Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a depus o contestație la înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu, potrivit unui comunicat oficial al instituției de învățământ superior. O a doua contestație a fost depusă de Bogdan Ionescu, avocat din Arad, potrivit informațiilor G4Media. Pricopie cere respingerea candidaturii lui Călin Georgescu pe motiv că acesta nu respectă Constituția.
Călin Georgescu și-a depus vineri candidatura la Biroul Electoral Central. El a spus că dosarul de candidatură conține peste 324.000 de semnături.
„Am depus dosarul de candidatură. Pe 6 decembrie 2024, a fost ucisă democrația, iar astăzi, pe 7 martie 2025, poporul român a înviat. Am depus dosarul cu peste 324.000 de semnături, din respect față de poporul român, care a înțeles că trebuie să-și apere libertatea. Ei bine să ne apărăm democrația și să ne luptăm pentru libertate și pace”, a afirmat Călin Georgescu.
El a afirmat că a ridicat „steagul libertății” și că îmbrățișează aceleași valori cu „administrația Trump-Vance”.
Vineri, 7 martie 2025, rectorul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a depus, în scris, la Biroul Electoral Central (BEC), o contestație la înregistrarea candidaturii domnului Călin Georgescu la funcția de Președinte al României din anul 2025, în temeiul dispozițiilor art. 27 și urm. din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare și respectiv ale Constituției României.
Contestația se bazează pe argumente solide de natură constituțională și juridică, care evidențiază incompatibilitatea discursului și comportamentului candidatului cu valorile democratice și constituționale ale statului român.
Rectorul SNSPA solicită Biroului Electoral Central:
• verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru candidatura la funcția de Președinte al României din anul 2025 și,
• respingerea candidaturii domnului Călin Georgescu, la alegerile pentru funcția de Președinte al României din anul 2025, constatând că se încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 și 149, cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO.
Citește articolul integral pe G4Media.ro