Vicepremierul Dragoș Anastasiu a precizat, vineri, într-o postare pe Facebook, că a fost martor în dosarul de corupție care viza mai mulți funcționari ANAF și că nu a avut nicio condamnare penală. Anastasiu afirmă că astăzi este în Guvern și pentru că nu vrea ca alți antreprenori să mai fie subiectul unui „abuz de putere din partea unor angajați ai statului”, potrivit G4Media.ro.
„În spațiul public au apărut informații despre implicarea mea într-un dosar de corupție care viza mai mulți funcționari ai ANAF.
Pe scurt: În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic, iar în dosar au fost implicate și alte societăți comerciale care au fost în aceeași situație. Nu am avut niciodată nicio condamnare penală”, a precizat Anastasiu.
Citește mai mult pe G4Media.ro
- Vicepremierul Dragoș Anastasiu, cel are avizează proiectele cu impact bugetare ale Ministerului Educației și Cercetării, ar fi recunoscut în instanță că ar fi dat mită timp de 8 ani fostei inspectoare ANAF Angela Burlacu, ca „formă de protecție” pentru una dintre firmele sale. Declarația lui Dragoș Anastasiu a fost consemnată în motivarea Curții de Apel București, în dosarul de corupție al fostei inspectoare ANAF, care a fost publicat de Realitatea Plus.