Trebuie să fim atenți, când scoatem posturile de consilier școlar la concurs, și pe ce specializări le scoatem, spune Daniel David: Când te ocupi de droguri, depresie, anxietate, de violență, consilierul școlar trebuie să fie pregătit în psihologie

Foto: Radu Tuta / Agerpres Foto

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, într-o conferință de presă, că trebuie să fim atenți și pe ce specializări sunt scoase la concurs posturile de consilieri școlari. „Când te ocupi de droguri, depresie, anxietate, de violență, consilierul școlar trebuie să fie pregătit în psihologie”, a spus acesta.

Ministrul a vorbit de necesitatea angajării mai multor consilieri școlari. Potrivit acestuia, când sunt probleme legate de droguri, consumul de alcool și fumat, „este foarte important ca acei consilieri școlari să vină pe zona de specialitate care se ocupă de aceste lucruri”.

Întrebare: Apropo de violența în școală, este clar că din ce în ce mai mulți elevi au nevoie de consiliere psihologică. Din păcate, o ședință la un psiholog este undeva între 180 și 220 de lei. Vă gândiți să faceți un acord cu Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății, în care o parte din cheltuieli să fie susținută de la bugetul de stat, astfel încât mai mulți părinți să-și permită să meargă cu un copil la psiholog?

Daniel David: Deocamdată încercăm să facem altceva: să angajăm mai mulți consilieri școlari, dar, atenție, când vorbesc de consilieri școlari – ca să abordăm aceste probleme legate de droguri, consumul de alcool, fumatul și așa mai departe – este foarte important ca acei consilieri școlari să vină pe zona de specialitate care se ocupă de aceste lucruri. Știți că a fost o critică a mea publică înainte să fiu ministru. Am spus că încercăm să scoatem în față ideea de consilier școlar pentru a aborda probleme la care nu se pricepe, așa cum un psiholog, de exemplu, care este consilier școlar, nu ar trebui să aibă ca acțiune principală, nu știu, tehnici de învățare sau aspecte de etică și de morală, ci mai degrabă de un specialist în filosofie sau în științele educației. Când te ocupi de droguri, depresie, anxietate, de violență, consilierul școlar trebuie să fie pregătit în psihologie.

Trebuie să fim atenți, când scoatem posturile la concurs, și pe ce specializări le scoatem. Aici este o cheie foarte importantă la care trebuie să lucrăm și am de gând să lucrez la asta. Repet, nu pentru a defavoriza sau a favoriza o specialitate, că avem nevoie de toate specialitățile, repet, în zona consilierilor școlari, dar să mergem pe specializări în funcție de problemele majore pe care le avem în școli.”

În luna ianuarie, Daniel David a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „este incorect ca unui consilier școlar cu formare în filosofie să-i ceri să se ocupe de copii cu ADHD”. Acesta a menționat că este nevoie de mai mulți consilieri școlari, „dar hai să vedem pe ce domenii, ce probleme vrem să rezolve (…)”.

Alina Hora, consilier școlar la Școala Centrală din București, a spus, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că este nevoie de mai mulți consilieri în școli: „Eu stăteam să socotesc că avem maximum o jumătate de oră pe an școlar pentru un copil din școală, ceea ce e foarte puțin, oricât de mult ne dorim să facem treabă bună”. 

Tot la InfoEdu, Mihaela Țăranu, cercetător științific la Unitatea de Cercetare în Educație, a menționat că în țară sunt aproximativ 3.700 de consilieri: „Sistemul de consiliere în România este un sistem care a fost ani foarte mulți în deficit. Abia în momentul acesta, de exemplu, sunt aproximativ 3700 de consilieri în țară. Sunt aproape 3 milioane de copii.”

Informații de context

Din anul școlar 2024-2025, toți elevii care termină clasa a VIII-a sau învățământul liceal obligatoriu au dreptul de a beneficia de o recomandare consultativă de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, potrivit noului Statut al Elevului, document publicat în Monitorul Oficial.

Recomandarea pentru elevi este emisă de profesorul consilier școlar și de profesorul diriginte, având caracter de orientare școlară gratuită pentru fiecare elev, conform documentului.

Statutul elevului prevede că elevii au dreptul să le fie asigurată cel puțin o oră de consiliere psihopedagogică pe an.

Art. 7. — „Elevii beneficiază de următoarele drepturi în sistemul educațional:

h) dreptul de a beneficia gratuit de servicii de informare și consiliere școlară, profesională și psihologică, conexe activității de învățământ, puse la dispoziție de unitatea de învățământ preuniversitar, fiindu-le asigurată cel puțin o oră de consiliere psihopedagogică pe an;”

Citește și:
Este incorect ca unui consilier școlar cu formare în filosofie să-i ceri să se ocupe de copii cu ADHD, spune Daniel David: Cred că este nevoie de mai mulți consilieri școlari, dar hai să vedem pe ce domenii, ce probleme vrem să rezolve
Consilierul școlar Alina Hora: Eu stăteam să socotesc că avem maximum o jumătate de oră pe an școlar pentru un copil, ceea ce e foarte puțin. E nevoie de mai mulți consilieri
Consilierul școlar Alina Hora: Am avut un elev de clasa XII-a care la finalul liceului nu știa unde să meargă. M-a sunat mama cu rugămintea să găsim o variantă rapidă, să îl orientăm
Sprijinul emoțional este principala nevoie a liceenilor din România, ce resimt presiuni legate de performanță sau relații, consideră consilierii școlari: Cei de la liceele teoretice bune sunt foarte solicitați, toată lumea trage de ei, la toate materiile – Studiu Ministerul Educației
Psihologul Irina de Hillerin: Învățăm o grămadă de lucruri teoretice, învățăm matematică, învățăm fizică, chimie, biologie, dar nu învățăm despre ce simțim, cum simțim / „În prezent sunt foarte mulți copii, chiar cu medicație, cu diagnostice puse de medicii psihiatri”, spune consilierul școlar Alina Hora
Marian Crăciun, Universitatea din București: Un elev de liceu era împins de la spate de părinți să se facă avocat. A venit la consiliere și, după ce a plecat de la consiliere, părintele a venit foarte supărat să-mi spună că i-am stricat copilul, pentru că se aștepta să-l conving să devină avocat. Nu despre asta este consilierea
Mai mulți consilieri într-o școală, care să fie și profesori psihologi și să-i poată ajuta pe elevi să treacă prin momente grele – propun trei elevi de 10 la Evaluarea Națională / Pe hârtie, media este de un consilier la 500 de elevi
Ce face un consilier școlar? Norma didactică și noile atribuții: În situații de criză sau risc, consilierul școlar poate interveni fără acordul de părintelui
Exit mobile version