Studiile superioare contează masiv în reușita antreprenorială în România, dar învățământul antreprenorial este în urma majorității țărilor, iar frica de eșec în ceea ce privește inițierea unei noi afaceri este cea mai mare din regiune –  raport internațional

Sursa: Raport de tara 2022-2023 privind Antreprenoriatul in Romania

Aproape toți antreprenorii români aflați la început au studii superioare sau postliceale, la fel și peste jumătate dintre antreprenorii consacrați, arată un raport internațional realizat în circa 50 de țări ale lumii și de care, din partea României, s-au ocupat reprezentanți ai Universității Babeș-Bolyai. Potrivit raportului de țară privind antreprenoriatul – 2022-2023, publicat de UBB în baza proiectului Global Entrepreneurship Report (GEM), experții în domeniu semnalează o poziție slabă a României la nivel internațional, din punct de vedere al educației antreprenoriale.

Iar aceasta se supra pune cu o rată peste medie a temerii legate de antreprenoriat în rândul populației – temere ce se situează la cel mai înalt nivel în rândul țărilor central și est-europene luate în calcul pentru acest studiu.

Raportul, prezentat miercuri de UBB, arată că antreprenorii din România „percep în mod corect oportunitățile de business din piață, dar se tem de eșec (…)”, după după cum subliniază universitatea într-un comunicat de presă. În același timp, acesta scoate în evidență rata considerabilă – peste 63% – a celor care consideră că există condiții favorabile pentru a începe o afacere în zona unde locuiesc.

Sursa: Raport de tara 2022-2023 privind Antreprenoriatul in Romania

Astfel, în România, aproape toți (94,4%) dintre antreprenorii în stadiu incipient spun că au studii postliceale sau studii superioare. În rândul antreprenorilor consacrați, 3 din 5 (58.,8%) au studii superioare.

Mai precis, în rândul antreprenorilor aflați la început de drum, jumătate dintre ei au studii postliceale și jumătate studii superioare (47,2% vs. 47,2%).

Pe de altă parte, în ceea ce privește educația antreprenorială în școală, opinia participanților la sondajul în rândul experților în domeniu plasează România pe locul 37 din 51 de economii participante, adică mult sub medie.

Sursa: Raport de tara 2022-2023 privind Antreprenoriatul in Romania

Acest lucru se simte în condițiile în care, potrivit studiului, majoritatea românilor – 62,68% – declară că posedă abilitățile și cunoștințele necesare pentru lansarea unei afaceri. Autorii apreciază că „această autoevaluare pozitivă reflectă atât inițiativele educaționale ale României, cât și nivelul relativ ridicat al cunoștințelor fundamentale și practice legate de afaceri”. 

Pe de altă parte, teama în ceea ce privește antreprenoriatul semnalează un fenomen contrar: una dintre principalele bariere în calea antreprenoriatului, în România, este percepută a fi teama de eșec. Aceasta, potrivit autorilor, „afectează 58,05% din populația adultă, o cifră relativ ridicată în comparație cu alte țări din Europa de Est.

Sursa: Raport de tara 2022-2023 privind Antreprenoriatul in Romania

România ocupă locul al cincilea la nivel mondial în ceea ce privește acest indicator, ceea ce demonstrează că factorii culturali și economici creează un mediu în care costurile eșecului sunt percepute ca fiind prohibitiv de ridicate, arată raportul GEM România”.

CItește raportul GEM, prezentat de UBB, integral:

Citește și:
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, replică la Ilie Bolojan care cere universități „mai antreprenoriale”: Universitatea Harvard nu este o universitate antreprenorială, nici UBB
Exit mobile version