Profesorul anonim: Prin felul în care sunt organizate examenele de încheiere a situației și de corigență, evaluarea elevilor este doar o mimare a ceea ce ar trebui să fie / Probabil că și remunerația profesorului vizează, de fapt, rolul de paznic

Foto: INQUAM Photos / George Călin

În 38 de ani de activitate, după absolvirea unei facultăți de tip A, (așa era atunci) am prins „cele mai frumoase” momente: stagiu obligatoriu în școala cu predare în limba maghiară (cu toate binefacerile: n-ai locuință = n-ai viza de flotant, n-ai mutație = n-ai rație), perioada după Revoluție cu desființarea examenului de treaptă, clase cu 36 elevi, care învățau în dormitoare de cămin (la -6 grade) și aveau nevoie de 30 minute pentru organizare, până oboseau să mai scoată onomatopee. Încadrarea era un coșmar, orarul la fel, ca doar erai tânăr și clasele x,..z erau ale unui anumit prof., poate chiar fără pregătirea ta, un inginer fiul lui X.

După 25 de ani vechime, ca un cadou, au dispărut sporurile pentru următoarele tranșe de vechime, dreptul la 16 ore de predare era și nu era, că „nu avea cine să faca orele” și obligatoriu mai primeai 2 sau 3, că cele 2 nu se plăteau (asta numai după Revoluție).

Am muncit de 10 ori mai mult decât as fi muncit la un liceu de top, mi-am câștigat un loc la un astfel de liceu, dar surpriză: am nimerit pe locul pe care fusese X detașat mulți ani și „era locul aceluia”.

Am simțit că trăiesc ca profesor alături de copii minunați, cu rezultate remarcabile, dar stop. Au început întrebările „Care este scopul muncii?”, „Nu cumva vrea să fie director?” „Sau, și mai rău, inspector?” Au apărut manipulările elevilor, chiar și de 13 ani. Brusc, copiii erau sfătuiți „să nu își piardă timpul” prin institute de cercetare, concursuri, că aveau examen de Capacitate. Cursurile profesorului cu British Council și alte instituții erau invalide.

Schimbarea mediului a adus o perspectivă și mai sumbră. Exceptând 2 colegii renumite, pe celelalte nu le-aș numi școli, fie pentru acceptarea indisciplinei maxime, acoperite de note de 10 la purtare (că iau și ei o bursă) și obstrucționarea procesului de învățământ de către elevi, fie pentru atmosfera tensionată dintre profesori, din cauza multiplelor privilegii ale unora și atitudinea umilitoare a unor directori față de profesori (chiar foarte tineri). Am asistat la tot felul de invenții aberante de „ocupare a timpului profesorului”, cum ar fi recuperare de ore prin serviciu pe școală suplimentar (câte 6 profesori de serviciu la același etaj).

Având în vedere că finalitatea actului educației este evaluarea, prin procedurile aplicate în școli, prin felul în care sunt organizate examenele de încheiere a situației și corigență, consider că nu există finalitate pentru acest nivel. Este doar o mimare a ceea ce ar trebui să fie. 

Practic, dacă un elev nu participă la cursuri un an școlar, vine la încheierea situației o zi, pentru promovare. Dacă merge și la examenul de corigență peste câteva zile și nu promovează, se organizează un alt examen de corigență, peste alte câteva zile, pentru a promova.

Prin urmare, rolul profesorului este să fie prezent, să țină colectivul respectiv ocupat și să promoveze fără temei, în totală necunoaștere a materiei parcurse. Având în vedere realitatea, probabil că și remunerația profesorului, din punctul meu de vedere, vizează, de fapt, rolul de paznic.

Citește și:
Profesorul Anonim: Cum se împiedică titularizarea în unele școli – spargerea intenționată a normei didactice

Exit mobile version