Până pe 1 aprilie, școlile, inspectoratele școlare și CJRAE pot depune proiecte prin care plătesc părinții care însoțesc elevii cu CES la ore și de înființare a camerei-resursă pentru suport educațional

Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com

Până pe 1 aprilie, școlile, inspectoratele școlare județene, Centrele județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și Centrele Școlare de Educație Incluzivă pot depune proiecte prin care pot plăti părinții care sunt însoțitori/ facilitatori/ shadow la ore pentru elevii cu cerințe educaționale speciale și înființa camera-resursă pentru suport educațional și psihopedagogic, obligatorie din anul școlar 2026-2027, într-un apel de 24 de milioane de euro pentru incluziunea elevilor cu CES.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a prelungit termenul pentru depunerea proiectelor, stabilit inițial la 31 ianuarie, în apelul „Incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale”, despre care a relatat Edupedu.ro.

Deși înființarea camerei resursă era obligatorie din anul scolar 2025-2026, când a fost lansat apelul, Guvernul a amânat aplicarea prevederii din Legea învățământului preuniversitar pentru 2026-2027, prin OUG din 30 decembrie 2024.

La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar se realizează cel puțin o cameră-resursă pentru suport educațional și psihopedagogic, conform standardelor aprobate prin ordin al ministrului educației, în termen de un an școlar de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Camerele-resursă pentru suport educațional și psihopedagogic sunt dotate corespunzător pentru desfășurarea activităților de consiliere, asistență psihopedagogică, sprijin educațional, logopedie și/sau alte terapii specifice, conform Articolul 67 (8).

Activități obligatorii prin care sunt sprijiniți părinții facilitatori/shadow pentru copiii cu cerințe educaționale speciale în apelul :

Proiectele pot să includă și plata facilitatorilor și a profesorilor de sprijin implicați în proiect ca activitate opțională:

Cine poate depune proiecte în cadrul apelului „Incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale

În cadrul prezentului apel de proiecte, solicitanții eligibili sunt:

Valoarea minimă și maximă eligibilă/nerambursabilă a unui proiect Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 260.000 de Euro. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu poate depăși valoarea de 561.200 de Euro. 

Perioada de implementare a proiectului este de maximum 36 de luni, potrivit Ghidului solicitantului. 

Activități finanțate în apelul „Incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale”

Prezentele apeluri de proiecte urmăresc finanțarea măsurilor dedicate îmbunătățirii accesului și participării la educație a copiilor și tinerilor cu CES în vederea prevenirii părăsirii timpurii a școlii și a integrării socio-culturale. Evaluarea eligibilității Cererii de finanțare se realizează în conformitate cu Anexa nr. 2 – Criterii de evaluare tehnică și financiară preliminară a prezentului Ghid al Solicitantului Condiții Specifice.

Activități obligatorii:

Activități opționale:

Proiectele pot să includă oricare dintre următoarele activități și/sau subactivități, în acord cu nevoile grupului țintă:

În cadrul apelului, activitățile obligatorii reprezintă activități de bază, iar bugetul alocat activităților obligatorii trebuie să reprezinte minimum 50% din bugetul total eligibil al proiectului.

Pentru fundamentarea activităților de bază, solicitantul poate atașa la cererea de finanțare Analiza de nevoi a membrilor grupului țintă pe baza căreia au fost fundamentate măsurile propuse la finanțare. Această analiză de nevoi este opțională, dar se punctează suplimentar.

Bugetul alocat apelului„Incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale”

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 24.852.941,00 Euro, din care contribuția UE este de 20.000.000,00 Euro, iar contribuția națională este de 4.852.941,00 Euro, repartizat la nivelul celor două categorii de regiuni de dezvoltare, după cum urmează:

Ce este un facilitator școlar

De precizat este că asistenții personali nu au pregătire pedagogică, doar asigură nevoile de bază ale copiilor. 

Ce face un facilitator școlar?

„Atribuțiile facilitatorului sunt cel puțin următoarele:

a)Supravegherea și îngrijirea copilului în timpul orelor de curs, în pauze și în cursul activităților extrașcolare;

b) Facilitarea relației copilului cu colegii, în timpul orelor de curs și în pauze;

c) Facilitarea relației copilului cu cadrul didactic, în timpul orelor de curs;

d) Sprijin la efectuarea exercițiilor predate, în timpul orelor de curs;

e) Colaborarea cu cadrul didactic de la clasă, cu profesorul itinerant și de sprijin și cu alte cadre didactice și profesioniști din școală;

f) Facilitarea relației cu colegii și profesorii în cursul activităților extrașcolare;

g) Colaborarea cu părinții/reprezentanții legali.

Prezența facilitatorilor la clasă nu poate fi condiționată de gradul de handicap”, conform ordinului din 2016.

Sistemul de Educație din România nu asigură finanțare pentru facilitatori

Din raportul privind starea învățământului preuniversitar din România 2020 – 2021, publicat de Ministerul Educației, lipsesc deficiențele din sistem care fac din educația elevilor cu cerințe educaționale speciale o misiune aproape imposibilă, precum numărul insuficient de profesori de sprijin și facilitatori școlari, lipsa adaptării curriculare și a terapiilor adaptate. 

Aceste probleme au fost semnalate în Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România din 2021, publicată de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, care are un capitol întreg privind accesul limitat la educație de calitate pentru toate nivelurile de învățământ preuniversitar. Aici se oferă modelul Franței de folosire a facilitatorilor profesioniști în incluziunea școlară a elevilor cu dizabilități.

DOCUMENT Ghidul Solicitantului din apelul „Incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale”

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version