Susținerea transversală a disciplinelor legate de cultura națională, printre concluziile întâlnirii ministrului Educației cu reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor

Foto: MEC

Ministrul Educației și Cercetării s-a întâlnit miercuri, 12 februarie, cu reprezentanți ai Consilului Național al Elevilor (CNE) pentru a discuta pe marginea planurilor cadru de liceu, puse în dezbatere publică pe 31 ianuarie, potrivit unui comunicat de presă. Printre concluziile transmise de Minister se află „susținerea transversală a disciplinelor legate de cultura națională, în condițiile regândirii modelelor și programele, pentru a facilita asimilarea adecvată a acestora indiferent de filieră”.

Ministerul Educației și Cercetării, Daniel David, s-a întâlnit joi cu reprezentați ai Consilului Național al Elevilor.

„Susținerea transversală a disciplinelor legate de cultura națională, în condițiile regândirii modelelor și programele, pentru a facilita asimilarea adecvată a acestora indiferent de filieră”, este una dintre concluziile discuțiilor.

Comunicatul de presă transmis de Ministerul Educației și Cercetării:

„Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a avut miercuri, 12.02.2025, o întrevedere cu reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, pentru a discuta aspecte esențiale legate de sistemul de învățământ preuniversitar din România.

Printre subiectele abordate, o atenție deosebită a fost acordată proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal. Discuțiile pe această temă au condus la o serie de concluzii comune, menite să sprijine modernizarea educației și adaptarea acesteia la nevoile reale ale elevilor:

Această întrevedere marchează un pas important spre un sistem educațional mai eficient și modern, care pune accent pe nevoile reale ale elevilor și pe dezvoltarea competențelor necesare pentru viitor”.

Citește și:
Elevii din București vor fi consultați cu privire la noile planuri-cadru, anunță un reprezentant al Consiliului Elevilor din Capitală într-una din primele intervenții ale organizației elevilor pe această temă, la 11 zile de la punerea proiectului în consultare publică / Nedelcu: „O schimbare mai drastică ar trebui făcută în privința limbii străine”
Exit mobile version