Un proiect de cercetare cu participare românească, nominalizat de Comisia Europeana în primele 10 ca impact social

246 de vizualizări
Proiectul de cercetare Sound of Vision, care a creat un dispozitiv mobil pentru nevăzători și a implicat cercetători români, a fost nominalizat de către Comisia Europeana în primele 10 proiecte europene din punct de vedere al impactului social (tech for society), în competiția Innovation Radar Prize 2018.

Selecția s-a realizat din cateva mii de proiecte beneficiind de finanțare europeană (Horizon 2020 și alte programe), anunță Universitatea Politehnica din București, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Pentru stabilirea câștigătorului competiției, Comisia Europeană a deschis un vot online la care oricine își poate susține proiectul favorit.

Sound of Vision a creat un dispozitiv mobil care îi va ajuta pe nevăzători sa perceapă mediul înconjurător prin sunete și vibrații. Proiectul a fost realizat în cadrul unui consorțiu, în care 3 din cei 9 parteneri sunt din România. Coordonarea tehnico-științifică a fost asigurată de Universitatea Politehnica din București.

Obținerea unui rezultat cât mai bun “ne va ajuta să ajungem cu produsul la utilizatori finali, nevăzători”, spune Politehnica.

Votul poate fi făcut aici, iar proiectul apare în dreptul University of Iceland, care este instituția coordonatoare administrativ a proiectului, spune Politehnica București.

Realizările și obiectivele următoare ale proiectului

Sound of Vision s-a finalizat la sfarșitul anului trecut, după 3 ani de cercetare, rezultatul fiind un prototip funcțional de dispozitiv portabil ce îi ajută pe nevăzători să perceapă și să navigheze eficient și sigur mediul înconjurator. Prototipul a fost validat prin teste cu 45 nevăzători.

După aproximativ 1-2 saptamani, majoritatea sunt capabili să folosească bine sistemul, cu performanțe asemanătoare bastonului alb (care necesită 3-6 luni pentru a fi bine stăpanit). În plus, dispozitivul nu ocupă mâinile, are o distanță de detecție de 5m, detectează și obstacole la inalțimea cap-torso, emite alerte de proximitate, detectează obiecte speciale de interes (uși, scări, texte, semne). Prototipul a fost certificat TRL 7 de către Comisia Europeană.

Proiectul a reunit, pentru 3 ani (2015-2017), 9 parteneri din 5 țări europene: Islanda – 2, România – 3, Polonia – 2, Ungaria – 1, Italia – 1. Conducerea proiectului a fost asigurată de către University of Iceland, iar coordonarea tehnică de către Universitatea Politehnica din București. Consorțiul a inclus 5 universități, 2 organizații pentru nevăzători, 1 institut de cercetare și 1 companie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Deschiderea școlilor

O petiție pentru deschiderea școlilor și grădinițelor a strâns peste 15 mii de semnături. Inițiatorii susțin că „elevii au dreptul şi merită acces real şi egal la educaţie. Credem că o „Românie educată” nu se poate construi cu învăţământ online prelungit la nesfârşit”

„Solicităm deschiderea şcolilor şi grădinţelor în condiţii de siguranţă sanitară. Elevii au dreptul şi merită acces real şi egal la educaţie, în condiţii sigure din punct de vedere sanitar”, susțin…
Vezi articolul

Marți, 27 februarie, data limită pentru înscrierile elevilor de liceu la etapa județeană a Olimpiadei de Securitate Cibernetică. Cei mai buni pot ajunge în tabăra de pregătire pentru Campionatul European și să fie admiși la facultățile de profil fără examen

Elevii de liceu mai au la dispoziție ziua de marți, 27 februarie, până la miezul nopții, pentru a se înscrie online la prima ediție a olimpiadei naționale dedicate securității cibernetice,…
Vezi articolul

Datele elevilor care participă la olimpiadele de Matematică și Informatică, ce se desfășoară în acest an pe o platformă privată, sunt protejate și nu sunt folosite decât pentru organizare, susțin autoritățile

Autoritățile și organizatorii Olimpiadei Naționale de Matematică 2022 dau asigurări că datele elevilor care se înscriu într-o platformă, pusă la dispoziție de o companie privată pentru desfășurarea concursului, sunt în…
Vezi articolul