Șase dintre cei șapte elevi admiși cu media 9.95 la Colegiul Național „Sfântul Sava”, profilul Real, specializarea Științe ale Naturii, nu vor primi bursă de merit, întrucât nu se încadrează în primii 15% elevi din clasă, potrivit datelor de la admiterea 2025 analizate de Edupedu.ro. Reamintim că ministrul Daniel David a declarat că „redefinim meritul” prin noile criterii de burse prezentate și aplicate cu legea 141/2025, legea Bolojan. Bursele de merit se vor acorda așadar pentru 15% dintre elevii din fiecare clasă, cu condiția să aibă media între 9 și 10, conform declarațiilor oficiale. Până acum, luau bursă de merit toți elevii cu media peste 9.50.
Criteriile de diferențiere a elevilor cu aceeași medie nu au fost specificate până acum de ministru sau de minister, dar urmează să fie stabilite în perioada următoare. Pe de altă parte, singurul elev cu media peste 9 de la Colegiul Național „Victor Babeș”, profilul Real, specializarea Matematică-Informatică, are media 9.10 – acesta va primi bursă de merit în anul școlar 2025-2026, conform criteriilor anunțate de ministrul David.
Pentru această analiză am ales din rezultatele de la admiterea 2025 11 clase formate din câte 26 de elevi de la 8 colegii și licee din Capitală: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național „Sf. Sava”, Colegiul Național „Spiru Haret”, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, Liceul Teoretic „C. A. Rosetti”, Liceul Teoretic „Dante Aligheri”, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiul Național „Victor Babeș”.
Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, numărul burselor de merit acordate elevilor va fi redus. Doar 15% dintre elevii fiecărei clase vor beneficia de aceste burse, cu condiția să aibă media între 9 și 10.
Conform acestor criterii, dintr-o clasă cu 26 de elevi pot lua bursă cel mult 4, după cum arată o analiză Edupedu.ro – vezi aici câți elevi pot primi burse în funcție de numărul de copii dintr-o clasă
Această măsură a fost motivată prin nevoia de a „redefini ce înseamnă meritul”, după cum a afirmat ministrul.
- Și președintele Nicușor Dan, fost olimpic internațional la Matematică, după ce s-a poziționat în favoarea Educației ca domeniu care trebuie tratat ca problemă de securitate națională, a susținut decizia lui Daniel David: „Este anormal să numești burse «de merit» ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem. În plus, criteriul de evaluare este absolut neobiectiv. Ministerul Educației va decide”.
- Premierul Ilie Bolojan a explicat că „am ajuns, printr-o aplicare neconformă, să avem clase întregi care au burse de merit, adică peste 9,50, dar care, la examenul de bacalaureat, iau note de 5 sau 7, sau mai rău, nu își iau Bacalaureatul. Sigur, se pune întrebarea: când a fost notarea corectă? La bacalaureat sau la o clasă în care toată lumea, sau foarte mulți, aveau burse de merit? Nu mai știm ce înseamnă meritul”.
Analiza Edupedu.ro arată însă discrepanțe mari între mediile în baza cărora se acordă bursele în clasa a IX-a, pentru care există date publice, atât în licee diferite, cât și între profiluri și specializări similare. În timp ce elevi cu media 9.95 nu vor lua bursă de merit pentru că nu se încadrează în primii 15% din clasele lor, elevi cu media 9.10 sau 9.00 din alte clase sau școli vor primi aceste burse de merit, pe noua lege.
La Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, cei 4 elevi de la profilul Umanist, specializarea Filologie, care vor primi bursă de merit au următoarele medii: 9.95, 9.92, 9.90, 9.82. Urmează alți 6 elevi care au medii între 9.77 și 9.70, deci la diferențe foarte mici, dar care nu vor primi bursă.
La Colegiul Național „Sfântul Sava” sunt 3 clase cu câte 26 de elevi. La profilul Real, bilingv (Limba engleză), specializarea Matematică-Informatică, 3 elevi cu medii maxime și un elev cu media 9.97 vor primi burse de merit. Al cincilea elev admis are media 9.95. Urmează 3 elevi cu media 9.92 și 6 elevi cu 9.90. Deși mediile nu diferă semnificativ, acești elevi nu vor beneficia de bursă.
La aceeași unitate de învățământ, specializarea Filologie, cea mai mare medie este tot 10. Urmează un elev cu media 9.95 care va primi bursă, fix media situată pe locul al V-lea la specializarea Matematică-Informatică. Al treilea elev care va primi bursă are media 9.85, medie pe care au obținut-o elevii situați pe pozițiile 17-22 la Matematică-Informatică. Ultimul elev de la Filologie care va primi bursă are media 9.80.
Următorii 22 de elevi, care nu se încadrează în pragul de 15% stabilit, se situează la 3-5 sutimi distanță unul de celelalt, până la media 9.60.
La profilul Real, specializarea Științe ale Naturii, primii 3 elevi au media de admitere 10, iar al patrulea are 9.95. Următorii 6 elevi au aceeași medie: 9.95.
- Ministrul Daniel David a explicat că, în cazul elevilor cu aceeași medie, vor exista criterii secundare de diferențiere, după cum a semnalat Edupedu.ro. Întrebarea care se pune este care vor fi aceste criterii, întrucât ministrul nu a oferit detalii.
Cei 26 de elevi de la profilul Real, bilingv, specializarea Matematică-Informatică a Colegiulului Național „Spiru Haret” au medii cuprinse între 10.00 și 9.80. Doar cei cu mediile 10.00, 9.97 și 9.95 vor beneficia însă de aceste burse.
La același colegiu, profilul Umanist, specializarea Filologie, 2 dintre elevii care vor primi burse au mediile 9.60 și 9.57. Aceste medii nici nu există la clasa descrisă anterior. Astfel, la această clasă, elevii care vor primi burse au medii mai mici decât colegii lor care nu s-au încadrat în segmentul stabilit prin lege.
La Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, specializarea Matematică-Informatică, 3 dintre elevii care primesc bursă au medii maxime. Al patrulea a fost admis cu media 9.95. Urmează 22 de elevi cu medii cuprinse între 9.92 și 9.67. Aceștia din urmă nu vor primi burse.
La alte licee din București, primii 15% dintre elevi au medii sub 9.50. De exemplu, la Liceul Teoretic „C. A. Rosetti”, specializarea Filologie, mediile în baza cărora se vor acorda cele 4 burse de merit sunt 9.27, 9.07 și 9.05. Mai sunt 3 elevi cu media 9.02 și 8 cu media 9.00. Aceștia îndeplinesc criteriul de medie, însă nu se încadrează în procentul stabilit, deci nu vor primi burse.
La Liceul Teoretic „Dante Aligheri”, specializarea Științe ale Naturii, aproape toți elevii (24) au cel puțin media de admitere 9.00. Cei care vor primi burse au mediile 9.17, respectiv 9.15. Până la ultima medie de 9.00 mai sunt 20 de elevi, la 1-3 sutimi distanță unul de celelalt, care nu vor beneficia de burse de merit.
La Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, 5 elevi de la specializarea Filologie au medii egale sau mai mari de 9.00. Primul care beneficiază de bursă are media 9.30, iar ultimul are 9.02. Elevul cu media 9.00 nu va primi bursă, deși este foarte apropiat de colegul dinaintea lui.
La Colegiul Național „Victor Babeș”, profilul Real, specializarea Matematică-Informatică, un singur elev (cu media 9.10) va primi bursă. La primele licee analizate, niciun elev cu această medie nu fusese admis, iar unii elevi cu medii mai mari nu sunt eligibili pentru bursă.
Ce spune legea 141/2025 referitor la burse
„După articolul 108 se introduce un nou articol, art. 1081, cu următorul cuprins:
„Art. 1081. — (1) Elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse. Metodologia-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.
(2) Bursele care se acordă elevilor din sistemul de învățământ preuniversitar de stat sunt:
a) bursă de merit;
b) bursă socială;
c) bursa tehnologică, pentru elevii care frecventează învățământul profesional.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), elevii din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional beneficiază, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, de:
a) burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe;
b) burse tehnologice, pentru elevii care frecventează învățământul profesional, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.
(4) Elevii care beneficiază de bursă socială au dreptul la păstrarea confidențialității asupra identității, datelor cu caracter personal și informațiilor referitoare la situația de dificultate în care se află.
(5) Dreptul la bursă socială al elevilor proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului. Acordarea dreptului se face în urma comunicării de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București a listei elevilor care frecventează învățământul cu frecvență, proveniți din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.
(6) Bursele sociale se acordă în baza unor condiții privind venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării, conform hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1).
(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), în cazul elevilor cu situații medicale speciale, inclusiv al elevilor cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul «Școlii din Spital» sau la domiciliu, al elevilor care revin după școlarizarea din cadrul «Școlii din Spital» în unitatea de învățământ preuniversitar la care au fost înmatriculați anterior, al elevilor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, precum și al elevilor orfani de unul sau de ambii părinți, bursa socială nu este condiționată de venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării.
(8) Elevii înscriși în «Școala din Spital» beneficiază de burse sociale necondiționate de venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării, și pot beneficia și de burse de merit sau de burse tehnologice.
(9) Sumele alocate pentru bursele elevilor sunt neimpozabile și nu sunt luate în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea venitului minim garantat, precum și pentru alte beneficii sociale.
(10) Elevii pot beneficia și de alte tipuri de burse, pe bază de contract încheiat cu operatori economici ori cu alte persoane juridice sau fizice sau acordate de autoritatea publică locală sau județeană. Acestea pot fi cumulate cu bursele provenite de la bugetul de stat.
(11) Elevii străini din învățământul preuniversitar pot beneficia de burse, potrivit prevederilor legale.
(12) Statul român poate aloca anual, prin hotărâre a Guvernului, un număr de burse pentru școlarizarea elevilor și cursanților străini, în baza unor acorduri bilaterale, a ofertei unilaterale a statului român sau la propunerea ministerelor interesate.
(13) Condițiile de școlarizare a elevilor străini, inclusiv condițiile de finanțare, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(14) Mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ beneficiază de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei, pe perioada desfășurării activităților didactice, cu condiția frecventării orelor de curs.”
Bursele pentru olimpici dispar, la fel și cele de reziliență. Ministrul Daniel David a avut și un mesaj pentru olimpicii internaționali, după ce a decis să le taie bursele de excelență:„ din premiul primit îți permiți cu siguranță să-ți dai tu o bursă de merit în fiecare lună”, a spus acesta.
Valoarea burselor rămâne la fel ca anul trecut, conform ministrului Educației: 450 de lei bursa de merit și 300 de lei bursa socială, în anul școlar 2025-2026.
Foto: © Hossein Lohinejadian | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
