Sunt profesor. De 12 ani slujesc sistemul de învățământ. În realitate, sunt profesor de când mă știu, așa cum mulți colegi de-ai mei încearcă să fie. Nu am luptat să rămân aici, dar cumva am simțit că o treabă mai bună decât a învăța copiii nu voi fi capabilă să fac niciodată.
Am trecut prin titularizare aproape în fiecare vară, în speranța că mă voi titulariza. Deși am obținut mereu notă peste 7, care cumva garanta că m-aș putea titulariza, niciodată n-au fost posturi titularizabile. Am sperat, până am obosit să mai sper că mă voi titulariza. Și mi-am zis: va fi bine și suplinitor. Mă voi adapta, voi cunoaște copii noi, colegi noi, voi suporta stigmatul începătorului în fiecare an, dacă asta înseamnă să fiu lângă copii. Toți miniștrii care au trecut pe la pupitrul acestui departament s-au străduit să demonstreze celorlalți ce bine fac sistemului. Ce bine trăim noi! Câte privilegii!
În realitate, cred că fiecare dintre ei știa prea bine că profesorii pierd teren în fiecare an. Pierd respectul copiilor, pierd prestanță în fața părinților, și cumva se pierd pe ei înșiși în acest hățiș al forțelor de ordin organizatoric din interiorul sistemului. De câte ori am stat la ușile inspectorilor pentru câte o completare de normă? De câte ori am suportat batjocura ședințelor de repartiție pe post, în care umilința și dizgrația erau principalele sentimente pe care le puteam încerca? De câte ori ne luam la trântă cu lupii cuvintelor, în dorința de a câștiga o sutime de punct la examen pentru a prinde un post la un liceu de periferie? …
Dar totuși, am sperat… într-un mâine mai bun! Când ministrul David Daniel a apărut pe frontispiciul educației mi-am zis: s-a terminat umilința noastră! Va ști să ne prețuiască! Va da o șansă oamenilor care își fac treaba, care nu mai trebuie să demonstreze nimănui că sunt „oamenii cunoștințelor sus-puse”. E „de-al nostru, din popor”, cum spunea Caragiale. Și, domnule ministru, dumneavoastră ați reușit să demontați și acele minime speranțe pe care le mai nutream că poate fi bine în învățământul românesc. Ce vină avem noi că de o viață întreagă trăim într-o stare de provizorat de ați decis să ne trimiteți acasă? Vreți să ne luați și această ultimă scânteie de bucurie, de a spera ca în fiecare vară să primim un post unde putem transmite valori copiilor pe care-i învățăm!? Ați trăit vreodată provizoratul? Știți ce înseamnă să nu poți să-ți iei o locuință, o mașină, o viață întreagă, pentru că nu ai un contract de muncă care să permită accesul la un credit?
Anul acesta îmi termin doctoratul în filologie. Voi fi un profesor doctor care va sta acasă. Pentru că așa doriți dvs. Pentru că așa a decis guvernul. Să înceapă cu noi, oamenii care iubesc copiii. Dar de ce nu ați început cu dvs? De ce Europa ar fi satisfăcută de niște măsuri draconice pe care trebuie să le suporte oamenii simpli?
V-ați uitat cum se îmbracă un profesor? Dintr-o mie de oameni care trec pe lângă mine îi recunosc. Uitați-vă la ei. Dar nu puteți înțelege. Politicienii au întotdeauna cele mai fine haine, cele mai scumpe costume! Cum ați putea înțelege? Însă poate înțelegeți că acești oameni simpli, pe care azi îi acuzați de declinul financiar al țării, vă educă odraslele, motivează societatea pentru o carte citită, sunt visătorii unor vremuri pragmatice. Am rămas niște visători și da, iubim școala! Am iubit-o mereu. Iar domnia voastră doriți cu tot dinadinsul să ne despărțiți de ceea ce iubim să facem cel mai mult: să învățăm!
Ei bine, cred că trebuie să învățăm să suferim! Cred că aceasta este o lecție pe care, majoritatea dintre noi trebuie să o învățăm anul acesta!
Dar vorba lui Lăpușneanu: „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu!”
Va veni ea o zi a bilanțului! Și ceea ce va plăti această societate prin faptul că își șterge picioarele, în frunte cu dvs, pe profesori, va fi un preț de care nu doriți să fiți conștienți. Abia atunci ne veți prețui. Abia atunci nu veți mai considera o risipă să plătiți salariul profesorilor. Vremea aceea este aproape. Nu politicienii sunt în stare să vă salveze copiii! Nu, niciodată!
________________
Nota redacției: Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.