VIDEO Elevii olimpici național și internațional vor primi premii „mai mari” pentru performanțe, anunță ministrul David, după ce Guvernul Bolojan taie actualele burse de excelență din legea educației

Foto: Adrian Cuba - AGERPRES Foto

Elevii olimpici național și internațional vor primi premii „mai mari” pentru performanțele de la competiții, anunță ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Guvernul Bolojan taie actualele burse de excelență olimpică (tip I și II), pe lângă bursele de reziliență, rămânând la bursele de merit, sociale și tehnologice, cu noi criterii, din anul școlar 2025-2026, ca parte a pachetului de măsuri fiscale asumat de Executiv.

„Vom menține premiile pentru olimpici pentru performanțele foarte mari și chiar vom crește ușor premiile”, a spus ministrul Educației și Cercetării la conferința de presă de joi, 3 iulie, organizată cu miniștrii Muncii, Finanțelor și al Sănătății.

Daniel David a vorbit și despre sistemul actual de burse în general, pe care îl consideră nesustenabil: „Fac tot ce ține de mine să vină cu plăcere la școală, să vadă școala ca o cale spre succesul social, că nu vreau să vadă școala ca o modalitate în această fază de a învăța pentru o notă care să-i aducă niște bani”.

Ministrul a făcut și o comparație cu sistemul de burse de acum doi – trei ani, subliniind că în prezent bursele sunt „generoase”: „Faptul că avem această perspectivă în nici doi ani… Căci de doi ani avem acest sistem atât de generos. Cum era în urmă cu 3 ani? Nu vorbesc de generația mea, ci în urmă cu trei sau patru ani – cum am putut funcționa?”.

„Așa că îi rog pe toți elevii să înțeleagă că cei care au nevoie să fie ajutați social vor fi ajutați. Meritul va fi definit ca merit, iar cei care sunt foarte performanți pe olimpiade naționale și internaționale vor primi ca premiu mai mult decât au primit până acum”, a mai spus Daniel David în conferița de presă de la Guvern.

În prezent, premiile cu plată unică pentru un premiu / loc obținut la etapa națională a olimpiadei naționale sunt reglementate de OUG 69/2022 și au următoarele valori:

a) pentru premiul I – 1.000 de lei;
b) pentru premiul al II-lea – 700 de lei;
c) pentru premiul al III-lea – 500 de lei;
d) pentru mențiuni – 300 de lei”.

Hotărârea de Guvern (HG) 1.616 din 2024 reia sumele din OUG 69/2022 și prevede și sumele pentru elevii olimpici la nivel internațional:

Cât sunt bursele de excelență olimpică 2024-2025

În prezent, legea educației prevede burse lunare de excelență – tip II, pentru premiile de la etapa națională, în valoare de 700 de lei.

Bursele de excelență tip I, pentru elevii olimpici de nivel internațional, au valori de la 25% din salariul minim brut (pentru mențiune), până la un salariu minim brut în plată (pentru locul I sau medalie de aur), pe lună.

Citește și:
Trei tipuri de burse școlare rămân după tăierea pregătită de Guvernul Bolojan: de merit, tehnologice și sociale. Dispar bursele de excelență și reziliență, iar autorii proiectului scriu ironic că modificările sunt „pentru stimularea performanței” / Bugetele și dosarele de burse, în analiză pentru a trece la primării
Măsurile Guvernului Bolojan legate de burse pentru studenți și facilitățile pentru transport – condamnate „ferm” de Alianța organizațiilor studențești: decizii „profund injuste și fără temei”
LISTA Amânările din Legea Educației prin proiectul Legii Bolojan: finanțarea Educației cu 15% din buget, reorganizarea inspectoratelor școlare și ARACIP, Școala după școală, 1 milion de elevi cu masă sănătoasă, naveta profesorilor, prime, premii și derogări de normă, reforma educației incluzive
Exit mobile version