Reducerea normei didactice cu 2 ore pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și grad didactic I nu se va mai face din cele 20 de ore de predare – proiect

Foto: INQUAM Photos / George Călin

Norma didactică de predare-învățare-evaluare pentru profesorii de gimnaziu și liceu va fi de 20 de ore, în loc de 18, cum este acum, iar reducerea normei didactice cu 2 ore pentru profesorii cu vechime în învățământ de peste 25 de ani de activitate și gradul didactic I nu se va mai face din norma didactică de predare, ca până acum, conform proiectului de lege privind măsurile fiscal-bugetare.

Prevederea din proiectul de lege, pus în consultare publică de Ministerul Finanțelor, modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 după cum urmează (art. 207 alin.3):

Timpul aferent activităților prevăzute la alin. (1) lit. b)–f) poate fi redus cu 2 ore/săptămână, fără afectarea drepturilor salariale, pentru cadrele didactice cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani de activitate și gradul didactic I, precum și pentru cadrele didactice care au dovedit performanță educațională, în conformitate cu prevederile unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării. Aceasta se aprobă în consiliul de administrație, se revizuiește anual și constituie anexă la contractul individual de muncă.”

În ce constă norma didactică a unui profesor, conform legii și de unde se vor reduce orele pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și grad didactic I

Norma didactică – Articolul 207

(1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, și cuprinde:

a) activități didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învățământ, de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială;

b) activități de pregătire metodico-științifică, activități de dezvoltare a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, în acord cu nevoile elevilor;

c) activități de educație, mentorat și alte activități complementare procesului de învățământ;

d) activități de management al clasei;

e) activități specifice elaborării, implementării și evaluării proiectelor educaționale;

f) activități de sprijin pentru persoanele care ocupă funcția didactică de profesor itinerant și sprijin în cadrul CJRAE/CMBRAE, conform legii învățământului preuniversitar.

În prezent, norma didactică se reduce din orele de predare

„Până la intrarea în vigoare a prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, beneficiază de reducerea normei didactice de predare-învățare-evaluare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I.” – Art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023

Eliminarea din legea învățământului preuniversitar a prevederii privind reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I

În același timp, se va abroga prevederea din lege privind reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime în învățământ de peste 15 ani și cu grad didactic I, care nu a fost aplicată niciodată, fiind amânată în fiecare an prin OUG „trenuleț”. „La articolul 207, alineatele (7) și (11)–(13) se abrogă”, conform proiectului de lege privind măsurile fiscal-bugetare.

Sursa: Legea învățământului preuniversitar – just.ro

Amânarea acestei prevederi nu a afectat dreptul profesorilor cu peste 25 de ani vechime, însă l-a complicat legislativ, astfel că a fost nevoie de 3 ordonanțe de urgență, ultima aprobată în ianuarie 2025 pentru clarificarea modului în care se poate reduce norma didactică pentru acești profesori în 2025–2026.

Însă, potrivit proiectului privind măsurile fiscal-bugetare, din 2025–2026 se vor aplica noi reguli, prin modificarea Legii învățământului preuniversitar.

Se propune modificarea articolului 207, care la alineatul 3 va conține:

Citește și:
Din anul școlar 2025-2026, norma didactică de predare pentru profesorii de gimnaziu și liceu este de 20 de ore / Crește norma cu 4 ore pentru profesorii cu gradul didactic I și care au activități de mentorat – proiect de modificare a Legii învățământului 198/2023
Exit mobile version