Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a cerut „reacții normale într-o situație anormală”. Fiind și profesor și părinte, făcând parte din grupuri de părinți, aș vrea să dau curs acestei invitații. Cu tot respectul pentru domnul ministru, nu are idee ce impact dezastruos vor avea deciziile domniei sale asupra calității educației. Va fi lovitura de grație.
Vorbesc din experiența unui profesor pentru învățământul primar (învățător), dar, cu siguranță, profesorii de gimnaziu sau liceu ar avea și ei multe lucruri de spus.
Un prim aspect ar fi cel legat de copiii cu CES: de la an la an, se înscriu în clasa pregătitoare din ce în ce mai mulți copii cu diverse probleme serioase (autism, ADHD etc.), unele recunoscute de părinți (acesta fiind cazul fericit), dar cele mai multe cazuri sunt acelea în care părinții neagă orice problemă, cu o atitudine aproape agresivă, insistă să negăm și noi, cei de la catedră, și să închidem ochii la comportamente nepotrivite care perturbă continuu actul educațional. Nu avem pârghii, trebuie să acceptăm și de cele mai multe ori suntem „de vină” pentru neintegrarea unui copil cu dificultăți, care, de fapt, are nevoie de ajutor de specialitate. Dar nu poți forța un părinte să accepte și, mai departe, să-și trateze copilul, pe care insistă să îl prezinte ca „răsfățat”. Într-o clasă sunt câțiva astfel de copii în zilele noastre, aceasta este realitatea. Pe lângă aceștia, sunt copiii cu CES recunoscuți, cu probleme acceptate de către părinți, dar care necesită atenție specială/programă adaptată. Profesorul de sprijin trece exact o oră pe săptămână, nici nu apucă să-i cunoască pe acești copii. Toată munca, grija, adaptarea lor este în „curtea” noastră, a învățătorilor. Înțeleg și susțin integrarea acestor copii, însă uităm că au drepturi și copiii care nu au dificultăți, iar părinții lor au așteptări de la școală. Într-o clasă – orice clasă – aceștia sunt de fapt cei vitregiți. E ușor să spui „La școală nu se face nimic” sau „Se face prea puțin”, însă condițiile în care lucrăm sunt imposibil de imaginat din postura de părinte. Se pare că și din postura de ministru. De foarte multe ori nu reușești să faci ceea ce ți-ai propus și asta nu înseamnă că ai vreo vină, dar nu este corect față de restul clasei și față de noi. În aceste condiții, domnul ministru vine și aduce numărul de copii din clasă la 28-30… Vă spun cu sinceritate că este o cauză pierdută. Va fi haos.
În al doilea rând: înțeleg dorința de a ne alinia, dar haideți să ne aliniem cu totul! Ca să nu vorbesc numai de salarii, sunt și alte lucruri, deloc de neglijat. Stresul resimțit de către cadrul didactic în România este mult mai mare. În alte țări europene, accesul părinților la profesor este extrem de limitat. Nu ajungi să ai numărul de telefon al profesorului sub nicio formă. Noi suntem la discreția părinților, este o normalitate să aibă numărul nostru de telefon (telefon care nu este de serviciu, ci personal), să scrie când și ce doresc pe WhatsApp, să sune și să pretindă oricând doresc dânșii că știu mai bine cu ce se „mănâncă” această meserie, să ne sfideze plecând în concedii în timpul cursurilor și așteptând să le trimitem temele sau ce se lucrează în clasă pe WhatsApp și multe altele. Nu este normal. Aici de ce nu intervine domnul ministru? Pentru că acest lucru „nu aduce bani la buget”? Părinții nu înțeleg că nu suntem bone și nici nu putem compensa ceea ce dânșii nu fac acasă, nu putem să facem la clasă educația pe care ei nu au „predat-o” timp de 6-7 ani. Întrebați inspectorii (care mai vin prin școli și asistă la ore) cu ce ne confruntăm. Realitatea pe care o vedeți dvs. nu are legătură cu cea „din teren”.
Sunt de acord să stau 2 ore în plus la școală, dacă asta înseamnă că, atunci când plec, mă pot ocupa în liniște de pregătirea materialelor pentru ziua următoare, corectat lucrări etc. fără să „mă explic” în fața părinților, la telefon, toată după-amiaza, pentru cele mai absurde motive.
Materialul didactic (foarte mult în învățământul primar, dacă vrei să faci ceea ce trebuie), micile surprize pe care copiii le găsesc pe bănci la începutul anului școlar sau cu diverse ocazii (și care chiar contează pentru cei din clasele primare), fișe, teste multiplicate/printate pe banii noștri, decorul clasei, la începutul fiecărui an școlar, pentru serbări etc… aveți idee cât costă? Aveți idee cât de mult investește, în mod constant, un învățător? În multe cazuri laptopul este cumpărat de noi, la fel și softurile, imprimanta este a noastră și o schimbăm la doi ani, pe banii noștri, evident. De multe ori venim de acasă cu șervețele sau săpun lichid, pentru că vin copiii de la toaletă și ne spun că „s-au terminat”, iar asta se întâmplă în fiecare zi… Cu acestea de ce nu ne aliniem țărilor europene? De ce nu le asigură statul?
Doar aceste acte voluntare din partea noastră au mai ținut „în viață” sistemul educațional de astăzi, pentru că o școală „gratis”, așa cum este ea oferită de statul român, nu ar fi deloc atractivă pentru copii. Am avut doi ani Prima de carieră didactică, dar ați considerat că a fost suficient. Oricum, cu suma respectivă nu puteai cumpăra un laptop.
Consider că Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel sunt gândite într-un fel care încurcă actul educațional și bugetul familiilor. Sigur că, cel puțin în București, toată lumea se supune majorității, dar de multe ori acest lucru se realizează cu efort financiar și simți, ca învățător, că este o povară pentru anumiți părinți. Mi se pare o abordare corectă aceea a desfășurării activităților în sala de clasă în aceste săptămâni. Se pot face lucruri interesante și fără să ieși din școală sau să dai bani. Aceste două săptămâni, alături de foarte multe vacanțe, bulversează total copilul. După fiecare vacanță, o săptămână te lupți să intre în ritm. Nici nu reușești bine, și vine o altă vacanță… Nu este deloc în beneficiul copilului această împărțire a anului școlar în module.
Sunt convinsă că trădați se simt cei care au făcut această meserie cu sufletul. Pentru noi este foarte nedrept. Calitatea, care era foarte greu de obținut și cu mari eforturi din partea noastră, va fi acum imposibil de atins, indiferent de sacrificii.
Veți vedea că din sistem vor pleca exact oamenii apreciați (de elevi, părinți, directori), iar tinerii (foarte puțini) care erau pe punctul de a intra în acest sistem, se vor reprofila rapid.
Îl rog frumos pe domnul ministru (în primul rând ca părinte) să clarifice câteva aspecte care să lase timp de gândire/asimilare a informației, nu se poate să aflăm toate acestea în septembrie:
- Mărirea efectivului clasei se face doar pentru clasa pregătitoare (în învățământul primar) sau se aplică tuturor claselor deja formate?
- În ce fel se va mări efectivul clasei? Se va dizolva una din clasele fiecărui nivel, iar copiii vor fi distribuiți celorlalte clase? Cum se alege „clasa de sacrificiu”? Veți spune, probabil, că va fi clasa care nu are învățător titular, la primar. Dar ce vină au copiii aceia, care nu au avut norocul să intre într-o clasă a unui titular? De ce ar trebui să schimbe colectivul? Și, desigur, părinții trebuie să știe cum se va alege această clasă la gimnaziu/liceu.
În cazul în care nu se desființează o clasă și doar se permite creșterea numărului de elevi, veți asista la transferuri pe bandă din școlile de cartier către școlile „de fițe”, care vor deveni supraaglomerate.
Așteptăm și noi niște soluții normale (în primul rând pentru copii) într-o situație anormală.
Ca părinți, trebuie să ne obișnuim că școala se va face acasă, de acum încolo mult mai mult ca înainte: cu ajutorul nostru, al părinților, sau cu multe meditații. La școală vor mai merge pentru a face act de prezență. Știind situația și din interior, nu voi blama niciodată profesorul. Pur și simplu, nu va mai avea cum să facă față.
Nota redacției: Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.