Programul elevilor din Estonia va începe la ora 9 în loc de ora 8, pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale adolescenților / 20 de minute de petrecut zilnic în aer liber, în timpul programului de școală

Foto © Akeksandr Berdyugin | Dreamstime.com

Școlile din Estonia, liderul european în testările PISA, vor începe programul, din septembrie 2026, la ora 9 în loc de ora 8, potrivit unui pachet de măsuri adoptate de autoritățile estone, menite să îmbunătățească mediul de învățare și starea de bine a elevilor. Planul – prezentat pe platforma europeană Eurydice – menționează că schimbarea de program are drept scop adaptarea școlii la nevoile de dezvoltare și ritmul de somn al adolescenților.

Alte schimbări vizează programul de masă (în Estonia, școlile oferă masă caldă elevilor), programul de mișcare și facilități prin care unitățile de învățământ să țină mai bine seama de condițiile meteo.

Prezentarea citată menționează că schimbarea de program este una generală, școlile păstrându-și autonomia și putând adopta diferite ore de începere a cursurilor – mai devreme sau etapizat – în funcție de condițiile de transport și nevoile comunităților. De altfel, unele școli încep, deja, mai târziu de ora 8.00 programul zilnic – a 8.30, la 8.45 sau chiar la 9.00.

Alte schimbări vor fi introduse încă din toamna lui 2025, la începutul noului an școlar:

Iar de anul viitor (septembrie 2026) autoritățile locale trebuie să asigure transport pentru elevii care, în drum spre școală, trebuie să traverseze drumuri cu trafic intens.

Iar școlile trebuie să se asigure că profesorii și personalul auxiliar au pregătirea necesară pentru a acorda primul ajutor.

Context:

Estonia este țara europeană cu cele mai bune rezultate în testarea internațională PISA la ultimele 3 ediții (2015, 2018, 2022). Țara alocă peste 6% din PIB educației (6,3% în 2023, conform Eurostat – pe locul 2 în Europa după Suedia și la egalitate cu Finlanda și Belgia).

Potrivit ultimelor date PISA (2022), acest lucru se reflectă și în rezultatele elevilor. Diferențele între rezultatele elevilor din medii avantajate și cele ale elevilor dezavantajați socio-economic, la evaluarea de Matematică, a fost, în Europa, de 81 de puncte, mai bun cu 10 puncte decât media OCDE de 93 de puncte.

Citește și:
Elevii de liceu din California încep școala cu jumătate de oră mai târziu – măsură considerată benefică pentru sănătate și învățare, dar care pune probleme de organizare

Psihologul Domnica Petrovai, coordonatoarea Strategiei Naționale de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului: Școala românească să le asigure copiilor masă caldă hrănitoare, mișcare și nevoia de a avea conversații despre cum să se protejeze în fața problemelor din online

Foto © Akeksandr Berdyugin | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version