VIDEO Marilena Matei, profesoară pentru învățământ primar: În momentul în care începi să lucrezi cu elevii de mici și să le formezi niște deprinderi, se formează un comportament adecvat. Dacă învață un lucru greșit și ești nevoit să-l dezveți mai târziu, șansele de reușită sunt mult mai mici

Foto: Edupedu.ro

Elevii din clasa a IV-a de la Liceul Tehnologic „Profesor Ilie Gavrilă” din Ciorani, județul Prahova, au învățat ce înseamnă planificarea bugetară, economisirea și luarea de decizii financiare într-un mod cât se poate de concret: pregătind, alături de învățătoarea lor, o excursie de final de ciclu primar. Lecția s-a desfășurat inspirată de proiectul LifeLab, care le oferă profesorilor resurse gratuite pentru a integra educația financiară la clasă, indiferent de disciplină.

Excursia, stabilită la Hunedoara, include transport, două nopți de cazare, mese și vizitarea unor obiective turistice precum Cetatea Deva, Castelul Huniazilor și Grădinile lui Zoe. Agenția de turism a propus un pachet de 730 de lei pentru fiecare elev, sumă deja acoperită de părinți. Însă, lecția nu s-a oprit aici. Profesoara Marilena Matei le-a cerut copiilor să calculeze câți bani le-ar mai trebui pentru intrările la obiectivele turistice, masa de prânz și eventuale suveniruri.

VIDEO O lecție care nu este doar o aplicație de matematică practică, ci o investiție în comportamente financiare sănătoase

Împărțiți în echipe, elevii au căutat online prețurile de acces la obiectivele turistice: 10 lei la Cetatea Deva, 8 lei la Castelul Huniazilor, 20 lei la Grădinile lui Zoe, 0 lei la Mănăstirea Prislop. La acestea s-au adăugat 100 de lei pentru mesele de prânz și încă 50 de lei pentru suveniruri. Totalul: aproximativ 200 de lei de elev. Profesoara i-a încurajat să se gândească cum pot economisi acești bani până la excursie.

Screenshot

Elevii au venit cu idei creative. Unii au spus că vor plimba câinii vecinilor pentru bani, alții vor vinde limonadă sau obiecte pe care nu le mai folosesc. Un elev a mărturisit că deja a economisit 157 de lei, altul a spus că a pus deoparte 3.200 de lei, din cadourile în bani primite de ziua lui de la rude. Alți copii au învățat să renunțe la mici cheltuieli zilnice și să pună în pușculiță banii de buzunar.

Pentru profesoara Marilena Matei, această lecție nu a fost doar o aplicație de matematică practică, ci o investiție în comportamente financiare sănătoase. „În momentul în care încep de mici, începi să lucrezi cu ei de mici și să le formezi niște deprinderi, se formează un comportament adecvat. Dacă învață un lucru greșit și ești nevoit să-l dezveți mai târziu, șansele de reușită sunt mult mai mici”, a spus aceasta.

Elevii au înțeles că economisirea nu înseamnă doar să pui bani deoparte, ci și să înveți să iei decizii: dacă merită să cumperi ceva sau nu, dacă e nevoie sau doar o dorință, cât îți permiți să cheltuiești fără să rămâi fără rezerve. Unul dintre elevi a povestit că el și frații săi au reușit să economisească timp de un an suma necesară pentru un laptop. Altul a spus că a învățat cum să nu mai „arunce banii colo-colo”.

Lecția a fost construită pe baza uneia dintre cele peste 400 de fișe educaționale disponibile gratuit pe platforma Life-Lab.ro. Profesorii care folosesc aceste resurse la clasă au acces la sesiuni de formare și pot participa la un concurs național care premiază cele mai creative moduri de integrare a educației financiare în lecțiile obișnuite.

La finalul orei, profesoara a întrebat: „Care este, de fapt, scopul educației financiare în școli?”. Un elev a răspuns: „Să luăm decizii responsabile, indiferent că mergem în excursie sau ne facem un cont de economii.” Iar aceasta este, poate, cea mai clară dovadă că o lecție despre bani poate deveni o lecție despre viață.

Despre LifeLab

Programul LifeLab marchează un pas important pentru generațiile de elevi care vor fi mai bine pregătiți pentru provocările financiare ale viitorului, deschizând noi orizonturi în educația financiară prin abordarea interdisciplinară și colaborativă.

Cele 12 școli care au dezvoltat programul în primele două ediții:

Citește și:
VIDEO Fizica poate părea abstractă, dar prin acest proiect ne ducem mai aproape de realitate, mai aproape de ceea ce elevii întâlnesc acasă, spune profesoara Angelica Georgescu de la Școala Gimnazială „I. A. Bassarabescu”, Ploiești
VIDEO Planuri de lecție explicate și prezentate de profesorii care le-au aplicat la clasă. Platforma life-lab.ro propune sute de fișe gratuite și provoacă practicienii din Educație la concurs
VIDEO Peste 90% dintre profesorii pe care i-am întrebat au spus că materialele acestea ar trebui folosite de toate cadrele didactice – Nicoleta Deliu Pașol despre instrumentele educaționale care pot fi descărcate gratuit de pe Life-lab.ro
Educația financiară – abordată „transversal” în proiectul planurilor-cadru pentru liceu, la economie, matematică și în „zona descentralizată”, spune ministrul Daniel David / Locul ei – „în acele competențe personale, sociale și antreprenoriale” 
Predarea transdisciplinară a noțiunilor practice, din realitatea de zi cu zi, la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”, Câmpulung Moldovenesc – Profesoara Maria Mocriciuc: Părinții sunt încântați de ceea ce copiii spun sau fac acasă, observă că atitudinea și comportamentul lor față de bani s-au schimbat
VIDEO Trebuie să respectăm banul pentru ca el să poată să vină la noi – lecția model predată elevilor săi de profesoara Andreea Ilie, de la Colegiul Economic Suceava / Elevă: Pe mine cel mai tare mă pasionează și mă interesează să știu când să vând, cum să investesc, când să cumpăr
VIDEO Profesoara Andreea Claudia Andrieș, de la Colegiul Economic din Suceava: Informațiile acestea nu sunt limitate doar pentru elevi și cred că toată lumea are de învățat ceva, inclusiv noi, profesorii. Este un „must have”, cum spun tinerii, să știe cum să-și gestioneze finanțele în așa fel încât banii „să vorbească” pentru ei în mod plăcut
VIDEO Fast fashion la liceu. Fișă de lecție și teme de discuție captivante pentru clasa a XII-a, de la profesoara Florentina Sfichi pentru toți colegii cadre didactice / Gabriel Muntean, elev: Mi-ar plăcea să învăț la liceu cum să mă descurc la facultate, pentru că sunt sigur că o să-mi fie foarte greu
VIDEO Cum pot să fac cât mai mulți bani? – întrebarea lui Paul pentru profesorii săi / În școlile implicate în proiectul LifeLab, elevii află mai multe despre bani și despre situații reale de viață
DESCARCĂ Fișe cu secvențe de lecție pentru clasele primare / Profesoara Ionela Leonte: Am adoptat această tehnică pentru a face mai plăcută și mai pe înțelesul copiilor terminologia aceasta bancară – video
VIDEO Dacă permanent vom face lucrul acesta, sigur că va fi un plus pentru educația copiilor – Aurica Chidoveț, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Mitropolit „Iacob Putneanul” din Putna, județul Suceava
VIDEO Cum să menții atenția elevilor la clasa pregătitoare o oră întreagă – metodă inter și transdisciplinară / Profesoara Corina Dudilă: Am fost plăcut surprinsă să aflu că au foarte multe informații legate de bani / Profesoara Carla San: Acest curs m-a ajutat și pe mine să îmi sedimentez anumite cunoștințe și să le pot preda mai departe
VIDEO Excursie în Europa în clasa a II-a. Elevii învățătoarei Nina Pop și-au planificat singuri cazarea, ce să viziteze, transportul și bugetul, după ce deja de un an au „banii clasei” și pentru anul viitor plănuiesc să facă și investiții
VIDEO Implicarea elevilor crește la orele de Limba și literatura română, atunci când discutăm despre bani, spune profesoara Alexandra Dălălău, de la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș, școală LifeLab 2024
VIDEO Nu putem lăsa hazardul să ne conducă în viața noastră. Altminteri am fi niște bărci purtate de valurile mării acesteia agitate în zone necunoscute – profesorul Ioan Streza de la Colegiul Național „Radu Negru” Făgăraș, despre cum face educație financiară inclusiv la disciplina Istorie
VIDEO Mihai Boș, profesor de Matematică: Nu mergem pe conținuturi din manuale, trebuie să formăm competențe, iar acestea se pot forma prin conținuturile alese de noi
VIDEO Discuții aplicate și utile despre bani, la ora de Informatică. Fișă cu secvență de lecție pentru clasa a VII-a: structura liniară în Turbo Pascal – descarcă fișe pentru toate disciplinele și ciclurile de studiu
VIDEO Un coș plin cu mere, material didactic la clasa a IV-a / Director: Este o secvență pe care o putem integra la orice disciplină, validă atunci când tu, dascălul, rezonezi cu nevoile copilului
VIDEO Ultima noapte de cheltuială, lecția predată la clasa a XI-a pe care orice profesor o poate aplica – descarcă fișa / Daniel Burlacu, directorul Liceului Tehnologic Ciorani: Foarte mulți elevi își doresc foarte mulți bani rapid, fără să știe ce presupune parcursul acesta
VIDEO Implicarea tuturor elevilor din clasă în activități care le formează și testează competențe transdisciplinare, cu situații de învățare multiple, realizată de profesoara de limba engleză Simona Ciornei, de la Școala Gimnazială Bucșoaia
Exit mobile version