Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației: Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică

Daniel David / Foto: Guvernul României/ gov.ro

Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.

Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?

Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de Minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze Ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de Minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că Ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.

Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din Minister către școli.

Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.

Informații de context

În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore “trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar Ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Pe 5 februarie, într-o dezbatere în matinalul Europa FM, mulți părinți din țară au spus că lipsesc profesori de la ore, des.

Câteva exemple prezentate în emisiune: 

Realizator: O să vă citesc acum câteva mesaje pe care le-am primit joi, în timpul discuției noastre despre abandonul școlar, deci la interval de câteva minute. Iată: „confirm absenteismul grav – și scrie grav cu litere mari – al profesorilor din liceele Bucureștiului, inclusiv cele așa-zis bune. Speța descrisă cu profesorii din liceul din București 80 este identică cu multe din Constanța. Am fată în clasa a XII-a și avem bac anul acesta”, scrie un părinte care a observat fenomenul altcineva.

Ascultător: „Bună dimineața! Poate faceți într-o zi o emisiune pe tema absentismului profesorilor la cursuri. Este un fenomen real chiar și în școala gimnazială. Profesorii de materii care nu fac parte din examenele de capacitate clasa a VIII-a lipsesc de foarte multe ori”. Valul de mesaje poate fi citit aici.

În 2022, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a anunțat că vor fi inspecții în școlile din județ pentru a verifica prezența la ore atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor.

„În perioada 01.11.-29.11.2022, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin va desfășura, în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Caraș-Severin, activitate de inspecție școlară cu privire la prezența la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice”, informează sursa citată mai sus. Nu au fost făcute publice însă rezultatele inspecțiilor.

În Franța se vorbea despre un fenomen al absenteismului în rândul profesorilor în 2022.

Publicația FranceInter.fr scrie că, la începutul lunii decembrie 2022, Curtea de Conturi din Franța a luat și o poziție legată de absențele profesorilor de la clasă, un fenomen care, în ultimii ani, a îngrijorat sistemul de educație din Hexagon, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere a calității actului educativ.

De ce lipsesc profesorii de la unele ore: Absențele cadrelor didactice sunt legate fie de motive personale – sunt bolnave / au un copil bolnav ori trebuie să se prezinte la diverse verificări medicale – fie de “obligații profesionale”. Iar prin obligații profesionale se înțeleg, printre altele, cursurile de formare continuă. “Instituția de învățământ trebuie să se asigure că organizarea examenelor sau a concursurilor și a întâlnirilor pedagogice nu încalcă sistematic timpul de cursuri al elevilor, că programele de formare au loc în afara orelor de predare și că profesorii care participă la excursii sau ieșiri școlare sunt înlocuiți sistematic [la ore]”, subliniază Curtea de Conturi.

Instituția apreciază, așa cum se arată în raportul oficial, consultat de EduPedu.ro, că, pentru absențe mai lungi de 15 zile, în 96% dintre cazuri profesorii au înlocuitori la ore încă din a doua zi. Pentru perioade de absență mai scurte de 15 zile, doar 20% dintre cazuri găsesc înlocuitori la clasă. Din 2,5 milioane de ore, 500.000 sunt făcute [cu înlocuitor], precizează raportul.

Citește și:
Este o problemă că profesorii nu vin la ore, spune Daniel David: Părinții pot protesta. Dacă directorul de școală nu răspunde, discuți cu inspectoratul
Exit mobile version