Un plan de reformă pentru învățământ este așteptat de noul președinte al României, Nicușor Dan, de la ministrul Educației și Cercetării (MEC), Daniel David, după cum a anunțat luni seară șeful de stat ales, într-o emisiune la B1TV.
„Sunt multe lucruri de schimbat în învățământ. În special, bineînțeles, trebuie să reducem foarte mult discrepanțele, pentru că sunt locuri în care calitatea învățământului este foarte slabă”, a comentat Dan, întrebat de ce are în plan pentru domeniul Educație.
Întrebat de moderatori dacă e o prioritate educația, în contextul în care părinții pot da exemplu copiilor că dacă învață și merg la olimpiadă pot ajunge președintele României, Dan a răspuns: „Fără discuție”.
„Gândirea critică e extrem de importantă. În societatea foarte complexă în care începem să trăim, gândirea critică e ceva foarte important și trebuie să avem o schimbare fundamentală în educația din România”, a adăugat el.
„O să-l aștept pe domnul ministru David, în care am mare încredere – e persoană serioasă, la fel, un om care a studiat. A spus că în vara asta, deci în câteva săptămâni, ar trebui să vină cu un plan de reformă pentru învățământ, sunt foarte curios ce este acolo”, a completat președintele Nicușor Dan la B1TV.
Amintim că raportul de diagnoză QX al ministrului Educației Daniel David, prezentat luni, 19 mai, într-o conferință de presă, a fost publicat pe site-ul ministerului.
Documentul conține propunerile ministrului cu privire la examenele susținute de elevi, la titularizare și la reorganizarea sistemului de învățământ superior și al cercetării. Raportul de 39 de pagini a fost publicat la cinci luni de la preluarea mandatului.