Campanie susținută de Brio.ro

Primul test gratuit de evaluare a literației digitale a elevilor de clasele I-XII a fost lansat de UiPath Foundation și Brio

8.234 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
Primul instrument de diagnosticare și evaluare a literației digitale în rândul elevilor din România este lansat de UiPath Foundation și Brio, prin intermediul platformei Brio.ro. Este vorba despre o serie de teste pentru elevii din clasele I-XII, accesibile gratuit, mai întâi în versiune beta, versiunea finală fiind programată pentru luna aprilie 2022, potrivit unui comunicat de presă. Fondatorul Brio, Dragoș Iliescu, anunță un plan de dezvoltare a unui “Program Național pentru Evaluarea și Dezvoltarea Competențelor Digitale ale copiilor și profesorilor din România”.
  • Inițiativa ține cont de datele europene ce indică poziția codașă a tinerilor din România, în rândul celor europeni, cu privire la competențele digitale: “Potrivit unui raport recent Eurostat privind competențele digitale ale tinerilor din Europa (16-24 ani), cei din România se clasează pe ultimul loc în UE. 56% dintre aceștia dețin competențe digitale de bază, față de media UE de 80%. România este pe ultimul loc și la nivelul populației generale, doar 10% dintre români având abilități digitale superioare (vs 33% media UE), în timp ce 43% au abilități reduse (vs 28% media UE)”, spune comunicatul.

Testele măsoară competențele elevilor legate de interacțiunea cu diferite device-uri și programe digitale, în contextul unor scenarii variate: școală, casă și familie, prieteni și hobby-uri. 

Potrivit comunicatului: “Literația digitală poate fi observată, măsurată și dezvoltată prin intervenții pedagogice, de aceea acest instrument vine și în sprijinul profesorilor și învățătorilor, care îl pot folosi la clasă pentru evaluarea capacităților elevilor. Testele sunt dezvoltate în concordanță cu reglementările Cadrului European pentru evaluarea competențelor digitale emis de Comisia Europeană și cuprind mai multe niveluri de dificultate, corespunzătoare competențelor digitale pe care ar trebui să le dețină  fiecare copil, pentru fiecare nivel de vârstă”.

Testele au fost dezvoltate pe parcursul a mai bine de 10 luni de către un colectiv de experți în psihometrie, științe ale educației, IT precum și de experți în domeniul digital, instrumentul fiind unul valid științific și putând oferi informații relevante atât la nivel individual, cât și la nivel de analiză a sistemului de învățământ românesc, potrivit inițiatorilor.

  • Metodologia de testare se bazează pe un model psihometric numit Teoria Răspunsului la Item (Item Response Theory, IRT), ce calculează pentru fiecare întrebare un număr de trei parametri: „dificultatea”, „discriminarea” și „probabilitatea ca răspunsul corect să fie ghicit”. La finalul testului, elevul va primi un raport în care sunt detaliate rezultatele sale, ce conține scorul total obținut și descrierea acestuia, în termeni de comportamente, cunoștințe și atitudini.

Modelul de competențe care stă la baza testelor Brio de Literație Digitală are în vedere cinci mari arii: literația informațională și a datelor (capacitatea de a acumula informații și date din mediul online), comunicarea și colaborarea (toate situațiile în care socializarea este transpusă în mediul digital), crearea de conținut digital (inclusiv cunoștințele de programare), siguranța (capacitatea de a proteja dispozitivele, conținutul, datele personale și îmbunătățirea sănătății fizice și mentale), rezolvarea de probleme (capacitatea de a identifica nevoi și de a rezolva probleme practice în mediile digitale). 

  • Comunicatul amintește că, dintre toate țările din Uniunea Europeană, doar în Bulgaria, Danemarca, Malta și România, toți elevii din învățământul secundar superior trebuie să susțină un test național de evaluare a competențelor digitale. În plus, în marea majoritate a sistemelor de educație din Europa, elevii primesc un certificat la sfârșitul învățământului secundar, care furnizează o dovadă oficială a nivelului de educație absolvit și pot permite accesul la învățământul superior.
Ce spun reprezentanții companiilor implicate în proiect:

(…) Acest instrument va fi disponibil gratuit, celor peste 2,8 milioane de elevi din România. Pentru a rămâne dedicați obiectivului nostru de a susține copiii din medii defavorizate, eforturile noastre vor merge în direcția asigurării vizibilității și accesibilității acestui instrument elevilor și cadrelor didactice din zone și comunități vulnerabile, unde decalajele educaționale și sociale deja existente au fost amplificate de contextul pandemic” – Raluca Negulescu-Balaci, Director Executiv, UiPath Foundation.

Competența digitală este una din cele opt competențe-cheie europene după care funcționează și sistemul românesc de educație. Lipsa de literație digitală în România nu este determinată de lipsa accesului la gadget, ci de lipsa aplicării unei strategii naționale privind digitalizarea sistemului de educație și formare, dar și de interesul și slaba pregătire a tuturor actorilor implicați în acest proces. Prin aceste teste pe care le-am dezvoltat cu ajutorul UiPath Foundation acoperim, așadar, competența digitală și asigurăm componenta de evaluare și de monitorizare, pentru a avea o imagine actuală asupra situației și asupra modalităților de intervenție. Însă demersul nostru nu se oprește aici, avem în plan să inițiem un Program Național pentru Evaluarea și Dezvoltarea Competențelor Digitale ale copiilor și profesorilor din România. (…)” – Dragoș Iliescu, CEO, Chief Scientist și fondator Brio.   

(…) Testele de literație digitală îi pun pe elevi față în față cu întrebări despre căutarea informațiilor pe internet, crearea de conținut digital (texte sau prezentări) precum și relaționarea cu alte persoane în mediul online. Vorbim despre o zonă a educației digitale esențială pentru viață, despre competențe de bază la care elevii au nevoie de acces. Prin acest instrument aflăm nivelul la care elevii utilizează tehnologia și, astfel, venim către ei cu soluții adaptate care să-i ajute să crească nivelul de performanță”, spune Nicoleta Deliu-Pașol, Director de Comunicare BCR, instituție care este partener de implementare a proiectului. 

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi și:
Ce este evaluarea națională standardizată? Dragoș Iliescu, expert în testare educațională: Să ne așteptăm la teste cu un număr mai mare de itemi, probabil cel puțin 30-40 de întrebări, care vor fi scorați în mod automat, posibil de computer. Va scădea numărul contestațiilor acceptate
Ce sunt competențele digitale și cum le evaluează la elevii din clasele I-XII noul sistem gratuit realizat de Brio.ro și UiPath Foundation. Dragoș Iliescu, specialist în psihometrie: Avem un parteneriat strategic pentru construirea unui sistem de testare care să poată fi aplicat gratuit de orice copil, profesor, părinte, școală, Minister VIDEO
Testarea online a elevilor – poate fi făcută în condiții de corectitudine? Dragoș Iliescu, cercetător și specialist în testare educațională, va discuta marți, 8 iunie, de la 16:25, despre soluții de evaluare și despre testarea competențelor digitale pentru elevi, studenți și profesori

1 comment
  1. Am facut o parte din test din curiozitate. In primul rand am putut sa fac cont doar daca am acceptat informatii comerciale de la companie. Huh, GDPR-ul ala exista degeaba.

    Dupa ce am bifat toate sectiunile ar fi trebuit sa fiu avertizat ca testul dureaza vreo 3 ore. As fi putut sa aleg asa doar o sectiune. Daca tot le-am bifat pe toate as fi putut sa am optiune salveaza si continua mai tarziu.

    La intrebari cred ca ar mai trebui lucrat. Eu de exemplu evit sa folosesc Google pe cat posibil. Nu prea am habar de Google Slides sau alte produse Google pentru ca pot trai si fara ele. Cel putin in prima parte nu am vazut vreo intrebare despre MS Office.

    Cat priveste afirmatia „rezultatele apar în ordinea relevanței” la Google, am mari dubii. AI-ul Google nu intelege contextul si sunt convins ca afisarea rezultatelor se face in asa fel incat sa aduca bani Google nu sa-mi serveasca mie :). S-ar putea ca rezultatele relevante pentru mine sa fie pe pagina doi, ca sa-mi mai afiseze un rand de reclame :).

    Prima parte a testului se refera la Google?!. As fi preferat sa gasesc o intrebare de gen „care este motorul de cautare care respecta cel mai bine privacy?” Daca eviti Google iesi prost la test. Cmon guys :)).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Campanie susținută de Brio.ro

Dragoș Iliescu: Marea problemă a educației din România este una de management, la toate nivelurile / Notele mari de la clasă aparțin într-un îngrijorător procent unor copii care sunt analfabeți funcțional

“Dacă nu măsori, nu poți gestiona”, iar problema lipsei unei testări standardizate, a unui feed-back profesional și a unor măsuri bazate pe știință nu o regăsim doar la nivelul clasei,…
Vezi articolul

Campanie susținută de Brio.ro

Școlile se schimbă digital din mers, sub presiunea pandemiei, când lumea e plină de strategii pentru tehnologizarea educației, dar puține trec de vorbe și viziuni mărețe – raport OECD

Transformarea digitală pe care o grăbește, în școli, pandemia Covid-19 a venit într-o vreme în care multe sisteme educaționale intraseră deja în iureșul tehnologiilor pentru educație, dar întâmpinau o rezistență…
Vezi articolul

Campanie susținută de Brio.ro

(P) Există platforme de testare educațională securizată, care să poată fi folosite la teze online și lucrări școlare la distanță? Gabi Bartic, director Brio: Avem școli și licee care folosesc intensiv testele noastre. Unul dintre licee ne-a spus că testarea cu Brio a fost un predictor extrem de bun al promovabilității la BAC

Există testare educațională standardizată securizată, care poate fi folosită în școala online fără teama că notele sunt greșite? „Atunci când am „proiectat” prima „olimpiadă digitală de Mate, Brio Challenge, am…
Vezi articolul

Campanie susținută de Brio.ro

Un concurs în care ești doar tu cu ecranul și în care poți decide dacă înscrii scorul obținut în competiție poate fi mai relaxant decât unul în care îți vezi oponenții – Gabi Bartic, Brio, despre Olimpiada digitală de Mate, cu premii de peste 40.000 de euro / Profesorii pot obține credite pentru clasă

Înscrierile la Olimpiada digitală de Mate sunt în plină derulare pe Brio.ro, fiind deschise până pe 16 mai. Orice elev, din clasele I-XII, poate da testul ori de câte ori…
Vezi articolul

Campanie susținută de Brio.ro

Povestea profesoarei care a vrut să-și cunoască toți elevii de clasa a V-a, nu doar jumătate, încă din prima zi de școală. Mădălina Peltea: Au fost foarte fericiți! Folosesc la toate orele Zoom, Whatsapp și tabla inteligentă, căreia îi dau screen share și toți copiii de acasă văd ce scriu

Mădălina Peltea este profesoară de Matematică și acum 2 săptămâni a primit pentru prima dată, în clase, doar jumătate dintre elevii săi de gimnaziu. După o pauză de 6 luni…
Vezi articolul