Profesorii, directorii de școli și inspectorii nemulțumiți de punctajele inițiale pentru gradația de merit 2025 pot depune contestație în perioada 2-3 iunie, potrivit calendarului oficial / Model de cerere

Foto: captură cerere de contestație

Cadrele didactice nemulțumite de punctajele inițiale pentru gradația de merit 2025 pot depune contestație în zilele de 2 și 3 iunie, potrivit calendarului oficial. Vineri, 30 mai, inspectoratele școlare au publicat lista cu punctajele profesorilor, directorilor și inspectorilor.

Conform Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), cererea de contestație semnată de candidat va fi însoțită de copia CI. Validarea cererii depuse se realizează în momentul în care se transmite numărul de înregistrare. Contestațiile se depun în perioada 2-3 iunie.

Model de cerere

Calendarul pentru acordarea gradațiilor de merit

4. Depunerea de către candidaţi a dosarelor la secretariatul unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică. Perioada: 5 – 9 mai 2025

5. Depunerea dosarelor care conţin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la secretariatul/registratura inspectoratului şcolar/Ministerului Educației și Cercetării, în cazul Palatului Naţional al Copiilor. Perioada: 12 – 13 mai 2025

6. Analiza dosarelor de către inspectorul şcolar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate; verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit; aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestei liste la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării după aprobarea de către comisia de evaluare, în cazul Palatului Naţional al Copiilor. Perioada: 14 mai  – 30 mai 2025

7. Depunerea/Transmiterea contestaţiilor privind punctajul acordat şi stabilirea numărului gradaţiilor de merit ce pot fi redistribuite. Perioada:  2 – 3 iunie 2025

8. Soluţionarea contestaţiilor de către comisia de contestaţii, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestora la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării, în cazul Palatului Naţional al Copiilor. Termen: 4 – 12 iunie 2025

9. Înaintarea la Ministerul Educației și Cercetării a listelor cu personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, validat, precum şi listelor cu personalul didactic civil din unităţi militare de învăţământ preuniversitar, validat, în vederea acordării gradaţiei de merit. Termen: până la 27 iunie 2025

10. Emiterea ordinului ministrului Educației și Cercetării pentru aprobarea listelor cu personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat care beneficiază de gradaţie de merit. Termen: până la 1 august 2025

Despre gradația de merit

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani:

Articolul 217 – (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bazăGradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD (Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică – n.red), prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

În anul școlar 2022-2023, în sistemul de învățământ preuniversitar erau 212.332 de cadre didactice, potrivit Ministerului Educației. Pe aceste date, 16% înseamnă că aproape 34.000 de profesori încasează an de an acest spor de 25% din salariul de bază.

Citește și:
Punctajele profesorilor, directorilor și inspectorilor școlari, pentru gradația de merit 2025, au fost publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București / Model de cerere pentru contestație
Gradație de merit 2025. Dosarele se depun la secretariatele școlilor, în perioada 5-9 mai. Documentele pe care le au de pregătit profesorii și calendarul complet
Exit mobile version