Recomandări Bacalaureat 2025 Informatică. Folosește alinierile pentru a face codul scris de tine mai ușor de urmărit și înțeles, la subiectul al III-lea – profesoara Raluca Costineanu

Raluca Costineanu / Foto: Arhiva personală

Pentru a avea certitudinea că obții un rezultat corect la subiectul al II-lea, este recomandat să execuți algoritmul în pseudocod de două ori, recomandă profesoara Raluca Costineanu de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava. Aceasta a elaborat pentru Edupedu.ro un set de recomandări utile pentru candidații care vor susține proba de Informatică – BAC 2025, vineri, 13 iunie.

„Indiferent de ordinea în care alegi să rezolvi subiectele, lucrează mai întâi pe ciornă și transcrie pe foaia de examen doar după ce ai verificat corectitudinea rezolvărilor”, subliniază profesoara. O lucrare clară, ordonată și coerentă este mai ușor de evaluat și poate aduce un avantaj semnificativ.

Raluca Costineanu este și membră a Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), care organizează olimpiada națională de informatică în parteneriat cu Ministerul Educației.

Calendar BAC 2025 pe scurt:

Seria de articole cu sfaturi pentru probele de BAC 2025 poate fi accesată aici – edupedu.ro/tag/sfaturi-bac/ și se va actualiza pe măsură ce publicăm ghidurile cu indicații de la profesori.

Redăm integral recomandările profesoarei Raluca Costineanu, publicate inițial în 2024 și reluate cu acordul autoarei:

„Este bine ca înainte de a începe rezolvarea subiectului (la orice probă) să ai bine stabilit în minte un plan despre cum să abordezi subiectul primit și cum vrei să arate lucrarea pe care urmează să o predai, astfel încât să obții un rezultat cât mai bun. Te-ai pregătit îndelung și riguros pentru acest examen, iar acum este momentul să fii recompensat pentru munca ta, de aceea trebuie să o pui cât mai bine în valoare.

Proba la Informatică este ultima din seria celor trei probe scrise din cadrul examenului. Asta vine cu dezavantajul că ești deja obosit după primele două probe, dar și cu avantajele că te poți concentra strict asupra ei, știind că nu mai urmează în zilele următoare un alt examen, și în plus ai o zi liberă înainte de probă, zi în care poți face o nouă recapitulare și în care să pui la punct detaliile planului tău.

Cu o zi înainte de probă, atunci când recapitulezi materia, ar fi bine să parcurgi și câteva dintre subiectele anterior rezolvate împreună cu profesorul tău, pentru a-ți aminti sfaturile lui în ceea ce privește modul în care tu ar trebui să abordezi rezolvarea subiectului. El cunoaște cel mai bine modul în care tu lucrezi și cu siguranță sfaturile lui îți vor fi de folos. 

Rezervă-ți timp și pentru odihnă. Este foarte important ca la probă să ajungi la timp, să fii odihnit și relaxat, astfel randamentul tău va fi cu mult mai bun.

În timpul probei, indiferent de ordinea în care alegi să rezolvi subiectele propuse, lucrează mai întâi pe ciornă și apoi transcrie cu atenție pe foaia de examen rezolvările tale, după ce le verifici din nou corectitudinea. Vei obține astfel o lucrare bine organizată, ușor de evaluat, ceea ce poate fi în avantajul tău. 

Nu te grăbi să termini cât mai repede. Nu este o probă de viteză. Acordă fiecărui subiect timpul cuvenit. Citește cu mare atenție enunțul, caută cea mai simplă variantă de rezolvare, scrie pe ciornă rezolvarea, analizează cu atenție soluția ta (având în vedere și eventualele cazuri particulare), corectează dacă este cazul și abia apoi transcrie pe foaia de examen.

Nu lăsa nicio problemă neîncercată. Chiar dacă nu vei reuși să duci la bun sfârșit întreaga rezolvare, poți primi punctaje parțiale pentru ceea ce ai reușit să rezolvi corect.

Ce ai putea avea în vedere în timpul rezolvării subiectului:

„Mult succes!”, le urează profesoara Raluca Costineanu candidaților.

Modele de subiecte BAC 2025 Informatică.
Exit mobile version