Paradoxul celui mai mare angajator din România, organizat și condus haotic de miniștri și politicieni locali – La Titularizare 2024, din cele peste 75 de mii de posturi scoase la concurs, peste 65 de mii erau de fapt netitularizabile, iar peste 48 de mii incomplete

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

La Titularizare 2024, din cele peste 75.000 de posturi scoase la concurs de Ministerul Educației, peste 65.000 erau netitularizabile, iar peste 48.000 incomplete, arată raportul privind starea învățământului, document publicat de Ministerul Educației și Cercetării. 

Situația privind posturile didactice declarate vacante/rezervate la concursurile de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar, în anul 2024:

Din totalul celor 75.575 de posturi vacante/rezervate pentru concurs în anul școlar 2024-2025, doar 9.933 au fost titularizabile, adică oferă posibilitatea angajării pe perioadă nedeterminată, arată documentul.

Potrivit acestor date, au fost scos la concurs un număr record de posturi netitularizabile, pentru o perioadă determinată, 65.642.

Edupedu.ro a analizat această situație în iulie 2023, când a arătat că România se confruntă cu un deficit de cadre didactice. Analiza a arătat că o posibilă explicație a faptului că sunt atâtea posturi netitularizabile poate fi generată de plecarea profesorilor din sistem. O altă cauză ar putea fi mascarea posturilor titularizabile de către directorii de școli, ceea ce ar reprezenta fapte de corupție.

Pe de altă parte, cele mai multe posturi netitularizabile au fost în 2023, 2018 și 2022. În 2018 au fost 63.204 posturi, iar în 2022 au fost scose la concurs 62.659 de posturi de angajare pe perioadă determinată.

În ceea ce privește posturile incomplete, respectiv 48.659, înseamnă că sunt fie fracțiuni de normă, fie presupun combinarea mai multor ore în diferite școli, inclusiv în localități diferite.

Deși sistemul are nevoie de profesori, datele din raportul amintit arată, mai degrabă, o situație care nu le permite tinerilor profesori să rămână în sistem.

Raportul Ministerului Educației poate fi consultat mai jos:

Despre deficitul profesorilor din România

O analiză Edupedu.ro din noiembrie 2024 arăta o creștere cu 33% a numărului de profesori care au vârsta de pensionare și se află în activitate. În București, dacă în septembrie 2020 predau 156 de profesori aflați în această situație, din septembrie 2024 erau la catedră aproape de două ori mai mulți, adică 302.

România se numără printre țările cu un număr insuficient de profesori calificați la o serie de materii, de la matematică la arte, potrivit celui mai nou raport anual Education at a Glance, dat publicității în septembrie 2024 de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). 

Mai mult, în România, este reclamat de mult timp un deficit de profesori în domenii precum cele fizica, biologia, chimia sau matematica.

Amintim că în august 2023, într-un interviu pentru Edupedu.ro, Ligia Deca, ministru al Educației la acea vreme, a declarat că școlile nu scot posturile titularizabile de teamă că, după ce se ocupă în ședințele publice, oamenii vor pleca la începutul anului școlar.

Despre Titularizare 2024

Anul trecut au fost 37.500 candidați înscriși la Titularizare 2024, dintre care peste 6.800 din promoția curentă. Peste 1.000 de candidați din această promoție nu s-au mai și prezentat la examen.

De la proba scrisă de Titularizare 2024 s-au retras peste 2.660 de candidați după ce au văzut subiectele. Aproape 50 din cei care s-au prezentat au fost eliminați din examen. Rata de participare a fost de 86,48%, a anunțat Ministerul Educației.

După soluționare contestațiilor, au fost 12.833 de candidați cu note între 7 și 10, dintre care 74 cu note de 10 (număr neschimbat față de rezultatele inițiale).


Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version