Un grup de cadre didactice suplinitoare calificate solicită Ministerului Educației organizarea unei dezbateri oficiale privind Concursul de titularizare din învățământul preuniversitar. Printr-o petiție lansată pe platforma Declic, profesorii atrag atenția asupra obligației de a susține anual examenul pentru ocuparea posturilor vacante sau rezervate, în ciuda faptului că obțin note peste 7 și dețin definitivatul.
„Considerăm că este necesară o reglementare clară și echitabilă a statutului nostru, care să ia în considerare experiența profesională acumulată și rezultatele obținute la examenele anterioare. Actuala procedură generează instabilitate și incertitudine pentru suplinitorii calificați și afectează continuitatea actului educațional”, se arată în textul petiției, semnată de peste 1.300 de persoane până la ora publicării acestui articol.
Semnatarii cer Ministerului Educației să analizeze posibilitatea introducerii unor măsuri care să permită profesorilor suplinitori cu note peste 7 și definitivat să beneficieze de mai multă stabilitate profesională, fără a fi nevoiți să susțină anual același examen. Aceștia subliniază că situația actuală afectează nu doar cadrele didactice, ci și elevii, care resimt lipsa de continuitate în procesul educațional.
Petiția este adresată ministrului Educației și îndeamnă atât suplinitorii, cât și titularii, sindicatele din educație, părinții, elevii și specialiștii în politici educaționale să susțină demersul. Semnatarii consideră că o dezbatere deschisă ar putea contribui la identificarea unor soluții viabile pentru stabilizarea carierei didactice a suplinitorilor calificați.
Cel mai recent, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că printre politicile educaționale pe care ar urma să le anunțe în iunie 2025 va fi și regândirea titularizării, adică a concursului național de ocupare a posturilor de profesori. El a criticat actualul proces, în care „oameni buni care dau examene peste examene nu reușesc să ajungă” la contract pe perioadă nedeterminată, fiind nevoiți să repete concursul din cauza lipsei de posturi.
Reacția oficialului a venit după ce pe 24 ianuarie 2025 un grup de profesori suplinitori i-a transmis o scrisoare deschisă în care își exprimă nemulțumirile legate de organizarea actuală a examenului de titularizare. În scrisoare, document obținut de Edupedu.ro, aceștia semnalează că, anual, zeci de mii de suplinitori sunt obligați să susțină acest concurs, indiferent de rezultatele obținute anterior, ceea ce contribuie la instabilitate profesională și afectează calitatea actului educațional.
Foto: © Nyul | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
