Lunile februarie-iulie din fiecare an școlar cuprind în tumultul sistemului educațional românesc în plină devenire, perioada competițiilor, concursurilor și olimpiadelor școlare pentru diferite discipline de studiu și domenii de activitate. Vorbim de diferite etape – locală, județeană/ Municipiul București, națională, internațională (la anumite discipline).
De la început, trebuie să menționez faptul că autorul rândurilor de mai jos nu și-a propus nici măcar o clipă să abordeze problema olimpiadelor internaționale și, mai ales, sub nici o formă, să înfiereze, să critice, să anatemizeze sau mai știu eu ce. Departe de noi acest lucru! Este vorba, de fapt, doar de a trece în revistă, a consemna realități și din alt palier al procesului educațional, cel al competițiilor școlare pe profil.
Vreme de peste trei decenii și jumătate, cu doar trei excepții, subsemnatul s-a bucurat de încrederea inspectorilor generali de istorie din Ministerul Educației și Cercetării (MEC), profesorul dr. Bogdan Teodorescu și profesorul dr. Doru Dumitrescu, deveniți veritabili mentori ai mei și a participat la organizarea și desfășurarea nemijlocită a olimpiadelor naționale de istorie. Aflat la foarte aproape de capăt de drum în cariera didactică, după 44 ani și după ultima mea participare la Olimpiadă Națională de Istorie de la Piatra Neamț din 2025, mi-am luat îndrăzneala de a aborda în câteva cuvinte un domeniu ceva mai special din viața școlii românești – concursurile, competițiile și olimpiadele școlare.
În 2012, profesorul și specialistul în pedagogie Constantin Cucoș se întreba în mod justificat, într-un articol foarte interesant, publicat online, la ce folosesc concursurile și olimpiadele școlare, în lumea, care aflată într-o permanentă schimbare, recurge la ierarhii și statistici, pentru a menține spiritul de competiție, ce animă deopotrivă pe elevi, profesori, unități de învățământ ș.a.
Desigur că concursurile și competițiile școlare implică, precum în cazul oricărui demers didactic sau situație de învățare dimensiuni bune – existența unui cadru legislativ (Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare Nr. 3035/ 10.01.2012, actualizată prin OME din 30.07.2018, regulamentele specifice pe disciplinele de studiu, activitatea din centrele de excelență din țară, coordonarea cadrelor didactice de specialitate, un calendar publicat la debutul fiecărui an de către MEC ș.a.m.d.), dar și unele efecte negative la nivelul grupurilor de indivizi. Aceasta în condițiile în care concursurile își propun să testeze achizițiile de învățare ale elevilor, ce pot avea drept urmare consolidarea unor percepții, dar și afirmarea stimei de sine.
Aşa cum sunt definite în documentele curriculare elaborate de MEC, olimpiadele şi concursurile sunt competiţii şcolare pe discipline de studiu, care au ca obiectiv general stimularea elevilor cu performanţe şcolare, precum şi a celor care manifestă aptitudini deosebite într-un anumit domeniu de activitate.
Până aici toate bune și frumoase. Dar, mai departe? Dar, dincolo de această realitate dorită, visată? Să nu uităm faptul că un concurs sau o competiție școlară nu poate evalua în mod definitiv și precis ca un dat pentru totdeauna prestațiile unui elev sau tânăr concurent, care poate cunoaște oscilații inerente.
Care este realitatea cotidiană a desfășurării concursurilor și competițiilor școlare? Putem, astfel, consemna, fără a supăra, sper pe nimeni, unele elemente și aspecte diferite care țin de pregătirea, desfășurarea concursurilor și olimpiadelor școlare, după cum urmează:
- durata relativ scurtă a organizării și desfășurării concursurilor; comisiile de organizare și evaluare, care la toate nivelele/etapele trebuie să țină seama de o perioadă strânsă și precisă de evaluare – la nivel județean/al Municipiului București, la nivel național;
- organizarea comisiilor județene și centrale (un domeniu dificil și sensibil rău), a căror criterii de structurare țin seama, între altele, de calitatea profesională – gradul didactic, abilități și experiență de evaluare;
- problemele de evaluare (domeniul cel mai ultradiscutat), care lasă în urmă, în ciuda unor progrese remarcabile din ultimii ani a alcătuirii unor bareme de evaluare și notare pe discipline de studiu, lipsa unor criterii standardizate de evaluare – o problemă mult discutată în sistemul educațional românesc;
- eterna problemă a contestațiilor (prezentă după informațiile noastre doar în România și Federația Rusă, în unele sisteme educaționale din republici) – vorbim despre diferențele de notare între evaluarea inițială și cea de la contestații, ce provoacă emoții, sentimente și reacții mixte, cu foarte multe posibile explicații – doar acesta problemă singură ar merita un articol – durata scurtă a evaluării, numărul relativ redus de evaluatori, larghețea de interpretare a baremului de către unii evaluatori, experiența evaluatorilor, imaginea evaluării în media românească – cu precădere la nivelul examenelor naționale, care în ultimii ani a luat forme intense de dezbatere publică; nu trebuie uitat nici amănuntul legat de faptul că există elevi care ajung la concurs având asupra lor deja întocmită cererea de contestație, deși nici nu știe ce rezultate vor obține sau elevi care sunt calificați pe locuri fruntașe, dar care depun contestații chiar și la 100 puncte;
- dorința părinților de a-și susține copilul prin participarea la cât mai multe olimpiade, inclusiv la etapele naționale, deși simpla participarea depinde de un calendar, distanța între localități în țară ș.a.m.d..
Se spune foarte des că succesul unui sistem educațional trebuie să aibă în vedere nu numai masa de elevi, ci și vârfurile ei. Desigur, că din această perspectivă, concursurile sau olimpiadele școlare pot ofer ocazia elevilor participanți șansa preluării unei formări responsabile.
Fără îndoială că participarea la concursuri și competiții poate aduce și stres și îngrijorări tuturor celor implicați, căci face parte din cele aferente unei competiții, fie și la nivelul tinerilor. În fapt, ar trebui să insuflăm elevilor, cu toții – cadre didactice și părinți, dorința continuă de a evolua și nu aceea de a câștiga neapărat, mai ales, că cele strânse pe tot parcursul pregătirii și în cadrul concursului, sunt elemente componente ce clădesc o personalitate de campion, o mentalitate de învingător.
Opinăm cu modestie că domeniul concursurilor și olimpiadelor școlare poate fi updatată, schimbată, mutată și mai mult, către inițiativa județelor, în care domeniul de abordat, participanții, sponsorii pot juca un rol important.
Nu știm în ce măsură propunerea formulată relativ recent a evaluării online de către cadrele didactice din învățământul universitar poate juca un rol relevant, mai ales că un concurs în lumea școlii nu implică doar simpla prezență fizică în ziua concursului, ci multe alte ore de pregătire alături de alți elevi, și prin acesta concursurile școlare pot contribui la afirmarea empatiei și la dezvoltarea relațiilor sociale. Și acesta pentru că, în general, concursurile școlare promovează valorile culturale şi etice fundamentale, spiritul de fair-play, competitivitatea şi comunicarea interpersonală, încurajează creativitatea şi gândirea critică.
P.S. Consemnările de mai sus sunt doar un punct de vedere personal și nu implică și nu critică pe nimeni și nimic, conform principiului latin Audiatur et Altera Pars.
__________
Despre autor:
Mihai Manea este profesor de istorie, doctor în istoria relațiilor internaționale si studii europene, autor de lucrări științifice, metodice și articole în periodice, membru al Comisiei Naționale de Istorie, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR – Clio).
Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.