Proiectul de lege care reintroduce bursele de excelență olimpică și revenirea la plata cu ora pentru profesori în cuantumul stabilit înainte de Legea Bolojan, amânat pentru săptămâna viitoare / Surse: Premierul a cerut date de impact de la Ministerul Educației

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 57/2023, care prevede și amendamentele prin care bursele de excelență olimpică ar urma să fie reintroduse, iar plata cu ora a profesorilor să revină la formula anterioară Legii Bolojan, nu a mai intrat la vot în plenul Camerei Deputaților în această săptămână. Documentul a fost programat pentru dezbatere luni, 29 septembrie, și pentru vot final miercuri, 1 octombrie, potrivit ordinii de zi aprobate a Camerei Deputaților.

Inițial, proiectul trebuia dezbătut marți și supus votului final joi, dar a fost amânat pentru săptămâna viitoare. Reamintim, Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect.

Edupedu.ro a scris luni despre „schisma din coaliția de guvernare” creată în Comisia de Munca a Camerei Deputaților. Aceasta a votat mai multe amendamente propuse de doi deputați PSD – Mihai Ghigiu și Adriana Solomon, care prevăd reintroducerea burselor de excelență olimpică și revenirea la plata cu ora în cuantumul stabilit înainte de Legea Bolojan. Comisia de Muncă este comisie de fond pentru acest proiect de lege, adică raportul său, votat deja, este dezbătut în plen și votat – dacă coaliția de Guvernare îl aprobă, atunci proiectul de lege este adoptat cu amendamentele prevăzute în raport.

Potrivit informațiilor Edupedu, proiectul a fost discutat marți în ședința coaliției de guvernare, unde nu s-a ajuns la un consens între partidele din alianță. Premierul Ilie Bolojan a cerut Ministerului Educației date suplimentare de impact, pentru a evalua consecințele financiare ale revenirii la plata cu ora pe baza normei didactice și ale reintroducerii burselor de excelență pentru olimpici.

Amendamentele sunt formulate în cadrul proiectului de lege care aprobă Ordonanța de urgență nr. 57/2023, emisă de guvernul Nicolae Ciucă imediat după greva profesorilor din mai-iunie 2023 și care a vizat creșterea salariilor din educație.

Potrivit amendamentelor inițiate de deputații PSD Mihai Ghigiu și Adrian Solomon, votate de Comisia de muncă de la Cameră și obținute de Edupedu.ro, ar urma să fie reintroduse bursele de excelență olimpică I și II, care ar urma să fie acordate elevilor premiați la olimpiade școlare internaționale sau naționale, dar și la competiții sportive internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Bursele au fost eliminate de Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR prin Legea 141/2025 în iulie. Conform amendamentelor votate, cuantumurile burselor ar urma să fie cele existente până în iulie 2025.

Aceleași amendamente ale social-democraților prevăd că bursa de excelență olimpică I ar urma să fie echivalentă cu salariul minim brut pe economie pentru locul I, 75% pentru locul II, 50% pentru locul III și 25% pentru mențiune. Bursa de excelență olimpică II, pentru premii la olimpiade naționale, ar urma să fie de 700 lei/lună.

Bursele ar urma să se acorde lunar, pe durata anului școlar următor obținerii distincției, iar pentru elevii din ultimul an de liceu acestea s-ar transforma în premiu unic, egal cu valoarea unui an întreg, așa cum erau în Legea 198, prevăd amendamentele depuse și votate luni în Comisia de muncă.

PSD a introdus și un amendament prin care valoarea burselor poate fi completată de consiliile de administrație ale unităților de învățământ, din fonduri alocate de autoritățile locale sau din alte venituri obținute legal, conform documentului obținut de Edupedu.ro.

Plata cu ora pentru profesori ar reveni la forma dinaintea Legii Bolojan, conform amendamentelor PSD. Textul propus stabilește că, pentru plata cu ora, tariful ar urma să fie calculat pe baza normei de predare și nu pe baza timpului de lucru al cadrului didactic. S-ar lua în calcul la plata cu ora salariul de bază corespunzător gradului și vechimii profesorului, la care se adaugă toate sporurile (predare simultană, învățământ special, zone izolate etc.). Pentru profesorii pensionari reîncadrați, care au și dirigenție, se aplică și majorarea de 10% prevăzută de lege.

Amendamentele propuse și aprobate de PSD în Comisia de muncă abrogă alineatul (5^1) al articolului 183 din Legea 198/2023, introdus prin Legea Bolojan. Acesta stabilea că, începând cu 1 septembrie 2025, plata cu ora urma să fie raportată la numărul mediu lunar de ore lucrătoare stabilit anual prin hotărâre de guvern. În locul acestui mecanism, deputații PSD propun revenirea la un calcul direct pe baza normei de 20 de ore, a salariului de bază și a sporurilor.

Aceste amendamente au fost depuse și votate la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.

De remarcat că în caseta proiectului de lege nu a fost încă publicat raportul votat de Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, care avea termen pentru acest raport data de 14 septembrie 2023. Documenteul nu apare nici în secțiunea de documente ale Comisiei.

Exit mobile version