corporații și bănci își externalizează profitul fără consecințe, statul plătește tot felul de costuri cu chirii sau diurne nejustificate, aducem 5 vicepremieri cu consilierii aferenți (că așa e în criză) și dăm bani pe arme de distrugere în masă?
Cred că niciodată n-a fost o mai mare nevoie ca o ”prioritate” să fie una reală, nu declarativă. Și să privim cu toții lucrurile în față așa cum sunt, fără cosmetizări și subiecte ridicol de ușoare la examenele naționale pentru a crea aparențe false. Obișnuim elevii cu șabloane de rezolvare și-i aruncăm apoi într-o viață care funcționează de prea puține ori după tipar. Fără a schimba ceva real și substanțial, copiii de azi vor ajunge să fie tratați de niște medici care vor bâjbâi după diagnostice, pentru că bolile nu respectă canonul. Habar n-avem cum vor arăta meseriile viitorului, așa că devine extrem de relevant să le dezvoltăm în primul rând capacitatea de adaptare. Întrebarea e: o să mai avem cu cine?
____________
Despre autor:
Iuliana Șerban este profesor informatică Gr I, Coordonator de proiecte și programe educative la Colegiul Național Cantemir-Vodă, București.
Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.