Singurul ministru pe care noul președinte a declarat că îl dorește în viitorul guvern, Daniel David, spune că va rămâne în executiv doar dacă raportul QX de diagnostic în educație va fi acceptat și susținut financiar

Foto: © LCVA | Dreamstime.com

Ministrul Educației spune că va rămâne în guvern doar dacă raportul său de diagnoză QX va fi acceptat și susținut financiar. „Eu văd acest raport ca o încheiere a unei prime etape din mandatul de ministru și a doua etapă depinde de susținerea Guvernului. Dacă nu există acest suport, n-am să mai fiu eu ministru, va fi altcineva”, a spus Daniel David, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă în care răspunde jurnaliștilor la întrebări legate de Raportul QX de diagnostic în educație și cercetare, pe care l-a prezentat în premieră luni, 19 mai.

„Eu văd acest raport ca o încheiere a unei prime etape din mandatul de ministru. Dacă va fi o a doua etapă sau nu, nu știu. A doua etapă va depinde foarte mult de modul în care noul Guvern se va uita la acest raport, la măsurile pe care le-am propus și la susținerea lui, inclusiv financiar. Dacă nu există acest suport, n-am să mai fiu eu ministru, va fi altcineva.

Dar am spus că orice ministru vine, nu cred că poate ignora componenta de diagnostic, cred că poate să aibă alte idei, alte idei de măsuri de implementare, diagnostic în general, nu cred că o să poată să fie major răsturnat, poate nuanțat pe aici, pe acolo. Da, e drept, poate să aibă alte păreri în ceea ce privește politicile care trebuiesc implementate”, a spus Daniel David, miercuri.

Context: Raportul de diagnoză QX a fost anunțat de ministrul Educației în urmă cu cinci luni, de la începutul mandatului său după sărbătorile de iarnă 2024. În urmă cu o săptămână și jumătate Daniel David a spus că va fi prezentat pe 19 mai, în ziua imediat următoare celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2025. Raportul poate fi consultat aici

Raportul se numește „QX” pentru că țintește să propună un sistem de educație-cercetare, prin care, prin problematizări adecvate (Questions), țara să poată să confrunte necunoscutele (X) viitorului, potrivit ministerului.

Exit mobile version